Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă

Halat de voluntar la sat

Viața Medicală
Stud. Andra-Elena DUMITRANA vineri, 15 ianuarie 2016
Într-o sâmbătă friguroasă, pe la 5 dimineața, zeci de studenți la medicină din București porneau, din toate colțurile orașului, către locul de întâlnire. Pe grupul de WhatsApp, la 5,21 apare primul „Neața“. Cineva spune că a ajuns la locul stabilit cu o seară în urmă, dar nu știe cu cine trebuie să se întâlnească, însă este oricum ușor de recunoscut. Și avea dreptate. Pentru că trebuie să fii cumva ca să participi la caravane medicale care oferă asistență medicală primară în mediul rural și ca să formezi în timp real, alături de necunoscuți, o echipă flexibilă, perfect funcțională. „Împreună pentru sănătatea rurală“ este poate cel mai frumos proiect al Societății Studenților în Medicină din București. În weekendul 21–22 noiembrie, în comuna Mănești din județul Dâmbovița, a sărbătorit ediția 36. Gândit ca o caravană medicală, proiectul aduce în același loc studenți la medicină și medici. Împreună, transformă școala într-un spital și clasele în cabinete medicale.
Pentru copii, caravana din Mănești a inclus servicii de stomatologie, oftalmologie și ortopedie pediatrică
 
De data aceasta, traseul pacientului a început la analize, a continuat cu EKG și examen clinic complet și, în funcție de indicații, cu una sau mai multe consultații de specialitate: cardiologie, oftalmologie, ginecologie. Pentru copii, lucrurile au fost mai simple: au mers direct la pediatrie și apoi la stomatologie, și dacă era nevoie la oftalmologie și ortopedie pediatrică. Sunt văzuți în jur de 200 de pacienți, mulți mărturisind ba că „N-am fost niciodată la doctor“, ba „Am venit pentru că e caravana în sat“.
Caravana s-a asociat de-a lungul timpului cu diverse campanii de prevenție. Tuberculoză, cancer de col, iar, la ultimele ediții, cancer de sân. Studenții au dezvoltat de alt­fel, încă de anul trecut, un proiect de sine stătător pentru cancerul la sân, alături de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. Ultimele două minicaravane au avut loc tot în noiembrie, în Ilfov și Giurgiu.

 

Portret de student voluntar

 

Cine sunt oamenii din halatele de voluntari? O gașcă de-a dreptul pestriță și comună până într-un punct. Poate și pentru că o caravană este compusă din oameni cu experiență, care știu deja cum merg lucrurile și oameni noi, cu așteptări și frici care mai de care. De aceea, nu am putut decât să zâmbesc când mi-am dat seama că două fete cu ghiozdane doldora se îndepărtau de același autobuz uriaș spre care eu mă îndreptam. Părea prea mult pentru un proiect studențesc.
Fâstâceala care apare când trebuie să-ți alegi locul în autobuz și implicit colegii de drum nu ne-a ocolit. Cuvintele au început până la urmă să se lege. Examene, stagii, spitale, profesori, bancuri cu ginecologi. E adevărat și poate un pic trist, dar ca medicinist se întâmplă rar să vorbești despre altceva.
Georgiana (anul III) a fost prima studentă din caravană care a intrat în contact cu pacienții
 
Firul se întrerupe când dă buzna Dana Ilașcu. Pentru că Dana nu poate trece neobservată. Nu e caldă și discretă. Dana e ca un medicament care te buimăcește. Dar care te vindecă și de care ai nevoie în doze repetate. Fără ea, IPSR-ul nu ar putea fi ce este. E omul care leagă, dezleagă, repară, face rost, schimbă. Este coordonatorul proiectului, este anul 6 și este o forță care lucrează neîncetat, dar care are timp să vină la pediatrie și să scotocească după o jucărie pentru a împăca un copil care plânge pe holuri. Spune că își ia energia din „bucuria că există în continuare oameni care își ajută necondiționat semenii, iau din timpul lor liber ca să facă ceva ce le face plăcere, să pună în aplicare cunoștințele învățate, și asta cu simț de răspundere și cu răbdare“. O știu pe Dana din anul 1, am fost colege de serie trei ani. Vine la noi ca să facă prezența, ne știe pe dinafară, ne încercuiește repede și pleacă să dea un telefon.
Echipa de studenți se formează în urma unui formular de înscriere și a unui interviu. În această caravană sunt 29 de studenți și 13 medici, toți voluntari, primăria și școala duc vestea în comună. Alex Goicea vrea să facă chirurgie cardiovasculară. E anul 5 și la prima lui caravană. În anul I, când, din dorința de a înțelege mai multe, a căutat pe internet despre malformațiile cardiovasculare și, mai ales, despre cine le „rezolvă“,  a aflat că nu există o pilulă magică și că totul se rezumă la chirurg, drumul lui a început. Gărzi peste gărzi. La Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M. S. Curie“ sau la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. dr. C. C. Iliescu“. La Institut, a intrat în sală alături de fratele său, care se face vinovat și pentru faptul că Alex e acum la Medicină. Până într-a X-a, a vrut să fie pilot de supersonic, ca tatăl său. A renunțat la idee și pentru că România nu e ce trebuie din acest punct de vedere, dar și pentru că și-a dat seama că pilotajul l-ar face doar pentru el. Știe că ar trebui să îi mulțumească mai des fratelui său, mai ales pentru că, spre deosebire de colegii săi, a reușit să-și păstreze entuziasmul; Mihai îl pregătise pentru ce avea să urmeze.
Nu știu dacă s-a gândit vreodată la asta, dar Alex la prima vedere (și vorbă) aduce cu un internist, nu cu un chirurg. E cald, cu bun simț și extrem de logic. Ar putea la fel de bine să fie cardiolog. Nu m-am mirat când, la sfârșitul weekendului, mi-am dat seama că fusese omul de bază de la cardiologie.  Iar duminică, deși n-am mai avut cardiolog, nu a renunțat la această patologie și s-a mutat strategic în sala unde se făcea EKG pentru a fi primul care sesizează și dă indicații. Pe drumul înapoi spre casă, mi-a mărturisit că i-ar fi prins bine un medic și în ultima zi, i-ar mai fi luat din presiunea pe care au pus-o pe umerii lui pacienții. Dar când i-am cerut să îmi povestească despre cel mai interesant sau grav caz, a ales un caz social în defavoarea unei fibrilații atriale nediagnosticate. S-a simțit frustrat. M-a întrebat cum ar fi putut să îi mai explice pacientului despre importanța respectării unei scheme de tratament în condițiile date.
Alex Goicea vrea să devină chirurg cardiovascular, iar aceasta a fost prima lui caravană
 
Alex trecea prin ceea ce eu trecusem deja, cu patru caravane în urmă. Învăța. Învăța din caravană că suntem limitați în meseria asta care, la cursuri, pe secție sau în blocul operator, pare că are o soluție pentru orice. Învăța că oamenii au nevoie de mai mult, că nicio terapie genică și niciun premiu Nobel pentru te miri ce descoperire nu o va face pe pacienta lui mai fericită. A revenit apoi asupra cuvântului pe care l-a ales (îl rugasem să aleagă unul singur) pentru a descrie întreaga experiență: „M-am gândit mai bine, cuvântul meu e util“. Prima oară fusese „intens“.
Îl întreb ce ar mai fi vrut să existe în caravană. Un gastroenterolog, un diabetolog și continuitate. I-ar plăcea ca pacienții să fie urmăriți pe termen lung. Și nu este singurul care simte nevoie asta. După ce au terminat, duminică după-amiază, voluntarii s-au strâns grupuri-grupuri pe holurile școlii pentru a schimba impresii. Și-ar dori mai multe analize, deși aici au înțeles că poți face meseria asta și fără toată industria pe care se bazează acum. Au simțit totuși lipsa ecografiei, a dermatologiei și a otorinolaringologiei pe care în alte caravane le-au avut. O voce din anul 6 spune că parcă totuși caravana, așa cum e acum, e mai mult pentru ei decât pentru pacienți. Ei nu știu dar, la ultima mea caravană, am primit de la un medic unul dintre cele mai importante sfaturi: „În medicină, trebuie să fii optim pentru că medicina însăși e optimă, e de 8–9“.
Cad un pic pe gânduri, le alungă pe cele rele și încep să viseze. Ar trebui ca toți să facem la fel examenul clinic, să scriem la fel în foaie, să contorizăm apoi toate datele. Doar așa am putea face statistică. Apoi am putea merge la cei de la DSP cu un proiect. Stai, avem fonduri europene, începe un nou program în curând, hai să aplicăm acolo, completează o colegă din anul 5.
Apare cumva inevitabil ideea de a face minicaravane și pentru prevenția hipertensiunii și a cancerului de col. O fată spune că ar fi fost bine dacă se făcea și testarea citologică Babeș-Papanicolaou. Îi spun că de obicei se face. Îmi amintesc apoi bucuria cu care a fost anunțată pe WhatsApp prima gravidă. Stagiul de obstetrică și ginecologie se face abia în anul 6, prea târziu din punctul meu de vedere. E o specialitate cu atâtea posibilități și e păcat să o descoperi cu câteva luni înainte de concursul de rezidențiat. Acesta e un alt merit al caravanei, pentru mine. Pe lângă faptul că te face să te simți cu adevărat responsabil (sunt sute de întrebări care vin spre tine numai când trebuie să scrii în foaie ce consulturi de specialitate recomanzi), te ajută să te descoperi. Și să te întorci la motivele pentru care ai început acest drum, pentru care ți-ai dorit să fii medic.

 

Două zile cât un stagiu

 

Două zile de caravană fac cel puțin cât un stagiu la facultate. Înveți de la medici, de la colegi, ai șansa de a-i învăța la rândul tău pe alții. E singura dată când suntem puși în situația de a lucra cu adevărat împreună. Și da, uneori ne încruntăm, că nu înțelegem pe ce criterii au fost trimiși pacienți la un consult sau altul, dar de cele mai multe ori, rămânem cu impresia că, împreună, așa mulți și diferiți cum suntem, îi vom salva viața acelui om care are nevoie de noi. Iar asta este o binecuvântare. Să simți că nu ești singurul care luptă. Nu o dată mi-am spus că am ști mai multă medicină dacă, în loc să ne închidă în amfiteatre și să ne pună să recităm tabele, ne-ar lăsa în spital șase ani de zile. Nu se poate. Cu cât începi însă să mergi mai devreme în spital, cu atât te ridici deasupra celor din generația ta și nu numai. Și nu mă gândesc doar la partea științifică. De aceea n-am bucurat când am dat peste Georgiana Radu în caravană. E abia în anul 3, ea singură a remarcat cu voce tare că este cea mai mică. A știut mereu că vrea să dea la medicină, se gândește mai degrabă la o specialitate chirurgicală și, ca și cum vorbește despre altcineva, îmi spune că i se pare un pic necinstit, că ea a avut rezultate mai bune deși nu a muncit la fel de mult ca alții, nu a pierdut nopți, iar pentru admitere a făcut doar câteva luni de pregătire la fizică.
De obicei are foarte multe așteptări. Facultatea a dezamăgit-o, dar caravana nu. Caravana i le-a întrecut. A stat la analize, practic pe ea au văzut-o prima oară pacienții. Îmi spune cu entuziasm despre o gravidă în luna a șaptea care nu fusese niciodată la control și care abia aștepta să ajungă la consult pentru a afla sexul copilului. Georgiana crede că, pentru multe dintre mucegaiurile din medicina de la țară, medicii de familie ar trebui trași la răspundere. Nu i se pare normal ca medicii să nu meargă ei înșiși la pacienții cu boli cronice sau la cei care nu se pot deplasa. „Măcar o dată pe an“, insistă.
Cea mai prețioasă lecție pe care a primit-o rămâne imaginea cu o pacientă de peste 80 de ani îmbrăcată într-o ie superbă, țesută la război. Georgiana spune că în caravană și-a dat astfel seama cât de superficiali suntem noi, cu grijile noastre, pe lângă oamenii pe care i-a întâlnit în cele două zile. I se pare lipsit de sens acum cum așteaptă ea reducerile de la Zara la pantofi. Simte totuși că este omul potrivit la locul potrivit, prea i se aranjează calea.

 

Caravana schimbă vieți

 

Toate cele povestite și nepovestite au fost posibile datorită Asociației Ovidiu Ro care a asigurat drumul, cazarea și masa eroilor noștri. Caravana de la Mănești a fost a opta caravană pe care au finanțat-o. Au răspuns astfel uneia dintre cele mai mari dorințe ale studenților la medicină: continuitatea. Anul trecut, când investeau în prima caravană, voluntarii l-au găsit pe V. care, câteva luni mai târziu, a fost operat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „M.S. Curie“ pentru agenezie de tibie. La o zi de la caravana din Mănești, eu i-am întâmpinat la gară, pe el și pe mama lui. Cei de la asociație îmi spuseseră că L., mama, știe unde trebuie să meargă și că îi cunoaște tot spitalul, dar nu m-am așteptat nicio clipă la ce avea să urmeze. La poartă, i-au salutat două doamne, pe hol, aproape toți copiii, mamele și bunicile au venit să vorbească cu ei. După ce L. mi-a spus că ultima oară au stat o lună, am înțeles. V. avea doi ani când i-a fost pus fixatorul extern, la care L. „a dat la cheie“ de patru ori pe zi, zi de zi, timp de aproape un an. La ultima internare, după ce i-au scos fixatorul, piciorul i-a fost pus în gips. Acum veniseră pentru cu CT de control.
Dana Ilașcu este coordonatoarea proiectului „Împreună pentru sănătatea rurală“
 
Acum V. are trei ani, nu a mers niciodată și nu știe ce înseamnă să fii încălțat. Dar e vesel și cuminte. Am învățat de la el că nu trebuia să îmi șterg toate jocurile de pe telefon, că Talking Tom e chiar amuzant sau, oricum, mai amuzant ca aplicațiile mele cu anatomia corpului uman. Și de la L. am învățat ce înseamnă să fii dârz, dar și atent, înțelegător. Imaginea cu ei ținându-se în brațe pe un scaun de spital, cu aerul că erau cei mai bogați oameni din univers, o iau cu mine. Pentru că e crudă, autentică, certă. Așa cum e și faptul că IPSR poate schimba vieți. Mici sau mari. Direct sau indirect.
Nu ne dăm seama decât foarte rar de puterea pe care o avem în viața noastră sau a celorlalți. Ultima oară când au venit la spital nu erau pregătiți să rămână o lună internați, L. mi-a spus: „Știi când vii, dar când pleci, mai greu“. În lumina acestui gând, eu mi‑am privit atunci viața. Și a părut altfel. Mai bună.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.