După
echinocțiul de primăvară, inspirați poate și de reperele astronomice, care
anunță începutul unui anotimp mult așteptat, organizatorii vieții noastre
muzicale au inclus în stagiune câteva momente cu potențial de eveniment, o
parte dintre ele confirmate ca atare, o parte urmând să fie anunțate.
Concertul
menit să comemoreze doi ani de la stingerea prematură din viață a pianistei
Silvia Totan a adus pe scenă, în preajma zilei sale de naștere (19 martie),
absolvenți ai claselor de canto care au colaborat cu aceasta de-a lungul
anilor, acum acompaniați de Andreiana Roșca. Concertul s-a desfășurat într-un
cadru ce a reunit profesori și studenți ai Universității Naționale de Muzică
din București, cărora li s-au alăturat și spectatori ce aflaseră cumva despre
acea întâlnire „de suflet”. Printre artiști, majoritatea binecunoscuți
publicului din țară și chiar din străinătate, s-au numărat sopranele Cellia
Costea (sosită de la Atena) și Georgeta Grigore, tenorul Andrei Lazăr și
baritonul Vicențiu Țăranu (ambii de la Opera Națională), dar și tenorul Daniel
Stoica sau mezzosoprana Alice Lopez. În program s-au regăsit partituri
îndrăgite: „Nunta lui Figaro” și „Răpirea din serai” de Mozart sau „Cavalleria
rusticana” de Mascagni și „Bal mascat” de Verdi, încadrate de „Ave Maria” și
„Muzica” de Grigoriu, acestea din urmă cântate în grup. Secvențele muzicale au
alternat cu evocări susținute de soțul pianistei, dirijorul Florin Totan, dar
și de tenorul Gabriel Cățe (care, după anii în care a activat ca solist al
Operei bucureștene, a devenit preot), bas-baritonul Gabriel Vamvulescu (de la
Opera din Los Angeles) și muzicologul Grigore Constantinescu, cel care a și
prezentat întregul program.
În
același cadru al manifestărilor propuse de Universitatea Națională de Muzică
din București (UNMB) s-a derulat, între 15 și 25 martie, ediția a XXVII-a a
Concursului de interpretare „Mihail Jora”, gala laureaților având loc pe 27
martie, la Ateneu. Dar Universitatea a organizat în aceeași perioadă și o nouă
ediție a festivalului de orgă, dedicat „comemorării a 90 de ani de la nașterea
organistului și profesorului Helmuth Plattner, întemeietorul și conducătorul –
timp de 20 de ani – al clasei de orgă din cadrul Universităţii”. Deloc
întâmplător, seara inaugurală din 24 martie a cuprins pagini interpretate de
studenți ai actualei clase conduse de Dan Racoveanu, abordând lucrări de Bach,
Franck, Lefébure-Wély, dar și de Plattner sau Baciu. Și trebuie remarcat faptul
că, până la 2 aprilie, programe diverse vor fi prezentate la București,
Timișoara și Târgu Mureș, prilejuind și omagierea unor organiști care au trecut
în neființă cu ani în urmă, precum Josef Gerstenengst (decenii la rând apreciat
organist la catedrala Sf. Iosif), Lidia Sumnevici sau pianistul Nicolae
Licareț, care a cântat și la acest instrument considerat „regină”.
Pentru
cei ce doresc să asculte pagini de mare frumusețe, inspirate de sonurile
născute pe claviatura complicată, dar fascinantă, trebuie spus că, după
recitalurile susținute la UNMB, de Hans Eckart Schlandt (de la Brașov) și
Fernanda și Dan Racoveanu – la patru mâini –, la București sunt programate seri
de muzică sacră la catedrala Sf. Iosif, la 31 martie, sub conducerea lui Marcel
Costea, iar a doua zi la biserica Sf. Cruce.
Între
timp, la Domul romano-catolic din Timișoara, publicul s-a reîntâlnit, la 28
martie, cu Felician Roșca și Cristina Struța, iar în zilele următoare, cu
studenții clasei conduse de prof. univ. dr. Felician Roșca și cu Denis Marian
Moldovan. La 2 aprilie, festivalul se va încheia la Târgu Mureș, la Palatul
Culturii, unde va avea loc recitalul prezentat de Tunde Molnar și de studenții
săi de la Universitatea de Artă, program împlinit și prin participarea corului
de femei „Musica Humana”, dirijat de Csíky Csaba și însoțit la orgă de aceeași
Tunde Molnar. În ceea ce privește preconizatul recital de la Ateneul Român în
care invitat era Nicolae Moldoveanu din Elveția, acesta a fost amânat pentru 18
iunie.
Dar
până atunci, sub aceeași cupolă seculară s-a derulat, la 28 martie, un recital
prin care flautistul Nicolae Maxim a aniversat 55 de ani de activitate la
Filarmonica bucureșteană, cântând alături de flautiștii Ciprian Patriche și
Alin Apetroaie, violonistul Ștefan Gheorghiu sau contrabasistul Săndel
Smărăndescu, foștii săi colegi din orchestră, cu Iosif Ion Prunner la pian, în
opusuri de Haydn, Lipatti, Mezzetti, Basarab, Păutza, Nemescu sau Glodeanu. În
seara ce a urmat au urcat pe podium, în familie, Remus Manoleanu și fiul său, Roman,
abordând piese pentru pian la patru mâini. Cei doi au colaborat cu soprana
Bianca Manoleanu și fiica – soprana Stanca Maria Manoleanu –, propunând lucrări
de Lara, Anderson, Silvestri, Brahms sau De Falla. În ultimele concerte
simfonice ale lunii, la pupitrul Filarmonicii a revenit Cristian Badea, optând
pentru creații de Brahms, solistă fiind violonista Alexandra Conunova.
Iar
în perioada premergătoare sărbătorilor pascale sunt anunțate, de asemenea,
manifestări muzicale ce pot fi chiar evenimente, astfel încât, cu siguranță,
avem și vom avea o primăvară bogată.