Disecţia animalelor, în încercarea de descifra secretele corpului uman, se practică de mii de ani şi nu se poate spune că a contribuit de fiecare dată la progresul medicinii. Cel mai cunoscut exemplu sunt concluziile medicului Claudius Galenus, referitor la funcţionarea aparatului circulator. După ce a autopsiat nenumărate capre, oi, maimuţe şi porci, şi-a descris teoriile, de altfel greşite, într-o carte de anatomie folosită apoi timp de secole. Abia în veacul al 17-lea, William Harvey şi Andreas Vesalius i-au infirmat teoriile, după ce au publicat un tratat de anatomie bazat pe disecţiile (ilegale) practicate pe corpurile deţinuţilor condamnaţi la moarte.

   După ce a publicat, în 1859, celebra sa carte despre originea speciilor, Charles Darwin a îndrăznit să afirme că fiinţa umană, din punct de vedere biologic, este de fapt un „animal“. Acest principiu a fost întrebuinţat câţiva ani mai târziu de Claude Bernard, în cartea întitulată: Introduction à l’étude de la médecine expérimentale, ca un argument pentru a folosi animalele în experimente medicale. De atunci, s-a dezvoltat enorm folosirea animalelor în laboratoare. O sută de ani mai târziu, după apariţia cărţii lui Russel şi Burch – The principles of humane experimental technique –, experimentele cu animale au cunoscut o scădere semnificativă şi drepturile animalelor au început să fie apărate prin lege.

   Conform unei statistici, în 2009 au fost înregistrate în Olanda aproape 600.000 de animale de laborator de toate felurile. Primatele (macacus rhesus, babuini etc.) sunt folosite pentru cercetări biomedicale asupra malariei, SIDA, cancerului, infertilităţii, bolilor cardiovasculare, tuberculozei, infecţiei cu virusul West Nile etc. Cele mai multe animale folosite în experimente sunt şoarecii şi şobolanii, peste 300.000, apoi zeci de mii de pui, peşti, păsări, porci, mii de hamsteri, cai, câini, pisici, oi, iepuri, sute de capre, reptile şi alte carnivore, zeci de maimuţe. Dintre acestea, 500.000 vor muri în timpul sau la scurt timp după experiment, 21.000 vor fi ucise după experiment, iar restul va supravieţui.

   Privitor la scopul folosirii lor, puţin mai mult de jumătate sunt folosite în cercetarea ştiinţifică, 35% pentru dezvoltarea, producţia sau controlul vaccinurilor, medicamentelor şi produselor veterinare, cca 7% pentru cercetarea efectelor nedorite ale substanţelor, aproximativ 3% pentru învăţământ şi 1,3% pentru diagnostic. Privitor la protecţia animalelor (inclusiv de laborator), Olanda este singura ţară din lume în care există – de mai mulţi ani – Partidul Animalelor, cu locuri în Parlament şi Senat şi care, în timpuri de criză financiară, şi-a propus să investească pentru a întări poliţia care controlează respectarea drepturilor animalelor.

   Anchetele în rândul populaţiei arată că mai puţin de jumătate consideră folosirea animalelor de laborator acceptabilă şi doar 11% inacceptabilă. Doar 15% din cei intervievaţi sunt împotrivă, 26% consideră a fi un rău necesar, iar 28% declară că le este indiferent ce se va întâmpla cu aceste animale după terminarea experimentului.

   La experimentele cu animale sau oameni există astăzi din ce în ce mai multe alternative: experimente in vitro cu celule sau fragmente de ţesuturi, simulare pe computer (de exemplu: disecţia unei broaşte sau a corpului uman), organe artificiale (de exemplu: tubul digestiv)…