Acasă » ACTUALITATE » Știri
UMF Cluj găzduiește a treia ediție a reuniunii rectorilor din consorțiul Neurotech EU

Reprezentanții UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca vor organiza luna aceasta o nouă ediție a reuniunii rectorilor din cadrul unui consorțiu universitar european.
„De Ziua Europei, avem bucuria să vă anunțăm că, în perioada 16-18 mai 2022, universitatea noastră va găzdui cea de-a treia ediție a reuniunii rectorilor din cadrul consorțiului universitar european @Neurotech EU - The European University of Brain and Technology”, se arată pe pagina oficială de Facebook a UMF Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca.
Reprezentanții celor opt universități fondatoare se vor întâlni la Cluj-Napoca pentru a discuta despre planurile de extindere a consorțiului, dar și despre proiectele aflate în desfășurare.
Misiunea NeurotechEU este de a construi o rețea transeuropeană de excelență în cercetare în domeniul neuroștiințelor și neurotehnologiei, pentru a crește competitivitatea educației, cercetării, economiei și societății europene.
„În calitate de membru fondator al acestei alianțe universitare, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca va contribui la educația studenților de la toate nivelurile (licență, masterat, doctorat, cursuri postuniversitare) și la formarea noii generații de oameni de știință, cercetători și absolvenți multidisciplinari, oferindu-le acces direct la infrastructura de vârf pentru cercetarea fundamentală, translațională și aplicată”, arată sursa citată.
UMF „Iuliu Hațieganu” este singura universitate cu profil medical și farmaceutic din România inclusă într-un astfel de consorțiu, alături de universități de prestigiu:
- Universitatea Oxford (Marea Britanie),
- Karolinska Institutet (Suedia),
- Universitatea Radboud (Olanda),
- Universitatea din Bonn (Germania),
- Universitatea Miguel Hernández (Spania),
- Universitatea Boğaziçi (Turcia),
- Universitatea din Debrecen (Ungaria).