În vastul capitol al
alergiilor cutanate se înscriu şi dermatitele, eczematidele sau neurodermitele.
Acestea sunt prezentate în a doua parte a referatului clinic semnat de dna dr. Mihaela Anca Popescu, dl prof. dr. Dumitru Justin Diaconu şi
colaboratorii.
Între 22 şi 24 aprilie 2010 s-a desfăşurat, la Băile Felix, cea de-a doua Conferinţă Naţională a Asociaţiei Decanilor Facultăţilor de Medicină din România (ADFMR), organizată, de această dată, cu sprijinul Facultăţii de Medicină şi Farmacie a Universităţii Oradea. Conferinţa a reunit reprezentanţii tuturor facultăţilor de medicină acreditate din România, precum şi invitaţi din partea Asocieţiei Europene de Educaţie Medicală (AMEE). Programul conferinţei a cuprins teme de interes real şi de mare actualitate pentru învăţământul de medicină din ţara noastră. Astfel, în prima zi au fost abordate: Armonizarea sistemului ECTS (credite transferabile) în facultăţile de medicină; Formarea medicală de bază şi dezvoltarea unui sistem operaţional al calificărilor în învăţământul superior medical din România; Internaţionalizarea şcolilor de medicină, oportunităţi şi perspective, iar în cea de-a doua zi – Armonizarea curriculară – o provocare mereu actuală. (...)
Căutare Avansată
Abonează-te la Viața Medicală!
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.