Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este parte a consorțiului internațional care derulează proiectul e-Physio.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași face parte acum din avangarda cercetării medicale translaționale, prin implicarea sa în proiectul revoluționar CANTAVAC 2.0.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași este partener în consorțiul ROGEN pentru dezvoltarea genomicii în România.
La începutul lunii martie a fost creat un consorţiu de soluţii tehnice menit să acopere toate nevoile clinicilor în procesul de digitalizare.
A treia ediție a reuniunii rectorilor din consorțiul Neurotech EU va avea loc la Cluj în luna mai. Înainte de eveniment, am stat de vorbă cu Prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Noul rector al Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, prof. univ. dr. Anca Buzoianu, a anunțat că universitatea pe care o conduce a intrat într-o alianță universitară cu Oxford, Karolinska și cu alte universități europene.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe