Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

În aer liber și înfrigurat

Viața Medicală
Prof. dr. Mircea Ioan POPA marţi, 17 ianuarie 2017
    La 25 decembrie, împreună cu doi viitori colegi am mers la Cimitirul Eroilor Revoluției. Am mers la morminte, am pus lumânări, ne-am rugat pentru sufletele celor adormiți, eroi care și-au dat viața pentru români și pentru România. Acest mic dar pios omagiu îl aducem an de an. Despre cei care s-au jertfit pentru noi le vorbesc studenților mei și îi îndemn pe toți ca, măcar o dată pe an, să meargă în acest loc și să se gândească la sacrificiile înaintașilor noștri.
   Mergând spre casă, nu am putut să nu îmi aduc aminte că, în prima zi de plen a Parlamentului, 74 de deputați nu s-au prezentat la ședința camerei. Și un singur absent ar fi fost deja prea mult la 27 de ani de la martiriul tinerilor și mai puțin tinerilor cetățeni români. Sunt atât de multe lucruri care se petrec deși par inimaginabile, imposibile, dar care își pun apoi amprenta pe tot, de la economic la social, de la colegialitate la necolegialitate. Peste o mie de oameni și-au dat viața pentru noi, iar memoria lor este întinată prin absenteism la vot, absenteism în viața publică, absenteism în gând și fapte pentru binele altora. Cum ne putem permite să îi uităm și să le călcăm memoria în picioare?
   Au murit mulți și au suferit și mai mulți. Nu au dorit sinecuri, nu au așteptat premii și nu au ieșit cu pieptul gol în fața tancurilor sau a puștilor cu baionetă pentru a deveni conducători de partide, lideri de opinie, bogătași, parlamentari sau membri ai vreunui guvern. Au ieșit cu speranța unei vieți mai bune pentru cei din familiile lor și pentru întreaga Românie. Mulți dintre ei au îngenuncheat pentru prima dată în public, în stradă și au rostit, poate pentru prima dată, rugăciunea „Tatăl nostru” într-o voce unică, alături de ceilalți. S-au rugat și au sperat. Întinarea memoriei lor este inadmisibilă, incalificabilă.
   Ei nu sunt singurii care au dat jertfa supremă. Doar dacă ar fi să ne gândim la trei dintre celelalte evenimente majore din istoria poporului român, în Războiul pentru independență au suferit peste 27.000, din care peste 4.300 de morți și dispăruți. În cursul Primului Război Mondial, se estimează că și-au pierdut viața aproape 900.000 de români, majoritatea soldați care au plecat pe front cu o poză de acasă, o iconiță în buzunarul de la piept și cu speranța că vor ajunge înapoi alături de familie pentru o României pentru români. Ca număr de jertfe umane, România a fost a patra între aliați și a șasea între toate țările beligerante. Mulți dintre eroii români au fost înmormântați peste mări și țări (peste 4.700 într-un lagăr din Ungaria, mulți alții în cimitire din Bulgaria, Germania, Polonia, Slovenia, unde este foarte dificil ca urmașii lor să mai ajungă și să poată aprinde o lumânare – dar multe din cimitire sunt în țară, unele la o distanță de metrou de noi cei care ar trebui să le păstrăm veșnică memoria). În al Doilea Război Mondial, alți aproape 850.000 de români s-au jertfit; circa 250.000 la Cotul Donului, între 187.367 și 367.976 de morți și dispăruți în prizonierat. Ca număr de jertfe umane, România a fost a zecea între toate țările beligerante.
   Se cuvine să nu îi uităm nici pe eroii și martirii de după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Sute de mii de jertfe și, cumulat, milioane de ani de pușcărie, deportări, domiciliu obligatoriu. Care era vina lor? Se opuneau unui regim totalitar, doreau o țară liberă. Dar oare cât din aceste realități se mai predă în școli, cât din ceea ce este scris mai este citit? Îmi aduc aminte de câțiva tineri, filmați la Timișoara în decembrie 2016, care, întrebați despre decembrie 1989, spuneau cu seninătate: „Nu știu ce s-a întâmplat” sau chiar „S-a întâmplat ceva în decembrie 1989?”. Cutremurător.
   De mult îmi doream să întâmpin trecerea dintre ani doar alături de soția mea. Anul acesta așa a fost. Ne-am bucurat să fim împreună, ne-am amintit și ne-am gândit la colegi, la anul care a trecut, la anul care începea. Apoi, în ziua următoare, am vrut să ne uităm puțin la televizor și să vizionăm câteva din emisiunile în aer liber dedicate evenimentului. Ne-au oripilat câteva variante de vestimentație a cântăreților formatori de opinie, precum și modul în care unii s-au „dichisit” (machiat). Ne-a deranjat modul evident de play-back (cu toate că reclama vorbea de live). În aer liber și înfrigurați, zeci de mii de persoane. Iar eu mă întrebam: câți din cei care au stat ore în șir în frig, în București și în celelalte orașe, chiar și peste mări și țări, s-au prezentat și la votul din 11 decembrie, un vot pentru România?
   În linia răspunsurilor medicale colegiale care mi se solicită din când în când, mi-am adus aminte de un mesaj primit relativ recent de la o viitoare colegă: „Bună seara! Îmi cer scuze că vă deranjez, însă am o problemă de sănătate care nu-mi dă pace acum în prag de sesiune. Am o infecție urinară, cu usturime la micțiune, sânge cu cheaguri – nu am însă dureri, din fericire. Medicul de familie este plecat, însă la telefon mi-a zis să iau biseptol și uractiv, fără să-mi fac însă o antibiogramă. Știu că un tratament nu se dă telefonic, dar chiar nu știam ce să fac. Tratamentul l-am început de azi de dimineață și știu că trebuie să aștept 24–48 de ore până să-și facă efectul, dar sângele mă sperie foarte tare și chiar nu-mi mai stă gândul la ceea ce trebuie să învăț pentru examene. Aș vrea să vin la Institutul Cantacuzino, la dv., să-mi fac niște analize mai serioase, pentru că frica aceasta îmi dă mari probleme. Vă mulțumesc”. „Strugurii ursului” din preparatul medical nu prea pot să influențeze hematuria, iar cunoștințele medicale în anul doi nu sunt foarte mari. Sfaturile privind protecția personală ar trebui, totuși, să prindă la un tânăr de 20–21 de ani. I-am spus viitoarei colege care sunt pașii de urmat, dar am întrebat-o și dacă s-a expus la frig de curând. Răspunsul este relevant: „Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns! Cred că de la faptul că m-am expus la frig în ziua revelionului s-a declanșat. Am subestimat cele –18 grade Celsius. O să vă țin la curent cu starea mea”. Am izolat Enterococcus spp. Încă dinainte de 1990, au fost detectate tulpini rezistente la vancomicină; de biseptol (cotrimoxazol-trimetoprim) ce să mai vorbim?
   În tot și în toate este necesară colegialitatea. Și în medicină, și la nivel de țară. Suntem la un nou început de an, o nouă perioadă care ne va influența viața. La mulți ani, 2017!

 

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 199 de lei
  • Digital – 149 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC