Unele cifre, la început, păreau fantasmagorice. Cine își mai aducea aminte de pandemia de influenza, „gripa spaniolă” cum i s-a spus, de acum 100 de ani, pe care am studiat-o în facultate? Cifra fatidică, cele „50 de milioane de morţi”, părea misterios legată de fenomene dincolo de puterea noastră de a înţelege. Dar acum? Ne putem obișnui cu sutele de milioane de cazuri și cu milioanele de vieţi pierdute?

Doi ani mai târziu, puţine mai rămân propoziţiile care să nu includă neologismul „covid”. De el se leagă, la o căutare rapidă pe Google făcută în timp ce scriu aceste rânduri, 3,5 miliarde de pagini web. Ca o ironie, în 2020 cuvintele cele mai indexate au fost „coronavirus” și „aluat cu maia”. Sunt amândouă, cred, înalt simptomatice pentru starea vieţii dimprejur în prezent.

Asta facem noi, oamenii. Discutăm despre ameninţări și ne gândim cum facem pâinea cea de toate zilele. E un lucru, o rutină veche de zeci de mii de ani.

Propunerea momentului e să reînvăţăm, de fapt, ceva ce de fapt știam. Cum să trăim cu pericolul. Cu pericolele. E ceva, de fapt, deosebit la acest pericol încă proaspăt în memorie? Dar la toate celelalte? Moartea perinatală, bolile incurabile, accidentele de tot felul, sărăcia și războaiele iminente au dispărut între timp?

Există un ceas imens la care omenirea se uită deja de 24 de luni. Nu știu cât ne face bine. Cu siguranţă mersul pe stradă nu și-a schimbat semnificativ statistica între timp. Doar percepţia celorlalţi, unii cu mască, alţii fără, unii cu priviri mai triste, alţii împovăraţi.

Gândesc că vom ieși la un liman. Nu va arăta ca în speranţele ori fanteziile noastre. După haos, natura are darul de-a face singură pace cu sine. Alt echilibru. Alte repere. Alte învăţăminte. Un alt răgaz, o vreme a certitudinilor nou inventate, despre siguranţă, despre ziua de mâine.

Până atunci, sirenele ambulanţelor tot sună prin sate și orașe. Dezbaterile publice sunt tot polarizate. Adevărul tot e victimă sigură luării de ostatici, într-o paradigmă a extremelor.

Iar omul de rând? Omul de rând caută să-și găsească rostul, locul, rezerva de răbdare. Omul de rând așteaptă, ca și până acum, diverse manifestări ale izbăvirii.