Medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor putea efectua testări cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2.
Medicii de familie vor achiziționa testele rapide antigen dintre cele incluse pe lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Pentru activitatea de testare realizată vor primi un tarif de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.
Medicii de familie care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24:00 a zilei în care s-a acordat serviciul.
Activitatea de testare se va realiza în cadrul programului de lucru și vor beneficia de ea toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare, precum şi persoanele eligibile la testare care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie.
Persoanele eligibile pentru testare sunt cele suspecte de infectare cu virusul SARS CoV-2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, care se actualizează periodic.
Acest nou serviciu medical realizat de medicii de familie se va face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate, care se aprobă în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă (28 decembrie).
Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.
Foto: pixabay.com
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe