Un asistent medical susține că în perioada 4-7 aprilie, în secția ATI ar fi decedat 20 de pacienți prin administrarea incorectă a unui medicament.
În urma sesizărilor primite de la directorul de îngrijiri al Spitalului Clinic de Urgență Sf. Pantelimon care se refereau la împiedicarea exercitării atribuțiilor sale în cadrul spitalului, ministrul Sănătății a decis trimiterea Corpului de Control pentru verificarea aspectelor sesizate.
În cursul zilei de 11aprilie, managerul spitalului a fost informat în scris de către directorul de îngrijiri că există informații provenite de la un asistent medical (nenominalizat), că în perioada 4-7 aprilie, în cadrul secției ATI ar fi decedat 20 de pacienți prin administrarea incorectă a unui medicament. Conducerea spitalului a alcătuit o comisie formată din medici din alte secții care să verifice aspectele sesizate. De asemenea, și Corpul de Control al Ministrului Sănătății se va implica în verificarea acestor acuzații grave legate de siguranța pacienților, se arată într-un comunicat al ministerului.
Fiind vorba de o activitate profesională medicală, s-a solicitat sprijinul Colegiului Medicilor din Municipiul București, iar concluziile, dacă se impune, vor fi înaintate și altor instituții abilitate.
Sursă foto: Facebook
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe