A venit la noi, însoțit de o fiică, un moșulică simpatic în vârstă de 83 de ani. Aplecat în unghi de aproape 45º, pășind greu și sprijinindu-se într-un baston, precum cele care se vând pe la Sovata și în alte stațiuni unde merg „la băi” bătrânii reumatici. Era nebărbierit, fără niciun dinte în gură, bâlbâit și cu ochii adânciți în orbitele înconjurate de cearcăne.
Altfel, țăran autentic, cu mintea încă întreagă și care, deși l-au părăsit puterile, sapă, cară saci în spinare, sparge lemne și vrea să-i ajute pe fiică și pe ginere, cu care locuiește în aceeași curte. N-a făcut în viața lui injecții și operații, nu are tensiunea arterială mărită. A fumat și a băut „la greu” toată viața. Doar „șalele” îl dor și de câțiva ani l-au cocoșat. Ba nu! Mai are probleme și cu prostata. Noaptea se trezește aproape din oră în oră și se duce „cu uduʼ”. Dar nu pentru asta venise la noi, ci pentru că-l mănâncă rău „pielea de taur bătrân de pe spate”. L-am rugat să-și dea jos „catrafusele” cam izinite: flanelă de corp, două cămăși groase, două pulovere și un fel de veston din postav. Tot spatele era plin de niște leziuni ciudate, ca niște zgârieturi produse de un corp dur. Explicabil: având mâncărimi mari precum au deseori bătrânii denutriți și deshidratați, se scarpină singur ajutându-se de unghiile netăiate, de o paletă care-l apără de muște și de un cocean uscat.
Îi scriam rețeta necesară, când l-am auzit, cu zâmbetul pe buze: „Domʼ doctor, să nu-mi dați buline la care e interzis să bei. Noaptea, când mă scoală prostata, eu am lângă pat o măsură de 100 de grame, o umplu cu țuică și o dau pe gât. Până dimineața beau 4–5 mărioare. Așa i-am pus io numele la stecluța asta”.
