Newsflash
Internaționale

Persoanele care iau statine pot face exerciţii fizice

de Dr. Mariana MINEA - apr. 14 2023
Persoanele care iau statine pot face exerciţii fizice

Statinele nu cresc nivelul markerilor de leziune musculară la persoanele care susţin un exerciţiu prelungit de intensitate moderată, indiferent dacă acestea prezintă simptome asociate mușchilor sau nu.

stire3

        Este rezultatul unui studiu prospectiv, controlat, publicat în Journal of the American College of Cardio­logy. Studiul a fost realizat pe 100 de persoane care au participat la un eveniment public ce are loc anual în Nijmegen, Ţările de Jos, și care presupune mersul pe distanţe lungi – de 30, 40 sau 50 de kilometri – în patru zile consecutive. Dintre cei investigaţi, 35 erau utilizatori de statine care au parcurs distanţa în ciuda simptomelor musculare, 34 erau pe statine, dar nu prezentau astfel de simptome, iar 31 nu primeau acest tip de medicament. Durata medie de utilizare a statinelor a fost de 60 de luni în rândul celor simptomatici, respectiv de 96 de luni în rândul celor asimptomatici. Vârsta mediană a fost de 65-68 de ani.

        Persoanele au fost evaluate la începutul marșului și la finalul zilelor 1, 2 și 3 de mers. Au fost utilizate scoruri pentru evaluarea durerii musculare, a oboselii, precum și biomarkeri ce analizau leziunea și stresul la nivelul mușchilor. Aceștia au inclus lactat dehidrogenaza, creatin kinaza, mioglobina, troponina cardiacă I și peptidul natriuretic NT-proBNP. Nivelurile lor erau similare la începutul cursei și nu prezentau deosebiri semnificative la finalul celei de-a treia zile. De asemenea, nu au fost observate diferenţe privind nivelul coenzimei Q10 între cele trei grupuri.

        Autorii cercetării transmit mesajul că și persoanele care iau statine pot face mișcare în mod regulat, așa cum recomandă ghidurile – de exemplu, 30 de minute de plimbare în fiecare zi.

 


Notă autor:

https://www.medscape.com/viewarticle/990473

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe