25.000 de vieţi şi 1,5 miliarde de
euro se pierd anual din cauza rezistenţei la antimicrobiene. Cu ocazia celei
de-a şasea ediţii a Zilei europene a
informării cu privire la antibiotice, peste 40 de ţări au desfăşurat, în săptămâna
18–24 noiembrie, acţiuni de promovare a utilizării prudente a antibioticelor,
sub sloganul „Toată lumea este responsabilă“. Campania din acest an a fost
lansată printr-o serie de evenimente la Bruxelles, la care a participat şi „Viaţa
medicală“.
„Nu suntem condamnaţi“
Interviu cu dr. Marc Sprenger, directorul ECDC
– Domnule
director, aţi prezentat mai devreme noile date cu privire la rezistenţa la
antibiotice în Europa. Este situaţia din ce în ce mai gravă?
– Cred că
trebuie să vedem că sunt şi lucruri pozitive, altfel am avea doar un mesaj
negativ şi nicio perspectivă că se poate face ceva. Dacă ne uităm la evoluţia
MRSA, rezultă că putem schimba situaţia, ar trebui să ne dea speranţă că nu
suntem într-un scenariu disperat, că nu suntem condamnaţi. Sunt sigur că, dacă,
de pildă, toţi medicii şi cetăţenii români vor fi conştienţi că antibioticele
nu sunt întotdeauna eficiente şi că trebuie folosite prudent, putem întoarce
roata. Este un clişeu, dar chiar este responsabilitatea doctorului şi
pacientului. Am constatat că avem de-a face cu mai multă rezistenţă la
antibiotice în spitale – ce înseamnă asta? Înseamnă că atunci când un pacient
ajunge la un spital din România – mai ales dacă vine din străinătate, din alte
regiuni –, el trebuie să treacă printr-un screening pentru bacterii multi-drog
rezistente; iar dacă are o astfel de bacterie, trebuie izolat – ştiu, nu e plăcut,
dar trebuie s-o faci, altfel tot spitalul poate fi colonizat cu acest microb,
după care este foarte greu să-l mai îndepărtezi.
–Aţi observat rezistenţa crescută la
antibiotice din ţările sudice ale Europei. Cum se explică acest lucru?
– Vreau să menţionez
că sunt foarte mulţumit că România participă la studii şi că ştim cum stau
lucrurile la dvs. în ţară – nu ştim care este situaţia în toate statele membre.
Asta-i vestea bună, pentru că dacă ştii că situaţia este, să zicem, alarmantă,
poţi acţiona. Acum, de ce rezistenţa este mai crescută în ţările sudice? Are
de-a face cu expunerea mai mare la bacterii venite din afara UE (din India, de
pildă), dar şi cu un aspect mai degrabă cultural: în general, în ţările sudice,
consumul de medicamente este mai ridicat decât în cele nordice, şi la fel este şi
cu consumul de antimicrobiene în Grecia, Italia, România, Spania. Important
pentru România este să fie foarte strictă în eliberarea de antibiotice fără
prescripţie, ceea ce ţine de farmacist.
–Aţi nominalizat ţara noastră printre cele
trei cu rată crescută a infecţiilor cu A. baumannii rezistent la carbapeneme…
– În primul rând,
este bine că România a avut curajul şi cunoştinţele să participe; ceea ce putea
fi bănuit s-a confirmat, că rezistenţa este crescută, aşa că Româna trebuie
acum să stabilească un plan de acţiune şi să schimbe situaţia.
–Cum se explică diferenţa între
concluziile prudent pozitive ale Eurobarometrului şi cele nu prea bune ale
ECDC?
– Eurobarometrul
se referă mai mult la percepţii şi a constatat o mică îmbunătăţire în privinţa
părerii oamenilor despre antibiotice, legate de pildă de faptul că ele ar putea
funcţiona împotriva virusurilor. Deşi diferenţa este mică, este bine că există
o scădere. Să sperăm că la anul va fi din nou ceva mai bine, iar după cinci ani
vom putea vorbi de o schimbare. Însă pentru a ajunge la o scădere a rezistenţei,
va lua mai mult timp.
–Cum sprijină ECDC statele membre?
– Elaborăm
recomandări, iar la invitaţia ţărilor ne şi trimitem experţii ca să facem evaluări
şi să vedem ce măsuri pot fi luate, dar responsabilitatea este întotdeauna a
statului membru. Am efectuat o vizită în România pentru TB, o problemă de
asemenea foarte serioasă, dar nu şi pentru rezistenţa la antimicrobiene.
–Aceasta este a şasea zi europeană dedicată
informării despre antibiotice. Care sunt rezultatele de până acum ale iniţiativei?
– Sigur că
ne-ar plăcea să dovedim că rezistenţa a scăzut ca urmare a campaniilor noastre,
dar nu este un lucru prea uşor de dovedit. La anul sperăm să prezentăm
rezultatele evaluărilor în acest sens. Pe de altă parte, sunt optimist pentru că
văd că există o implicare politică în creştere, am fost foarte impresionat de
declaraţiile sincere ale părţilor implicate. Dar este nevoie de timp, să
schimbi o situaţie la care s-a ajuns în 40 de ani va lua cel puţin încă 10 ani.
–Revenind la datele prezentate astăzi, cât
de serioasă aţi spune că este problema rezistenţei la antibiotice? Îi auzeam
aici pe reprezentanţii medicilor spunând că în curând vom rămâne fără
medicamente pentru boli obişnuite.
– Este într-adevăr
critică, am văzut chiar în mediul meu oameni spitalizaţi pentru o afecţiune
simplă, dar care au căpătat o infecţie în spital şi au rămas câteva săptămâni
la terapie intensivă. Şi asta, ca o consecinţă directă a rezistenţei la
antibiotice. Cred deci că situaţia este cu adevărat critică, este „12 fără 2
minute“. Şi mai ales pentru ţări ca România. Dar există şi speranţe, nu e doar
un scenariu întunecat. Eu sper să conving oamenii că, dacă acţionează şi înţeleg
că trebuie reduse prescripţiile, rezultatele vor apărea. Sunt din Olanda şi ştiu
că acolo se foloseau multe antibiotice în sectorul veterinar. După multă
presiune politică, acest lucru s-a schimbat, s-a obţinut un mare succes în
reducerea folosirii antibioticelor în acel sector. Apropo: cum spuneam, pentru
a şti ce ai de făcut, trebuie să dispui de date, aşa că sper că România va
participa la raportarea consumului de antibiotice în sectorul animal, pentru că
momentan nu o face.
47% din români luaseră
antibiotice orale în ultimul an, procent cu care ne situăm pe al doilea loc în
Europa la acest capitol, conform Eurobarometrului dedicat rezistenţei
antimicrobiene (media europeană fiind de 35%). Am fost în
schimb primii la procurarea
antibioticelor fără reţetă – 18%, faţă de media de 3%.
Românii au cele mai slabe cunoştinţe din UE
în ce priveşte folosirea antibioticelor: doar 4% au ştiut să răspundă la toate
cele patru întrebări ale Eurobarometrului pe acest subiect. 70% din români cred că antibioticele ucid virusurile
(cu doar 1% mai puţini decât în 2009) şi 55% – că sunt eficiente împotriva răcelii
şi gripei (o reducere de 4% în patru ani). Doar 58%, faţă de media europeană de
84%, sunt conştienţi că folosirea nenecesară a antibioticelor le face să devină
ineficiente şi doar 45% (în scădere cu 5%!) – că printre efectele secundare ale
lor se numără diareea. Numărul mediu de
răspunsuri corecte a fost de 1,5 – cel mai mic din Europa.
Cu toate astea, în ţara care înroşeşte harta europeană
a ratelor de germeni rezistenţi, dar nu raportează infecţii nosocomiale,
Ministerul Sănătăţii şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, partenerii
ECDC, nu au făcut în săptămâna care s-a scurs nicio acţiune de informare a cetăţenilor
săi. În România, peste Ziua europeană de informare cu privire la antibiotice s-a aşternut
pur şi simplu tăcerea.
Dr. Marc
Sprenger,
directorul Centrului de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), a prezentat
cele mai recente date ale Reţelei Europene de Supraveghere Antimicrobiană
(EARS-Net), coordonată de instituţia sa, subliniind în primul rând faptul că
doctorii din spitalele europene se confruntă tot mai des cu rezistenţa
bacteriilor la carbapeneme, antibiotice de ultima linie. Potrivit rezultatelor,
rezistenţa la antibiotice a Klebsiella
pneumoniae – cauză frecventă a infecţiior de tract urinar, respiratorii şi
bacteriemiilor – este tot mai îngrijorătoare. Majoritatea izolatelor raportate în 2012 către ECDC au fost
rezistente la cel puţin un agent antimicrobian, rezistenţa multiplă fiind de
asemenea răspândită. Astfel, în ultimii patru ani, rezistenţa la
cefalosporinele de generaţia a treia a crescut considerabil în Europa şi în
anumite ţări, fiind adesea combinată cu cea la fluorochinolone şi
aminoglicozide. Şi rezistenţa combinată a crescut între 2009 şi 2012 în Europa şi
în peste o treime din ţările care au raportat către ECDC, însemnând că pentru
pacienţii infectaţi, carbapenemele rămân printre singurele opţiuni terapeutice
disponibile. Din păcate însă, şi rezistenţa bacteriei la carbapeneme a crescut
la peste 5% în cinci ţări – majoritatea din sudul Europei, printre care şi România.
Situaţia
este asemănătoare în cazul Escherichia
coli, cea mai frecventă cauză a bacteriemiilor şi infecţiilor urinare şi
una din cele mai întâlnite bacterii în intoxicaţiile alimentare: a crescut atât
rezistenţa la cefalosporinele de generaţia a treia, cât şi cea combinată la
acestea, fluorochinolone şi aminoglicozide (semnificativ în mai multe ţări, dar
nu şi la nivel european). Rezistenţa E.
coli la carbapeneme rămâne din fericire scăzută în Europa.
GenulAcinetobacter – din care de interes
este grupul A. baumannii, implicat în
pneumonii nosocomiale, infecţii de tract urinar, bacteriemii şi infecţii ale plăgii
chirurgicale – a fost pentru prima dată inclus în sistemul de supraveghere al
ECDC, 18 din cele 30 de ţări raportând date pentru 2012. Conform rezultatelor,
rezistenţa antimicrobiană a Acinetobacter
spp variază mult în Europa, fiind
în general foarte ridicată în sud şi mai scăzută în nord. Rezistenţa la
carbapeneme a fost peste 25% în opt din cele 18 ţări, limitând opţiunile de
tratament ale pacienţilor infectaţi. Faptul că acesta este primul an în care au
fost strânse date despre Acinetobacter
şi numărul mic de izolate raportate înseamnă că rezultatele trebuie
interpretate cu atenţie. La conferinţele
de la Bruxelles, dr. Sprenger a avertizat însă că Acinetobacter ar putea fi următoarea mare provocare pentru
spitalele europene, menţionând cele trei ţări în care rezistenţa la carbapeneme
a fost de peste 80%: Grecia, Italia şi România.
Veştile
bune vin în privinţa Stafilococului auriu meticilino rezistent (MRSA), una din
cele mai frecvente cauze de infecţii nosocomiale cu germeni rezistenţi la
antibiotice. Procentul de MRSA a scăzut semnificativ în ultimii patru ani la
nivel european, datorită eforturilor mai multor state. Cu toate acestea,
valoarea medie a rezistenţei la nivel european este de 18%, şapte din cele 30
de ţări, mai ales în sudul şi estul continentului raportând o rezistenţă de
peste 25%.
EARS-Net
include doar date despre cele mai severe infecţii, bacteriemiile, astfel că,
atunci când sunt luate în considerare şi infecţiile respiratorii sau urinare,
amploarea rezistenţei la carbapeneme se dovedeşte mai mare decât o indicau
rapoartele anterioare. Proiectul EuSCAPE, un sondaj realizat pe experţi din 38
de ţări care au completat chestionare de autoevaluare, şi-a propus să determine
răspândirea Enterobacteriaceae producătoare
de carbapenemază (CPE), printre care se numără K. pneumoniae şi E. coli,
şi a A. baumannii rezistent la
carbapeneme (CRAb) şi să strângă informaţii despre măsurile de sănătate publică
şi existenţa ghidurilor naţionale pentru detectarea, supravegherea, prevenţia şi
controlul infecţiilor. În privinţa CPE, 22 de ţări au raportat cazuri sporadice
şi izbucniri unice sau sporadice în spitale, 11 ţări – o răspândire regională
sau naţională, iar alte trei ţări au raportat situaţii endemice. În ce priveşte
CRAb, 19 ţări au raportat cazuri sporadice şi izbucniri unice sau sporadice, 11
– răspândire regională sau naţională, iar şase – situaţii endemice. Studiul
subliniază că succesul împotriva CPE şi CRAb presupune detectarea precoce a
cazurilor prin practici diagnostice corespunzătoare, întreruperea răspândirii
prin supravegherea pacientului şi contacţilor săi, ca şi prevenţia infecţiilor şi
măsuri de control. Importanţa pe care autorităţile naţionale o acordă CPE
reiese din implementarea de către tot mai multe ţări a recomandărilor pentru
controlul acestor infecţii. Cu toate acestea, 17 ţări, printre care şi România,
nu aveau astfel de ghiduri în acest an. În ce priveşte CRAb, doar două ţări
adoptaseră recomandări naţionale pentru prevenţia şi controlul răspândirii
infecţiei.
Europenii, mai responsabili cu antibioticele
Vestea
bună, a anunţat Tonio Borg,
comisarul european pentru sănătate, este că situaţia rezistenţei la
antibiotice, deşi îngrijorătoare, este reversibilă. El a prezentat rezultatele
Eurobarometrului care a verificat modul în care cetăţenii europeni utilizează
antibioticele şi cunoştinţele lor despre aceste medicamente. Faţă de sondajul
de acum patru ani, a spus dsa, evoluţia este „modestă, dar pozitivă“. Astfel,
35% dintre respondenţi au spus că luaseră antibiotice orale în ultimul an, cu
5% mai puţin faţă de 2009, şi cu diferenţe semnificative între ţări. Marea
majoritate (95%) a europenilor au luat antibiotice cu reţetă sau prin
administrare de către medic, însă 18% le folosiseră ultima dată pentru gripă (în
scădere cu 2%). Doar 22% din europeni au răspuns corect la patru întrebări
legate de antibiotice, numărul mediu de răspunsuri corecte fiind de 2,4. Cei
mai mulţi (84%) ştiu că folosirea nenecesară a acestora le poate face să devină
ineficiente, însă aproape jumătate (49%) nu ştiu că antibioticele sunt
ineficiente împotriva virusurilor, iar 41% – că nu sunt utile împotriva gripei şi
răcelii. Doar 33% din cei chestionaţi îşi aminteau ca în ultimul an să fi fost
sfătuiţi să nu folosească inutil antibioticele (faţă de 37%, în 2009). Aproape
20% au spus că au primit astfel de informaţii prin media sau campanii de
comunicare şi 11% – de la personalul specializat (în scădere, de la 14% acum
patru ani). Doar 36% din cei care au primit informaţii despre folosirea greşită
a anitiboticelor spun că acestea le-au schimbat părerile: 74% spun că vor
consulta un medic de fiecare dată când cred că ar avea nevoie de un astfel de
medicament. Majoritatea respondenţilor (94%) au spus că pentru a obţine informaţii
de încredere ar apela la specialişti, dintre care 88%, la medic. Concluziile
studiului sunt că, deşi eficiente în diseminarea informaţiilor, campaniile
media trebuie mai bine ţintite către cei în prezent neinformaţi şi că autorităţile
influente, medicii şi farmaciştii au un rol-cheie în schimbarea opiniilor şi
comportamentelor. Comisarul Borg a apreciat că este dificil să convingi
indivizii că abuzul de antibiotice le face rău nu numai lor, ci şi semenilor
lor. Referitor la descoperirea de noi antibiotice, el a apreciat că, din cauza
duratei mai scurte de viaţă a acestora, companiile farmaceutice aleg fie să nu
mai investească în acest domeniu, fie să le scumpească.
Reprezentanţii
Comisiei au prezentat progresele realizate în cadrul planului de acţiune pe
cinci ani, adoptat în 2011, vizând prevenirea propagării în continuare a
rezistenţei antimicrobiene prin intervenţii în şapte domenii-cheie:
asigurarea folosirii corespunzătoare a antimicrobienelor atât la oameni, cât şi
la animale; prevenirea infecţiilor microbiene şi a răspândirii acestora;
crearea de noi antimicrobiene eficace sau de alternative pentru tratament;
cooperarea cu parteneri internaţionali în vederea limitării riscurilor aferente
rezistenţei antimicrobiene; ameliorarea monitorizării şi supravegherii în
domeniul medicinii umane şi veterinare; cercetarea şi inovarea; şi comunicarea,
educaţia şi formarea. Astfel, o decizie recentă a Comisiei stabileşte norme
privind colectarea de date armonizate referitoare la rezistenţa antimicrobiană în
cazul animalelor şi al alimentelor. Mai multe proiecte finanţate în cadrul
Programului de sănătate tratează, de exemplu, utilizarea incorectă a agenţilor
antimicrobieni în medicina umană, informarea părţilor implicate – medici,
fermieri, farmacişti şi pacienţi – şi vânzarea fără prescripţie a agenţilor
antimicrobieni. În prezent, Comisia se află în ultima fază a revizuirii
instrumentelor juridice privind produsele medicinale de uz veterinar şi hrana
pentru animale cu adaos de medicamente, care vor aborda problema rezistenţei
antimicrobiene în aceste domenii. Mai mult, anul acesta, Comisia a adoptat o
propunere privind un singur act legislativ cuprinzător referitor la sănătatea
animalelor, care se axează pe prevenirea bolilor, ceea ce ar reduce nevoia de
antibiotice. În plus, Paola Testori Coggi, directorul general pentru sănătate şi
consumatori, a anunţat apropiata lansare a unui proiect care va investiga
cauzele folosirii incorecte a antibioticelor în medicina umană.
Parteneriatele, indispensabile pentru cercetare
În
privinţa cercetării, Máire
Geoghegan-Quinn, comisarul european pentru cercetare şi inovare, a arătat că
în ultimii 16 ani, Uniunea a investit aproximativ 800 de milioane de euro în
cercetarea privind rezistenţa antimicrobiană. Dsa a anunţat lansarea, chiar în
acea zi, a 15 noi proiecte de cercetare, finanţate de UE cu 91 de milioane de
euro. Proiectele, în care sunt implicate zeci de întreprinderi mici şi
mijlocii, precum şi universităţi şi alte organizaţii de cercetare, vor crea noi
antimicrobiene sau alternative precum bacteriofagi şi vaccinuri, vor cerceta
rezistenţa la antibiotice în cadrul lanţului alimentar şi vor investiga
nanotehnologii care ar putea duce la obţinerea de medicamente antimicrobiene.
Parteneriatul cu industria farmaceutică este promiţător, după cum demonstrează
decizia companiei Roche de a reveni la cercetarea în domeniul
antimicrobienelor, prin preluarea medicamentului experimental dezvoltat în
cadrul proiectului unui IMM, finanţat din fonduri europene. „În urmă cu 20 de
ani, a spus comisarul, 20 de mari companii farmaceutice erau implicate în
Europa în cercetarea de noi antibiotice, dar rezultatele nu au fost cele aşteptate,
aşa că au renunţat, iar acum au rămas doar patru companii. Industria
farmaceutică nu răspunde acestei nevoi medicale importante, pentru că lipsesc
stimulentele“. De aceea, în cadrul Iniţiativei pentru Medicamente Inovatoare –
un parteneriat public-privat între UE şi Federaţia Europeană a Industriei şi
Asociaţiilor Farmaceutice cu un buget de două miliarde de euro – a fost lansat
programul New drugs 4 bad bugs pentru
combaterea rezistenţei antimicrobiene, care este „problemă prea mare pentru un
singur stat sau o singură companie“.
Corespondenţă de la Bruxelles