Newsflash
Știri

Pacientă cu o tumoră de 14 centimetri cubi, operată cu succes de medicii din Iași

de Dorina Novac - aug. 8 2022
Pacientă cu o tumoră de 14 centimetri cubi, operată cu succes de medicii din Iași

O femeie în vârstă de 62 de ani, din Galaţi, care avea o tumoră cu un volum de 14 centimetri cubi, a fost salvată de medicii neurochirurgi din Iaşi cu ajutorul tehnologiei Gamma Knife.

Echipa a fost coordonată de managerul Spitalului de Neurochirurgie Iași, conf. univ. dr. Lucian Eva.

tumora

„Cu ajutorul tehnologiei avansate, în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife Iași intervenția neurochirurgilor a fost un real succes. În timp ce pacienții susțin că Gamma Knife face minuni, specialiștii Spitalului de Neurochirurgie Iași confirmă că tehnologia performantă salvează vieți, dând speranța de însănătoșire a cât mai multor pacienți”, au precizat reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu Iași.

Citește și: Bărbat de 51 de ani, operat de medicii din Iaşi de o tumoră cerebrală voluminoasă

Potrivit acestora, operațiile pe creier, fără bisturiu realizate în Laboratorul de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife nu afectează țesutul sănătos. Intervențiile sunt complete, simple și nedureorase.

Se intervine cu precizie și ușurință asupra leziunilor profunde, greu accesibile, care pun în pericol viața pacienților.

Doctor în Neurochirurgie, Conf. Univ. Dr. Lucian EVA, Manager Spitalul Clinic de Urgență ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași:

„Pacienta a urmat un tratament de iradiere țintită, de tip Gamma Knife pentru leziuni metastatice secundare a unui neoplasm. După prima ședință de iradiere tumora s-a redus de la un volum de 14 cm cubi la aproape jumătate, adică la șapte centimetri cubi. Sperăm ca după următoarele două ședințe de iradiere această leziune să dispară. Încă odată s-a demonstrat că tratamentul cu radiații Gamma este eficient și că Gamma Knife salvează vieți”, a subliniat conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași.

Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi este singura unitate medicală din România care deţine cel mai recent sistem de Radiochirurgie Stereotactică de tip Gamma Knife.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe