Colegii care au susținut examenul de
rezidențiat la 20 noiembrie 2016 sigur s-au bucurat să afle că
specialitățile care au „beneficiat” de reducerea anilor de
pregătire în 2010 vor reveni la curricule de pregătire armonizate
cu cele europene. Printre specialitățile care au pierdut atunci și
acum își recâștigă un an de pregătire se numără și cele
neuropsihiatrice: psihiatria, psihiatria copilului și
adolescentului, neurologia, neuropediatria. Dar și cei care doresc
să profeseze în specialități pediatrice s-au bucurat cu siguranță
când au aflat că au fost introduse specialități noi: cardiologie
pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică,
oncohematologie pediatrică, pneumologie pediatrică, astfel că
totalul de specialități destinate copiilor se ridică acum la zece
(medicale și chirurgicale), la care se adaugă o specialitate din
medicina dentară – pedodonția. Pentru cei care lucrează cu
copiii sau au copii acasă, această ultimă specialitate nu poate
decât să fie un motiv de bucurie: un dentist familiarizat cu
patologia copiilor și cu nevoile acestora (frici, nesiguranță,
toleranță redusă la durere sau frustrare, necesitatea de a efectua
inhalosedare sau chiar anestezie generală pentru cei cu patologii
psihiatrice asociate și severe sau chiar banala împrietenire cu
medicul și cu procedurile folosite) este de cele mai multe ori
dificil de găsit.
Nu de puține ori, colegii aflați
deja în formare în pediatrie se simțeau copleșiți de volumul
mare de specialități pe care trebuie să îl acopere pe perioada
pregătirii și la gândul că vor trebui să își formeze
competențe separate pentru a se specializa mai departe, dacă doresc
acest lucru. Mulți colegi doresc să se supraspecializeze, dar ideea
de prelungire a perioadei de studii după terminarea rezidențiatului
nu este tocmai încurajatoare. Astfel, apariția noilor specialități
este binevenită. Deși curricula de pregătire nu este definitivă,
timp este suficient, pentru că tot cu pediatria clasică va începe
pregătirea. Secțiile în care viitorii specialiști vor profesa
sunt însă deschise și-și așteaptă medicii. Spitalele
bucureștene „M. S. Curie” și „Grigore Alexandrescu”
beneficiază de secții pediatrice noi, dar care nu au încă
personal calificat, întrucât, până acum, acesta trebuia format în
străinătate.
Singura specializare care nu va
beneficia de recuperarea anului pierdut este alergologia, care va
dura în continuare patru ani, conform nomenclatorului din 2016. În
nomenclatorul specialităților medicale din 2001, alergologia
beneficia de cinci ani de pregătire.
Colegii care doresc să opteze pentru
ortopedia pediatrică trebuie să se aștepte la o pregătire de șase
ani. Interesant este că specialitatea a dispărut în anul 2008,
când a fost inclusă în ortopedie și traumatologie. În 2013, a
reapărut ca specialitate distinctă, cu o durată de pregătire de
cinci ani, iar acum își reintră complet în drepturi.
Ce importanță au toate aceste
modificări? În primul rând, consecința imediată va fi
recunoașterea diplomei de medic specialist la nivelul Uniunii
Europene. Va fi mai ușor de profesat în alte țări ale uniunii,
după cum și schimbul de experiență va fi mai la îndemână.
Multe specialități își pierd rezidenții pe parcursul pregătirii
din cauza nerecunoașterii diplomei de medic specialist în alte
țări, motivul principal fiind lipsa perspectivei profesionale în
țară și nevoia de a emigra. Probabilitatea de a rămâne șomer cu
diplomă este o realitate. Astfel, mulți colegi au dat din nou
rezidențiatul pentru a schimba specialitatea, optând pentru domenii
mai ușor de echivalat în UE.
Cât despre noile specialități,
acestea au rolul de a evita să mai fie cheltuiți bani pentru a
ridica clădiri destinate unor specialități inexistente, care apoi
zac adunând praf în absența personalului calificat. Sunt secții
care funcționează cu o mână de oameni dedicați, dar care se
apropie de vârsta pensionării, fără posibilitatea de a își
asigura un succesorat oficial. Spre exemplu, secțiile de
oncohematopediatrie, unde rezidenții sunt medicii pediatri, aflați
doar în trecere pe acolo, în vreme ce specialiștii s-au format
prin propriile puteri și sunt supraaglomerați de numărul mare de
pacienți care au nevoie de această specialitate.
Schimbările de anul acesta mă
bucură. Începem să înțelegem câte ceva despre copii, anume că
aceștia nu sunt adulți în miniatură, că au nevoie de asistență
medicală dedicată lor și patologiei specifice. Începem să
înțelegem nevoia crescută de medici specializați, că un om nu
poate cunoaște și trata toate bolile. Acest lucru s-a înțeles în
cazul adulților, mai târziu în cazul micilor pacienți. De
exemplu, în America, pregătirea în specialitățile pediatrice
este anevoioasă și costisitoare, pentru unele specializări fiind
nevoie de parcurgerea unei specialități destinate adulților
înainte de pregătirea în domeniul pediatric, motiv pentru care
numărul de specialiști în anumite arii scade vertiginos. Studii
recente arată că una din aceste cauze este timpul prea lung
petrecut în rezidențiat, învățând despre patologii care nu se
întâlnesc niciodată în populația pediatrică (de exemplu
patologia degenerativă asociată vârstelor înaintate).
