Newsflash
Diverse

Studiile clinice și succesul terapeutic

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - dec. 12 2017
Studiile clinice și succesul terapeutic
     La 17 noiembrie, la București, a avut loc ediția a noua a Simpozionului de Studii Clinice Synevo 2017, care a reunit peste 500 de participanți, 18 lectori naționali și internaționali, din peste zece țări. Lucrările au fost împărțite în patru secțiuni dedicate investigatorului, laboratorului, sponsorilor și subiectelor varia.
     Printre invitați s-au numărat prof. dr. Galli Claudio, prof. dr. Constantin Mircioiu, prof. dr. Vlad Vintilă, prof. dr. Sorin Aramă, dr. Julian Platon, dar și biologi, personalități din domeniul afacerilor medicale, reprezentanți ai celor mai importante companii implicate în studiile clinice. Gazda simpozionului a fost dr. Cristina Florescu Moraid, cu o experiență vastă în domeniul testării de laborator în cadrul studiilor clinice.
     În România, legislația dedicată studiilor clinice este ambiguă și puțin cunoscută sau înțeleasă de specialiști. Dr. Liliana Pleșea a sintetizat schimbările aduse în Regulamentul european 536/2014 pentru studii clinice intervenționale. Acest regulament are ca scop asigurarea unui acces rapid la tratamente noi și inovatoare prin intermediul unui portal. Prima parte o reprezintă submiterea propunerii pentru aprobarea studiului (documentele vor fi analizate de o comisie din una din țările membre UE). Partea a doua – documente specifice pentru țara unde se desfășoară studiul –, iar ultimul pas este analiza documentelor de comisia de etică din țara respectivă. Conform noilor reglementări, se dorește o singură submitere pentru autorizarea unui studiu clinic.
     Prof. dr. Constantin Mircioiu (Comisia Națională de Bioetică a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale – CNBMDM) a prezentat problemele ce pot fi întâlnite în cadrul analizei studiilor clinice în cadrul comisiei de etică, aplicând normele modificate ale Regulamentului 536/2014. Printre problemele care necesită clarificare ar fi, de exemplu, cea referitoare la conducătorii studiilor clinice, care ar trebui să specifice, pe lângă informațiile generale legate de studiu, existența anumitor intervenții sau proceduri alături de administrarea unui medicament, ale cărui efecte vor fi urmărite. De asemenea, natura, obiectivele, beneficiile, riscurile și dezavantajele studiului reprezintă aspecte esențiale ce ar trebui analizate, fiecare în parte, doar de către comisia de etică. Iar exemplele pot continua. Problemele prezentate vor fi discutate și la Bruxelles, la 7 decembrie, când CNBMDM va expune poziția țării noastre vizavi de acest subiect.
     Privind situația din România, în anul 2015 piața de studii clinice a fost evaluată la 98 de milioane de dolari, o cifră infimă comparativ cu situația globală. În anul 2014, s-a estimat că la nivel mondial este vorba de 111 bilioane de dolari. Problemele întâlnite în țara noastră pot fi soluționate cu ajutorul Ministerului Sănătății, care poate modifica legislația și asigura (prin diferite reglementări juridice) respectarea acesteia. Dr. Julian Platon a subliniat că trebuie să existe o transparență privind aceste studii, iar pacientul trebuie corect informat. Contractele specifice pentru studiile clinice trebuie simplificate, iar în cazul în care aparatura unui spital este învechită trebuie utilizate laboratoarele centrale.
     Au fost create soluții pentru simplificarea captării datelor electronice, în cadrul simpozionului fiind prezentat și un formular electronic de raportare clinică. În urma completării mai multor formulare, se pot genera automat rapoarte, scăzând astfel riscul de eroare, crește acuratețea datelor și se elimină eventualitatea introducerii datelor duplicate.
     Succesul unui proiect de cercetare clinică, respectiv al unui studiu clinic, depinde de mai multe variabile. Marius Kardas, specializat în managementul proiectelor a explicat cât de importantă este existența unei standardizări. Trebuie creat un plan și implementate reguli specifice metodologiei de management al proiectelor. Managerul unui astfel de proiect trebuie să aplice atât metode tradiționale, cât și metode mai noi, precum cea a lanțului critic și cea a agilității.
     În cadrul studiilor clinice, trebuie să existe o colaborare interdisciplinară între medici, dar și cu cei implicați în procesele de prelucrare statistică a datelor, cu reprezentanții statului și, nu în ultimul rând, cu cei care pot sponsoriza astfel de activități. Este necesară dezvoltarea acestui sector în țara noastră, educarea pacienților și încurajarea acestora de a participa la astfel de studii. Cercetarea clinică centrată pe pacient trebuie să includă obligatoriu teste precise de diagnostic, markeri de prognostic.
     În ultimul timp s-a demonstrat că medicina bazată pe dovezi este soluția pentru îmbunătățirea actului medical. Acesta presupune aplicarea în practica medicală curentă a unor cercetări științifice relevante pentru îngrijirea pacientului. Astfel, dezvoltarea palierului de studii clinice în România este necesar, iar eforturile clinicienilor trebuie coroborate cu modificări legislative corespunzătoare și cu aplicarea normelor europene.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe