În numărul său din luna iulie, The bmj (ediția în limba română) publică concluziile unui studiu epidemiologic cu privire la potențialul teratogen al statinelor administrate în primul trimestru de sarcină, considerate anterior, de Administrația pentru medicamente și alimente din SUA (FDA), ca fiind contraindicate. Studiul se bazează pe o amplă cohortă în care au fost incluse aproximativ 40% din nașterile din SUA, în perioada 2000–2007. Cu toate că studiul nu a identificat efecte teratogene semnificative ale statinelor în primul trimestru de sarcină, rămâne încă valabilă recomandarea cu privire la oprirea tratamentului în sarcină. La rubrica „Sinteze clinice“ este prezentat topul celor mai frecvente tulburări temporomandibulare (TTM), printre care enumerăm, în ordinea frecvenței, mialgia, artralgia, tulburările intraarticulare și cefaleea atribuită TTM. Tot în cadrul acestei rubrici este dezvoltată tema morții subite de cauză cardiacă la atleți. Screeningul înaintea participării la activități sportive a fost propus la nivel mondial. O primă dovadă a eficienței acestuia este reflectată de un studiu retrospectiv pe o perioadă de 26 de ani din regiunea Veneto (Italia deține un program național de screening sistematic din 1982), în care deși numărul evenimentelor a fost mic, a fost raportată o încurajatoare scădere cu 89% a incidenței morților subite cardiace. Totuși, la nivel global există numeroase controverse legate de screeningul la atleți, date fiind costurile ridicate pe care le implică și posibilitatea alocării acestor fonduri către prevenția secundară a morții subite sau direcționarea lor către alte sectoare ale sistemului sanitar. Asociația americană a inimii (AHA) și Societatea europeană de cardiologie (ESC) promovează screeningul atleților. (Dr. Anca Iftodi)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe