Parisul de la cumpăna
secolelor XIX şi XX a cunoscut o apropiere fără precedent a scriitorilor de
medici, datorită deschiderii umaniste a filosofiei bolii. Frecventarea de către
scriitori a unor cursuri de facultate ca acelea ţinute de Charcot la
Salpêtrière era un fapt notoriu. Dintre cei care, având prieteni doctori, au găsit
în discuţiile saloanelor pe care le frecventau subiecte semnificative privind
tematica morală a fost şi Paul Bourget.
Acesta a căutat evidenţierea dilemelor morale peste tot în viaţă.
Culegerea de nuvele Le coeur et le métier (Inima şi meseria)
reuneşte problemele morale care apar în diverse profesiuni; multe şi pline de
consecinţe se ivesc în faţa celor care practică medicina. De aceea, prima nuvelă
din culegere se referă la un caz de conştiinţă. La un dineu monden, scriitorul
se află alături de un medic, profesor universitar, care îi povesteşte un caz
din tinereţea carierei sale. Însărcinat de marele Trousseau să trateze un
bolnav grav din provincie, locuieşte câteva zile în castelul acestuia. Aici,
întâlneşte pe medicul său de familie, care-i relatează că lumea vorbeşte despre
o legătură adulteră a contesei, soţia muribundului, care, înşelându-l cu cel
mai bun prieten, adaugă la cei trei copii ai săi unul din flori. Soţul nu a
aflat de infidelitatea soţiei decât pe patul de moarte. Reacţia sa este violentă,
cerându-i soţiei să indice care copil nu este al lui. Cum soţia refuză, se răzbună
chemându-şi fiii la căpătâi pentru a da în vileag trădarea mamei lor,
dezonorând-o. Aici intervine dilema. Cum bolnavul mai avea puţin de trăit,
tragedia ar fi fost evitată dacă pacientul său ar fi murit înainte să vină fiii
săi. Acest lucru s-ar fi întâmplat dacă medicul ar fi renunţat la orice acţiune
terapeutică, grăbind sfârşitul şi salvând mama celor patru fii de la
insuportabila umilinţă. El decide însă că principala datorie este de a acţiona
medical până în ultima clipă. Făcând aceasta, prelungeşte zilele muribundului,
care astfel are posibilitatea de a arunca în faţa soţiei, în prezenţa copiilor
ei, infamia păcatului din tinereţe. Rezultatul este tragic: bolnavul se sfârşeşte
în câteva ore, dar, după el, la puţin timp, soţia moare şi ea de inimă rea, iar
fiii săi se despart pentru totdeauna, fără a se mai revedea vreodată. Nuvela
mi-a produs, atunci când am citit-o, ca tânăr medic, o impresie profundă prin
problematica intelectuală, morală şi profesională din text. Figura marelui
clinician francez Trousseau şi comandamentul hipocratic al doctorului de a nu
fi influenţat de viaţa personală a pacientului despre care nu a văzut, nu a
auzit, nu a ştiut nimic (nec visa, nec
audita, nec intelecta) a avut darul să-mi înflăcăreze imaginaţia. Întreaga
atmosferă a nuvelei, presărată cu diagnostice şi tratamente, este adevărat,
tributare secolului, reînvie o profesiune care compensa eficienţa redusă
printr-o mare frumuseţe morală.
Paul Bourget a
frecventat clinica vestitului psihiatru Ernest Dupré, de care a fost apropiat
într-o prietenie admirativă. Acestuia îi dedică prefaţa culegerii de trei
nuvele din volumul: L’envers du décor (Reversul
decorului), sugerând prin acest titlu faptul că aparenţele tabloului
caracterial al unor oameni ascund culpabilităţi în cele din urmă descoperite.
În prefaţă, scriitorul emite păreri de primă importanţă, anume că descrierile
unor personaje din piesele lui Shakespeare (delir de gelozie la Othello) sau
Molière (neurastenie melancolică la Argan) pot figura în tratate de psihiatrie
ale vremii sale.
Un alt volum, intitulat Tragiques remous (Vârtejuri tragice), conţine ficţiuni istorice
redactate pe baza unor documente autentice (corespondenţe, jurnale personale,
confidenţe) care au ca trăsătură comună relaţionarea la crize de viaţă
individuale, ele însele raportate la mari tulburări sociale, cum au fost cele
din anii 1793–1794, 1812, 1871, 1914. Titlul culegerii i-a fost inspirat de un
roman al scriitorului-medic Léon Daudet, al cărui erou priveşte pe malul
Ronului trecerea zgomotoasă a unui mare remorcher trăgând două barje ce tulbură
violent apele fluviului.
Paul Bourget este un mare maestru în evidenţierea
şi altor dileme care stau în faţa existenţei participative. Dragostea nu face
excepţie şi scriitorul dezvoltă în romanul în două volume Le démon de midi (Demonul amiezii) conflictul dintre pasiunea
sexuală şi morala creştin-catolică. Titlul romanului se referă la o superstiţie
a călugărilor intraţi din fragedă tinereţe în mânăstire. Aceştia, odată cu
scurgerea anilor, când se află la amiaza vieţii (40–50 de ani), intră sub stăpânirea
unui diavol care-i face să lepede rasa călugărească şi să fugă din mănăstire,
în lume. Tot aşa, Louis Lavedan, un intelectual catolic pe care preoţii îl
desemnează ca deputat al partidului şi care se opune secularizării averilor mânăstireşti,
sucombă la vârsta de şaizeci de ani tentaţiei unei idile cu fosta lui logodnică,
Geneviève, căsătorită cu altcineva. Afecţiunea dintre cei doi devine din ce în
ce mai puternică, însă, până la urmă, Louis Lavedan revine la sentimentele
catolice dorite şi, de dragul fiului său, se desparte pentru totdeauna de
iubita sa.
Paul Bourget este şi
promotorul unui gen epic special, care a cunoscut ulterior succesul, anume
romanul colectiv. În al său Le roman des quatres, editat împreună cu alţi
trei scriitori cunoscuţi ai epocii – Gerard d’Houville, Henri Duvernois şi
Pierre Benoit –, fiecare dintre ei face câte unul din cele patru personaje (a căror
identitate şi-o asumă) să vorbească prin intermediul schimbului de scrisori.
Trama narativă porneşte de la o crimă reală, care a ţinut prima pagină a
ziarelor de atunci. Un pictor ilustru îşi ucide cu sânge rece soţia şi pe
amantul acesteia. Cum francezii sunt sensibili la crimele pasionale, justiţia
îl achită, dar fiica sa va fi instrumentul inocent al unei dreptăţi imanente. Aşa
se naşte, evoluează şi izbucneşte o dramă străpungătoare, care se dezvoltă sub
ochii cititorului sub forma unei corespondenţe intime între tată, răzbunător fără
milă al onoarei sale, fiica sa ţinută în ignoranţa sistematică a tragediei iniţiale
şi trăind visătoare într-o provincie îndepărtată, dar reîntâlnind pe vărul său
care o iubeşte din copilărie fără speranţă şi pe nepotul celui asasinat. Află
pe neaşteptate, în urma uneia din acele întâmplări ale destinului, teribilul
secret care i-a fost ascuns. Urmează scrisori cu confidenţe tulburătoare, în
care se regăsesc, contradictorii, oroarea, ura sau mila dureroasă. Iubirea va
învinge, dar soţul criminal va ispăşi ocolit de toţi. Lectura
romanelor scrise de Paul Bourget, pline de o moralitate cuprinzătoare, a făcut
să se întărească fundamentul principial al criteriilor ce mi-au fost de folos
în practica medicală.