Comisia Europeană a adoptat norme noi conform cărora perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare COVID-19 nu se aplică minorilor.
Comisia Europeană a adoptat ieri, 29 martie, norme noi privind certificatul de vaccinare în temeiul Regulamentului privind certificatul digital al UE privind COVID.
Noile norme îi scutesc pe minori de la perioada de acceptare de 270 de zile pentru certificatele de vaccinare în urma seriei de vaccinare primară. Prin urmare, perioada standard de acceptare va fi limitată în cazul persoanelor în vârstă de cel puțin 18 ani, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Deși, începând cu vârsta de 12 ani, a fost autorizat rapelul în urma unei recomandări din partea EMA, nu toate statele membre recomandă în prezent administrarea dozei de rapel minorilor.
„Unul dintre cele mai mari avantaje ale certificatului digital al UE privind COVID este flexibilitatea cu care se adaptează la noile circumstanțe. În urma discuțiilor cu experți din domeniul sănătății publice din statele membre, am decis că certificatele de vaccinare ale minorilor nu ar trebui să expire. Atunci când călătoresc, ei vor putea continua să utilizeze certificatul primit după seria de vaccinare primară”, a declarat Comisarul pentru justiție, Didier Reynders.
Pandemia nu a dispărut, iar vaccinarea rămâne o măsură vitală, este de părere Comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, Stella Kyriakides. Aceasta a declarat:
„Mesajul nostru nu s-a schimbat: vaccinați-vă inclusiv cu dozele de rapel cât mai curând posibil. Vaccinarea salvează vieți și este esențială pentru noi toți.”
Excepția pentru persoanele cu vârsta sub 18 ani se va pune în aplicare în etapa de verificare, prin adaptarea aplicațiilor mobile utilizate pentru verificarea certificatelor digitale ale UE privind COVID. Până la 6 aprilie 2022, statele membre trebuie să efectueze adaptările tehnice necesare pentru aplicarea acestei derogări.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul dedicat certificatului digital al UE privind COVID.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe