Mai mulți studenți de la programele de studii de licență și master din Departamentul de Chimie al Universității din Craiova au vizitat vineri, 7 iulie, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.
În amfiteatru, studenților li s-au prezentat pe scurt aspecte din istoria de peste 100 de ani a institutului și principalele domenii de activitate, iar chimistul Mitroi Floriana, absolventă a aceleiași facultăți craiovene, le-a vorbit cu mândrie despre experiența sa profesională, se arată pe o rețea socială.
Specialiști din Departamentul de cercetare au prezentat tehnicile de lucru cu o parte din aparatura de ultimă generație aflată în dotarea laboratoarelor. Un alt punct de interes a fost aria pilot a unui proiect de cercetare. De asemenea, studenții au vizitat în cadrul Departamentului de sănătate publică, Laboratorul de epidemiologie moleculară, unde au putut vedea aparatură de identificare și secvențiere.
„Studenții au avut un bun prilej de a cunoaște un domeniu nou, în care ar putea profesa, iar noi am fi bucuroși, dacă unii dintre ei, în viitor, s-ar alătura echipei noastre”, au transmis reprezentanții Institutului „Cantacuzino”.
Mai multe imagini:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe