Newsflash
ACTUALITATE Știri

România face demersuri pentru a avea mai multe maternități de gradul III

de Magdalena Tănăsescu - iun. 12 2024
România face demersuri pentru a avea mai multe maternități de gradul III

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că instituția pe care o conduce încearcă să armonizeze legislaţia astfel încât România să aibă mai multe maternităţi de gradul III.

Este vorba inclusiv de serviciile de neonatologie aferente, care să facă posibilă tratarea corespunzătoare a copiilor cât mai aproape de domiciliu.


„Încercăm să armonizăm legislaţia şi să avem mai multe maternităţi de gradul III, inclusiv cu serviciile de neonatologie aferente, care să facă posibilă tratarea corespunzătoare a copiilor cât mai aproape de domiciliu. Am văzut foarte multe locuri (în ţară) care au foarte multe dotări, au şi resursă umană. Am văzut şi situaţii contrare şi cred că responsabilitatea noastră este să investim acolo unde este nevoie”, a susţinut Alexandru Rafila.

Potrivit acestuia, politica de încurajare a natalităţii din România nu poate să fie articulată complet dacă nu are în spate şi servicii medicale care să permită o naştere sigură sau, atunci când sunt probleme legate de o naştere prematură, îngrijirea corectă a copilului.

„Am reuşit să finalizăm proiectul Băncii Mondiale, am cumpărat peste 300 de incubatoare pentru maternităţile din România. În cadrul PNRR dotăm maternităţi de gradul III cu echipamente noi pentru secţiile de neonatologie...De asemenea, în cadrul PNRR construim spitale noi sau corpuri de spitale noi care găzduiesc inclusiv maternităţi noi şi secţii de neonatologie”, a mai spus ministrul Sănătății. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe