Conducerea Salvamont România solicită o întâlnire de lucru cu factorii decidenți din Guvernul României, „pentru a putea debloca aceasta situație”.
Având în vedere Legea 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, consiliile județene din țară, care au în subordine servicii publice Salvamont cu personalitate juridică, au transmis Guvernului, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice si Administrației, memorandumuri de exceptare pentru serviciile publice județene Salvamont din subordine.
Art. XXIX alin. 8 din Legea 296 prevede că Guvernul României „aprobă prin memorandum excepții de la procesul de desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer al activității către alte structuri organizatorice pentru instituțiile publice/entitățile publice, numai in situațiile in care activitatea instituțiilor/entităților publice este considerata unica”, se arată în comunicatul semnat de consiliul de conducere al Salvamont România.
Întrucât până în acest moment nu s-a primit vreun răspuns și nici nu au fost organizate consultări asupra memorandumurilor depuse de către Consiliile județene și Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, solicităm acordarea unei audiențe de urgență de către Guvernul României, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor”, se subliniază în comunicat.
Motivele solicitării audienței sunt următoarele:
Chiar dacă în acest moment personalul necesar desfășurării activității este mult subdimensionat, gradul de răspuns și de succes la intervenții este de 100%.
Considerăm că, dacă prevederile Legii nr.296/2023 s-ar aplica și Salvamontului prin comasarea cu alte instituții și, mai ales, reducerea numărului de posturi cu 15%, activitatea acestuia ca structură de urgență ar fi grav perturbată, cu consecințe imprevizibile asupra siguranței turiștilor și totodată cu pierderea acreditărilor pentru desfășurarea în bune condițiuni a activităților de prevenire a accidentelor montane și de salvare în munți, certificarea formațiilor din punct de vedere al capacității operative de intervenție precum și acreditarea de furnizare a centrelor de formare profesională abilitate să desfășoare activități de pregătire profesională pentru profesia de salvator montan”, se subliniază.
În temeiul celor expuse mai sus, conducerea Salvamont România consideră oportună o întâlnire de lucru cu factorii decidenți din cadrul Guvernului României, „pentru a putea debloca aceasta situație care afectează în mod direct buna funcționare a unui serviciu de urgență util, eficient și vital din România”.
Sursă foto: Facebook Salvamont România – Dispeceratul Național Salvamont
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe