Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

A fost eliminată restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca în România

Viața Medicală
Dorina Novac luni, 8 martie 2021, ora 16:00

Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 a anunțat că restricţia de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca a fost eliminată.

În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca.

Astrazeneca
Sursă imagine: Pixabay

Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului.

„Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză”, informează CNCAV.

Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca.

Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață.

Vaccinul AstraZeneca este al treilea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

Etichete: astrazeneca vaccinul astrazeneca AANMDMR vaccin impotriva COVID-19 virusul SARS-CoV-2

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.