Colegiul Medicilor din România trage un semnal de alarmă, în contextul unor statistici noi furnizate la 1 iulie de INS, despre sistemul de sănătate din România.
Resursa umană este un element-cheie în cadrul sistemului de sănătate din România, iar una dintre problemele esențiale cu care se confruntă o reprezintă, pe de o parte, lipsa acestei resurse specializate în anumite zone, iar pe de alta, distribuirea neuniformă a acesteia la nivel național, se arată într-un comunicat de presă al Colegiului Medicilor din România (CMR) remis redacției.
În ceea ce privește specialitatea de hematologie, spre exemplu, în România sunt peste 300 de medici hematologi, dar distribuția lor la nivel național este neomogenă, spun reprezentanții CMR; cu o concentrare clară pentru anumite zone geografice: cei mai mulți medici, respectiv 122 de hematologi, se află București.
La polul opus se află cinci județe care nu au niciun medic hematolog, respectiv Bacău, Călărași, Giurgiu, Ilfov și Tulcea. Situația este departe de a fi optimă și în alte județe, în care există un singur medic hematolog, atrag atenția membrii CMR.
„Una dintre problemele majore ale sistemului de sănătate românesc o reprezintă numărul insuficient de medici, mai ales în anumite specialități, precum și distribuția acestora la nivel național. Trebuie să aducem specialiștii mai aproape de pacienți, mai aproape de oameni, de comunitățile în care aceștia trăiesc.
Ca președinte al Colegiului Medicilor din România, dar și ca medic hematolog, observ și mă confrunt zilnic cu lipsa unei rețele perfect funcționale de medici hematologi cu o distribuție uniformă la nivel național a acestora. Avem pacienți care, din păcate, din cauza lipsei de medici din specialitatea hematologie în diverse zone, trebuie să parcurgă distanțe mari pentru a beneficia de un consult hematologic.
Vorbim în multe situații inclusiv de cazuri grave, iar acești pacienți nu pot beneficia în județul de domiciliu de un medic hematolog. Fac un apel pentru o implicare mai mare inclusiv a autorităților locale, dar și a conducerilor unităților medicale din fiecare județ de a atrage medici pe specialitățile deficitare”, a declarat prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România.
În România au funcționat anul trecut peste 63.000 de unități sanitare, dintre care 52.000 de unități în mediul urban și 11.000 în mediul rural. Astfel, în 2020 au funcționat 535 de spitale, 150 de unități asimilate spitalelor care oferă numai servicii de internare de zi sau servicii ambulatorii și peste 12.000 de cabinete medicale independente de specialitate, potrivit celor mai noi date oferite de Institutul Național de Statistică.
Referință: https://insse.ro/cms/ro/content/activitatea-re%C8%9Belei-sanitare-%C8%99i-de-ocrotire-s%C4%83n%C4%83t%C4%83%C8%9Bii-%C3%AEn-anul-2020
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe