În trecut se credea că tulburarea de stres posttraumatic poate fi experimentată numai ca urmare a expunerii unei persoane la o traumă petrecută în timpul vieţii, însă există studii* care arată că aceasta poate fi moștenită în proporţie de la 30% până la 70%. Metilarea ADN-ului joacă un rol-cheie în transmiterea traumei de la o generaţie la alta.
Prin epigenetică se studiază rolul mediului înconjurător în modificarea genelor și, implicit, a ADN-ului.
Deși se credea iniţial că copiii supravieţuitorilor Holocaustului sunt mai predispuși la stres din cauza mediului în care au crescut, studiile** arată că nivelurile crescute de stres apar chiar și la descendenţii acestora, care au crescut în medii total diferite. Se pare că persoanele care provin din familii care au experimentat diverse traume tind să dezvolte mai frecvent anxietate sau depresie.
Cu toate acestea, există metode prin care se pot ameliora aceste modificări de comportament. Studii pe șoareci de laborator au arătat că tulburările comportamentale nu se mai dezvoltă dacă în perioada de adult au loc evenimente pozitive.