Nu cred că ar trebui lăsate să circule „neamendate”, construind o realitate falsă, întărind prejudecăţile și contribuind astfel la o campanie ostilă sistemului sanitar, care ne lovește și pe noi, medicii, devenind astfel victime colaterale.

Pentru că pacienţii și rudele lor, când intră pentru prima dată într-un spital, o fac cu frica stârnită de aceste povești, care creează tensiune între cetăţeni și sistemul sanitar, între pacient și medic chiar înainte ca relaţia directă să aibă loc.

Este nedrept, fiindcă extrem de multe s-au schimbat între timp, medicii au făcut eforturi de asimilare a unor tehnologii de vârf, dotările s-au îmbunătăţit constant, accesul la resurse a crescut, performanţele sunt mai mari.

Fiecare în specialitatea sa, dacă nu a intrat ieri prima oară într-un cabinet sau într-o sală de operaţii, a văzut progresele care s-au făcut în medicina de la noi, așa oropsită, ignorată de multe ori de către decidenţi cum este ea.

În aceste zile are loc Congresul Naţional al Societăţii Române de Transplant Medular. Au trecut 20 de ani de la primul transplant de celule stem hematopoietice efectuat în România.

O perioadă în care am asistat la o creștere continuă a acestei activităţi, tratament nemijlocit pentru o serie de boli hematologice severe, pentru care transplantul de celule stem hematopoietice reprezintă o șansă la viaţă.

Dacă în primii ani ne bucuram când activitatea de transplant de celule stem depășea 100 de transplanturi, după 16 ani se sărbătoreau 1.000 de proceduri într-un singur centru, inclusiv cu celule stem furnizate de Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice. 

În ultimii ani, numărul acestor proceduri a crescut progresiv, astfel încât au fost raportate la nivel naţional între 200 și 300 de transplanturi anual, în cele șase centre din ţară, cu o scădere semnificativă în ultima perioadă din cauza pandemiei.

În prezent, în România se pot efectua toate tipurile de transplant cu celule stem, inclusiv haploidentic, atunci când nu se găsește un donator compatibil în timp util.

La această frumoasă vârstă a transplantului medular în România, ne bucurăm și pentru faptul că avem primul centru acreditat pentru terapii celulare, procedură de ultimă oră care a fost inclusă între metodele de tratament al pacienţilor hematologici.

Rămâne însă regretul că, în ciuda faptului că profesioniștii au făcut toate eforturile de a se alinia la standardele medicale în activitatea de transplant medular, România își urnește greoi infrastructura.

Avem în continuare un număr de paturi de transplant sub media europeană raportat la populaţie, avem dificultăţi în a asigura medicaţia necesară tratamentului de condiţionare, avem în continuare liste de așteptare cu perioade prea lungi până la administrarea procedurii de transplant, ca să enumăr cele mai fierbinţi probleme.

Ne uităm înapoi cu mândrie pentru reușitele transplantului medular, ne uităm înainte cu speranţă și ne întrebăm despre ce vom scrie... după încă 20 de ani.

Citiți și: De ce puterea exemplului nu e de ajuns?