Newsflash
Știri

Manual de nutriție pentru copii, în format digital

de Dr. Laura Davidescu - iun. 1 2020
Manual de nutriție pentru copii, în format digital

Proiectul-pilot “Traista cu sănătate”, existent de 8 ani în România, beneficiază acum de un manual digital disponibil gratuit copiilor și profesorilor, cu sprijinul Nestle România.

Programul „Traista cu sănătate”, lansat în 2012 la inițiativa prof. univ. dr. Veronica Mocanu, este recunoscut la nivel internațional de cea mai mare organizație de luptă împotriva obezității pediatrice, EPODE International Network (EIN), alături de programe din peste 25 de țări și a fost dezvoltat împreună cu experți în nutriție, activitate fizică, psihologie, știintele educatiei și medicină.

În cei opt ani de existență, programul s-a concretizat în materiale educaționale, ateliere de instruire și măsurători de antropometrie, pentru evaluarea stării de nutriție, plus introducerea unei discipline opționale pentru formarea unui stil de viață sănătos în școlile din Iași.

Acum, cu sprijinul Nestlé, proiectul va fi susținut la nivel național, iar un prim pas esste reprezentat de manualul utilizat în școlile din Iași, care a fost digitalizat și devine disponibil în întreaga țară. Cu un concept grafic unic, bazat pe tradițiile și poveștile românești, manualul este un instrument util pentru învățători și poate fi accesat pe www.traditii-sanatoase.ro si pe  https://www.nestle.ro/nutritie/traistacusanatate.

manual nutritieCe a cuprins programul "Traista cu sănătate" în semestrul trecut

  • 100 de învățători din ciclurile preșcolar și primar au participat la cursuri la Iași, în scopul aplicării pachetului educațional „Traista cu sănătate”.
  • 500 de copii din clasele primare au făcut parte din programul de evaluare nutrițională, ce urmarește măsurarea greutății, înălțimii și circumferinței abdominale si completarea si analizarea chestionarelor privind consumul de apă.
  • Peste 10.000 de copii au participat la campania educațională „Traista cu Sănătate – Apa, hidratarea și greutatea sănătoasă”.
  • 150 de medici, profesori și părinți au participat la conferința anuală ”Prevenția obezității la vârsta copilăriei”, organizată la Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași.
  • Evaluarea nutrițională realizată în perioada 2013-2019, în cadrul Programului ”Traista cu sănătate”, a evidențiat efectele pozitive ale intervențiilor de prevenție a obezității.

Puteți urmări mai multe detalii despre proiect în clipul video de mai jos.

DESPRE INIȚIATIVA Nestlé for Healthier Kids

Inițiativa „Nestlé for Healthier Kids” a fost lansată pentru a uni toate eforturile care susțin părinții și tutorii să crească copii mai sănătoși, de la activități de cercetare pentru îmbunătățirea produselor până la programe de educație pentru un stil de viață sănătos. În România, aceste eforturi se regăsesc sub umbrela programelor educaționale „Și eu trăiesc sănătos - SETS” și „Traista cu sănătate”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe