Newsflash
Știri

Primăria Sectorului 1 vrea să asigure o parte din cheltuielile de funcționare pentru patru spitale

de L. Budin - mai 18 2021
Primăria Sectorului 1 vrea să asigure o parte din cheltuielile de funcționare pentru patru spitale

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sector 1 din data de 20 mai se află un proiect de hotărâre prin care se solicită acordul prealabil al CGMB, în vederea asigurării finanțării propuse.

La solicitarea unităților sanitare respective, Primăria Sectorului 1 vrea să asigure o parte a cheltuielilor de funcționare pentru patru spitale din această zonă administrativă: Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“, Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri și Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București, se arată într-un comunicat al primăriei locale.

Spitalul de arsi
Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri

 

Protocol de colaborare

Cheltuielile privesc plata utilităților: iluminat, gaze, apă, canalizare, cheltuielile cu lucrările de reparații curente, cheltuielile necesare cu procedura de obținere a autorizației de securitate la incendiu, plata serviciilor de pompieri, pază, curățenie etc.

Pe 20 mai, consilierii locali vor vota un proiect de hotărâre prin care se solicită acordul prealabil al Consiliului General al Municipiului București (CGMB), în vederea împuternicirii administrației locale a Sectorului 1 de a contribui la finanțarea unor cheltuieli aferente secțiunii de funcționare pentru cele patru spitale.

Finanțarea se va realiza pe baza unui protocol de colaborare încheiat între Primăria Sectorului 1 și fiecare spital în parte. Administrația locală va acorda finațarea doar pe baza unor documente justificative transmise de spitale în copie, conform cu originalul.

Cheltuieli diverse

Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București a solicitat alocarea de fonduri pentru pentru plata utilităților și reparațiilor curente rezultate în urma evaluării tehnice, iar Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri a solicitat alocarea de fonduri pentru plata utilităților (iluminat, încălzit, apă, canal, salubritate), pentru continuitatea serviciilor de mentenanță și reparațiile instalațiilor/echipamentelor și pentru cheltuielile generate de obținerea autorizației de securitate la incendiu.

De asemenea, Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu“ a solicitat alocarea de fonduri pentru achitarea utilităților (energie electrică, gaze și apă), precum și pentru cheltuielile generate de verificarea instalațiilor și echipamentelor (de gaz metan, detecție incendiu, conducte pentru distribuție agent termic ș.a.m.d.) și reparații curente la stația de tratare a apei. Spitalul Clinic de Urgență Floreasca a solicitat fonduri pentru achitarea utilităților (energie electrică, gaze, apă, telefonie), precum și pentru plata serviciilor de pompieri, pază și curățenie.

Din bugetul local

HCL-ul de transmitere a patrimoniului în administrarea spitalelor nu a afectat finanțarea acestora, se arată în comunicat. Consiliul Local Sector 1 a adoptat, la data de 3 februarie, o hotărâre privind transmiterea terenurilor şi clădirilor aferente celor patru spitale din administrarea sa în administrarea unităţilor sanitare respective.

Hotărârea de Consiliu respectivă nu a impactat schimbarea regimului legal al finanțării acestor spitale, continuând să fie aplicabile dispozițiile Hotărârii de Guvern cu nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în comunicat.

Potrivit acestui act normativ, toate cele patru spitale se află în subordinea Ministerului Sănătății, fiind finanțate integral din venituri proprii din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, putând primi și sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în condițiile legii.

Potrivit proiectului de hotărâre, la această dată, resursele financiare proprii ale spitalelor sunt direcţionate pentru plata salariilor şi a contribuţiilor personalului, nefiind suficiente pentru celelalte cheltuieli necesare desfăşurării actului medical, cu atât mai puţin pentru cheltuielile de întreţinere şi funcţionare, reparaţii curente, consolidare, extindere şi modernizare”, se mai precizează în document.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe