Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Tipuri de răspundere a personalului medical

Viața Medicală
Av. Cristian BĂRCAN miercuri, 11 martie 2015
   În ceea ce priveşte malpraxisul medical, legislaţia actuală prevede că personalul medical poate fi tras la răspundere:
   – în interiorul profesiei (răspundere disciplinară), de către Colegiul Medicilor, Ordinul Asistenţilor sau altă formă de organizare a personalului medical din care cel vinovat (sau prezumat vinovat) face parte;
   – administrativ, prin intermediul Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, constituită la nivelul autorităţilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti;
   – civil, prin intermediul unei acţiuni civile formulate în faţa unei instanţe ce se bazează pe o răspundere delictuală, aşa cum este ea reglementată de Codul Civil;
   – penal, prin tragerea la răspundere pentru săvârşirea unei infracţiuni conform Codului Penal.
   Fiecare formă de răspundere are efectele sale specifice. De exemplu, în ce priveşte răspunderea în interiorul profesiei, pe această cale nu se poate stabili acordarea unor despăgubiri. Prin urmare, organul profesional poate lua măsuri limitate împotriva celui constatat vinovat în urma cercetărilor efectuate. Sancţiunile prevăzute în cazul răspunderii disciplinare a medicilor sunt: mustrarea, avertismentul, votul de blam, amenda de la 100 la 1.500 de lei, interdicţia de a exercita profesia ori anumite activităţi medicale pe o perioadă de la o lună la un an şi retragerea calităţii de membru al Colegiului Medicilor din România.
   Un caracter specific al răspunderii civile este determinat de necesitatea dovedirii unor elemente obligatorii ale răspunderii delictuale: vinovăţie, faptă ilicită, prejudiciu şi legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu. În cazul în care lipseşte unul dintre elementele menţionate mai sus, atunci nu există posibilitatea tragerii la răspundere civilă şi implicit a pronunţării unei hotărâri judecătoreşti în acest sens. Cu privire la modalitatea de dovedire a existenţei celor patru elemente, trebuie avut în vedere că aceasta se vor stabili în urma probelor ce vor fi dispuse şi administrate în cauză (înscrisuri, martori, interogatoriu, expertiză), în lipsa lor fiind imposibilă pronunţarea asupra cazului de malpraxis.
   Tragerea la răspundere pe cale penală presupune îndeplinirea condiţiilor legale prevăzute de o infracţiune. Astfel, de exemplu, în cazul vătămării corporale, este necesară existenţa unei fapte care a cauzat o infirmitate, leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, un prejudiciu estetic grav şi permanent, avortul sau punerea în primejdie a vieţii persoanei. Fiecare infracţiune prezintă elemente specifice care trebuie urmărite cu exactitate. La fel ca în situaţia răspunderii civile delictuale, atunci când lipseşte un element al infracţiunii, cel prezumat vinovat nu poate fi tras la răspundere din punct de vedere penal. Deşi probele sunt în principiu asemănătoare în procedurile civile şi penale, respectiv înscrisuri, martori, audieri, expertiză, totuşi modalitatea de constituire a probelor şi etapele ce trebuie urmărite în administrarea acestora sunt diferite.
   Trebuie menţionat că alegerea unui demers de natură administrativă, civilă sau penală nu blochează demararea simultană a unei alte proceduri. De exemplu, dacă se iniţiază o sesizare privind răspunderea disciplinară, nu înseamnă că nu poate fi formulată şi o acţiune în instanţa civilă sau o plângere penală. De altfel, demararea unei proceduri administrative sau civile nu împiedică urmarea unei trageri la răspundere penală. Totuşi, există excepţii de la această regulă, determinate de aspectul că cercetarea unei fapte penale poate ţine în loc o acţiune civilă, iar dacă o instanţă s-a pronunţat deja asupra unor aspecte legate de cazul de malpraxis, o altă instanţă nu poate rejudeca aceleaşi aspecte. Cu titlu de exemplu, putem preciza că dacă o instanţă judecătorească pronunţă o hotărâre penală în care se stabilesc anumite despăgubiri, atunci o altă instanţă printr-un complet de drept civil nu poate ignora aspectele reţinute prin hotărârea penală pronunţată (fiind vorba de autoritatea de lucru judecat).
 
Într-o vreme în care ştirile negative cu medici au menirea de a masca lipsa jurnalismului de calitate, pacienţii sunt practic îndemnaţi să arate cu degetul către omul în halat alb aflat la căpătâiul lor. Cunoaşterea cât mai bună a legislaţiei privind malpraxisul devine, deci, parte integrantă din practica medicală de astăzi.
Cristian Bărcan aduce claritate în hăţişul legislativ în noua rubrică Avocatul de malpraxis.
 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC