Newsflash

Orgoliul și egoul

de Prof. dr. Gabriel M. GURMAN - oct. 5 2018
Orgoliul și egoul
„ATI intervine în susținerea funcțiilor vitale. Din păcate, la noi în țară mai este mult de lucru asupra percepției imaginii anestezistului.
– De ce spuneți asta?
– Pentru că, de cele mai multe ori, intervine doza de orgoliu a chirurgului.”


Mirela Onița Andrei
 
 
Din păcate, nu am posibilitatea să citesc „Viața Medicală” în fiecare săptămână, ci numai în rarele ocazii în care ajung pe aeroportul Otopeni și-l cumpăr de la primul chioșc. Dar redacția reușitului săptămânal îmi trimite de fiecare dată pe cale electronică pagina în care s-a publicat ultimul meu articol, ca să-l înmagazinez în fișierul calculatorului meu, așa, ca pentru posteritate. Această pagină conține întotdeauna și un alt interviu, acordat de obicei de un coleg sau o colegă din România, iar eu nu pierd ocazia de a citi rândurile semnate în general de medici tineri, plini de inițiativă și idei noi.
Așa se face că, în urmă cu câteva săptămâni, mi-a căzut sub ochi un interviu acordat de dr. Mirela Onița Andrei, medic primar de anestezie și terapie intensivă în unul dintre spitalele constănțene. Nu e de mirare că l-am citit imediat, bucuros că pot afla noutăți românești despre meseria pe care o practic de aproape 60 de ani. L-am citit și l-am recitit și am fost impresionat de modul în care colega mea constănțeană a prezentat specialitatea noastră comună și mai ales abnegația față de pacientul aflat de cele mai multe ori în stare gravă.
Multe s-au schimbat în acești aproape 50 de ani de când am părăsit România în drum spre țara mea strămoșească, iar schimbările sunt, în mare parte, în direcția dorită. Urmăresc aceste schimbări și mă bucur de fiecare dată când găsesc un amănunt care indică în mod clar faptul că ATI-ul în România a atins un stagiu de dezvoltare foarte similar cu cel din multe țări europene. Nivelul de cunoștințe, modul în care se aplică zilnic noile metode de diagnostic și tratament, dezvoltarea tratamentului durerii cronice și acute, sistemul de educare a noilor generații, toate la un loc indică imensul progres făcut de această profesiune în ultimii zeci de ani în România.
Citatul alăturat nu lasă niciun semn de îndoială: într-o bună măsură, imaginea medicului ATI în ochii opiniei publice și relațiile de muncă dintre acesta și colegul său, chirurgul, nu s-au schimbat de o manieră substanțială în acești ani. Așa cum făcea aluzie în mod just autoarea citatului, aceste două aspecte se încrucișează, de fapt, și formează un cerc vicios care, sunt convins, e foarte greu de anulat sau măcar de combătut.
Cunosc această situație nu numai din perioada activității mele profesionale în România, dar și din realitatea israeliană de acum nu mai mult de 10–15 ani, mult schimbată în bine în ultima vreme. Aici e vorba nu numai de importanța creării unei imagini pozitive a medicului ATI, un deziderat prin el însuși extrem de important (am mai scris-o, nimeni nu-și poate îndeplini cu succes meseria în prezența unei permanente frustrări profesionale), ci, până la urmă, această lipsă de considerație și apreciere duce la scăderea numărului de tineri absolvenți ai facultăților de medicină interesați să urmeze calea profesională oferită de ATI.
Am avut numeroase ocazii să discut această temă în cadrul diverselor congrese la care am participat și al multor discuții cu colegi din toate colțurile lumii. Treptat, am ajuns la concluzia că, dacă judecăm felul în care medicul ATI se prezintă în ochii opiniei publice, el seamănă foarte mult cu felul în care e văzut (sau/și apreciat) regizorul de teatru. Ocaziile în care regizorul e chemat la rampă pentru a primi ovațiile publicului din sală sunt extrem de rare, chiar în cazul premierei unei piese de teatru. Dar așa cum un spectacol de teatru nu poate exista fără regizor, tot așa actul chirurgical nu se poate efectua fără aportul crucial al medicului ATI.
Ca și regizorul, noi acționăm în și din umbră, suntem foarte puțin cunoscuți, suntem obligați să coexistăm cu această stare de lucruri și să continuăm a ne îndeplini misiunea și menirea. Dar modestia imaginii publice, așa cum există ea, nu trebuie să influențeze evoluția profesiunii. Iar imaginea medicului ATI în ochii opiniei publice necesită schimbări substanțiale.
Un articol publicat de trei anesteziști clujeni acum un an (Onuțu, Rus și Acalovschi) indica faptul că, în ciuda procentului foarte mare de răspunsuri pozitive la simpla întrebare dacă se știe că medicul ATI asigură anestezia în sala de operații (95%), 45% din cei chestionați în sondajul efectuat nu știau că medicul ATI și chirurgul colaborează în timpul actului operator, iar 68% (!) nu știau că medicul ATI e responsabil de îngrijirea pacientului în secțiile de terapie intensivă.
În mod special am atins în primul rând tema imaginii medicului ATI în ochii opiniei publice, pentru că, până la urmă, ea influențează bunul mers al profesiunii, dotarea, remunerarea, numărul de posturi, condițiile de lucru etc. Dar nu mai puțin important este rolul pe care-l joacă în acest subiect comunitatea medicală, în primul rând chirurgul, partenerul nostru în sala de operație.
N-am nicio îndoială că medicul chirurg știe să-și aprecieze colegul anestezist la justa sa valoare, exact așa cum știm s-o facem noi în ceea ce-l privește. Criteriile de apreciere a unui coleg medic sunt aceleași pentru toate specialitățile. Noi apreciem abnegația, știința de carte, experiența și îndemânarea manuală a chirurgului cu care lucrăm, exact în aceeași măsură pe care el sau ea o face în ceea ce ne privește.
Dar, în același timp, noi (și ar trebui ca și „ei”) nu uităm să căutăm și să apreciem calitatea etică și morală a coechipierului. Fiecare dintre noi dorește să activeze într-o atmosferă de înțelegere reciprocă, de ajutor la nevoie, de împărțire justă a succeselor și, de ce să n-o spunem, a eșecurilor de care ne lovim uneori, pentru că medicina nu e matematică și omul nu e construit într-o uzină.
Orgoliul despre care vorbește dr. Mirela Onița Andrei nu contribuie cu nimic la atmosfera pozitivă amintită mai sus. Orgoliul nu trebuie confundat cu egoul. Orgoliul e definit ca o supraestimare a propriilor activități și realizări, el aflându-se întotdeauna în afara realității existente, și anume cu mult deasupra ei. Orgoliul e detrimental în legăturile dintre ființele umane și el trebuie înfrânat și limitat pe cât se poate de mult.
Din contră, egoul se definește ca acea parte a gândirii fiecăruia dintre noi care mediază între conștient și subconștient, testând în orice moment propriile calități și ajutându-ne să ne definim propria personalitate. Un individ fără ego este, din punct de vedere psihologic, unul fără coloană vertebrală, iar un asemenea individ nu va putea niciodată profita de propriile calități și posibilități intelectuale.
Pe bună dreptate, autoarea citatului alăturat vorbește despre orgoliul chirurgului, nu despre egoul său. Un chirurg orgolios va face totul pentru ca cei din jur să-i cunoască succesele și se va strădui din plin să-și ascundă eșecurile, de multe ori aruncând vina pe colegii cu care lucrează.
Am avut ocazia de câteva ori, în lunga mea carieră profesională, să aud povești despre chirurgul care, în fața familiei pacientului operat, prezenta eșecul operației ca o greșeală de anestezie. În cel mai bun caz, chirurgul orgolios face abstracție de existența medicului ATI, ignoră prezența acestuia la căpătâiul pacientului operat și responsabilitatea pe care el o are în pregătirea pacientului pentru intervenție și supravegherea postoperatorie.
Nu de mult am avut ocazia să citesc un produs beletristic foarte reușit, ce poartă semnătura unui distins coleg chirurg român. Eu sunt departe de a mă afișa ca un critic literar, dar nimeni dintre cei care citesc acest volum nu va putea face abstracție de inteligenta conducere a intrigii, de talentata creionare a fiecăruia dintre eroii cărții, majoritatea chirurgi, dar nu numai. Cartea conține numeroase scene din viața sălii de operații și a îngrijirii pacientului chirurgical.
La întrebarea care se cere a fi pusă, cum e reprezentat în această carte medicul ATI, partenerul de muncă, 24 de ore din 24 de ore, șapte zile pe săptămână și 365/366 de zile pe an, răspunsul e foarte succint: medicul ATI e menționat de patru sau de cinci ori în toate acele sute de pagini, ca un element auxiliar, un fel de element necesar pentru buna desfășurare a actului operator, precum, să zicem, lampa scialitică! Și atunci, miră-te, stimate cititor, de citatul de astăzi.
Să fiu bine înțeles, memoria nu mă înșală și eu nu pot uita imensul număr de chirurgi cu care am lucrat și care au prezentat acele calități umane care au permis o colaborare perfectă în scopul interesului comun. Dar nu despre un asemenea tip de chirurg amintește doctorița Andrei, ci de aceia care nu sunt în stare să-și împartă succesele cu nimeni, dar care sunt gata să acuze pe oricine altcineva de un insucces profesional.
Comunitatea medicală nu are dreptul să facă abstracție de existența fenomenului. Nu e vorba aici de înfierare! E vorba de educație permanentă, de o activitate care trebuie dusă cot la cot de conducerea fiecărei unități spitalicești, de secțiile ATI și mai ales de organizațiile profesionale ale ambelor specialități. Mi-ar plăcea să aud de o inițiativă comună anestezico-chirurgicală în această direcție. Și totul spre binele pacientului, pentru că atmosfera din sala de operație e crucială pentru bunul mers al intervenției chirurgicale.
Sper că cititorul e conștient de faptul că semnatarul acestor rânduri nu a avut uneltele necesare pentru a măsura și evalua magnitudinea fenomenului negativ care e amintit în citatul alăturat. Dar „ipoteza mea de lucru” a fost cea care spune că, dacă prestigiosul săptămânal medical a găsit de cuviință să publice interviul cu distinsa colegă din Constanța, frecvența cu care realitatea reflectă problema ridicată e mult mai serioasă decât, poate, pare la prima vedere. În caz contrar și în prezența unor fapte de necontestat sau care contestă ipoteza mea, sunt dispus să-mi prezint scuzele de rigoare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe