Au oare studenţii medicinişti timp şi pentru
activităţi sportive? Ce fac ei ca să se menţină în formă? Am vrut să aflu cum îşi
asumă colegii mei încă de-acum sfatul pe care îl vor da mai târziu pacienţilor
lor: să facă zilnic mişcare.
Tiparul tânărului doctor e relativ uşor de
creionat la prima vedere. Un el sau o ea îmbrăcat obligatoriu în halat alb.
Adaugi stetoscopul ca recuzită. În braţe, mai multe cărţi decât poate să ducă.
Odată ce-ai ajuns pe băncile facultăţii, te angajezi să te documentezi şi să
înveţi constant. Volumul de informaţie nu îşi cunoaşte limitele, creşte ca o
funcţie exponenţială. Acum apelez la un exerciţiu de imaginaţie. Hai să
schimbăm puţin tabloul. Halatul, stetoscopul şi cărţile le înlocuim cu
echipament sportiv. Se poate? Da, fireşte că se poate. E imaginea unui student
preocupat şi de un stil de viaţă sănătos, care cunoaşte multiplele beneficii pe
care exerciţiile fizice le aduc. Le cunoaşte şi le resimte. Ai spune că la cât
timp petrec studenţii alergând de la un spital la celălalt nu mai au nevoie de
altfel de antrenament. Lucrurile nu stau însă aşa. De lucrul acesta m-au
convins colegii cu care am discutat.
Pe Cristina şi Anca le-am întâlnit în faţa
sălii de volei. Cu entuziasmul specific bobocilor, au acceptat bucuroase să-mi
răspundă la câteva întrebări. Aflu că se cunosc din adolescenţă. „Pasiunea
pentru volei a început încă din liceu, când participam cu echipa feminină la
numeroase competiţii. Aşadar, decizia de a face volei şi aici am luat-o pe
nerăsuflate.“ Sclipirea din privire întăreşte ceea ce spune. „Acum a intervenit
puţină rutină în programul nostru. Anul întâi e departe de a fi 
uşor,
facultatea consumă mult timp şi rămâne mai puţin pentru sport. Cu toate
acestea, profităm de orice oportunitate ivită, fie că e vorba despre o plimbare
dimineaţa înainte de cursuri, fie după încheierea lor. Ne ajută să ne trezim,
ne oxigenează creierul şi avem timp să ne gândim la ziua respectivă, la ce e
important pentru noi să realizăm“.
Are note excelente la facultate, e modelul studentului silitor şi
perseverent, iar rezultatele o recomandă pe Mihaela ca un viitor doctor de nota
zece, încă din anul doi de studiu. Mi-a mărturisit că nu a fost dintotdeauna
înclinată spre sport. Beneficiile le-a descoperit când mişcarea şi-a pus
amprenta asupra stării sale psihice. „Dintr-o persoană posomorâtă, am devenit
veselă şi energică.“ Faţa i se luminează şi zâmbeşte când îşi aminteşte cum a
început să facă sport: „Eram îmbrăcată în blugi şi m-am gândit din senin: ce-ar
fi să alerg? Şi am alergat patruzeci de minute. Şi tot n-aş fi vrut să mă
opresc“. Apoi, sportul a devenit parte din programul ei cotidian. „Orele
matinale mă descurajează, recunosc, iar uneori programul nu-mi permite, dar
asta nu mă face să neglijez condiţia fizică. Spre exemplu, bicicleta mea surclasează
orice alt mijloc de transport şi ajung în timp util la facultate.“ Ori de câte
ori a avut ocazia, a încurajat mai departe colegi şi prieteni. În sesiune,
sportul e un atu. Nu o conving cei care îmbrăţişează clasicul „nu avem timp“,
spune că mai curând li s-ar potrivi „nu am chef“ sau „nu am simţit
beneficiile“. „Cum e rugăciunea pentru suflet, aşa e sportul pentru trup“, zice
Mihaela.
În anul doi e şi Gabriel. Iubeşte tenisul,
dar la facultate merge la înot. „Aveam dreptul să alegem dintre volei, handbal,
baschet, taekwondo. Eu am ales înotul fiindcă îl practic de când eram mic. Nu
îmi încurcă programul de la facultate, ci mă obligă să-mi organizez timpul aşa
încât să le fac pe amândouă. Cheia e să găseşti un echilibru. Dacă înveţi să îţi
organizezi timpul, poţi îmbina uşor utilul cu plăcutul.“
Pentru unii, sportul e o dependenţă
frumoasă. Carmen, studentă în anul cinci, spune că activităţile fizice au
devenit parte integrantă din viaţa ei. „Plăcerea de a face sport a început cu
primul an de facultate, când orele de aerobic erau făcute ca la carte. Tot
atunci am descoperit beneficiile înotului.“ În anul trei, sportul a dispărut de
pe lista materiilor pentru facultate, dar ea a continuat să înoate şi a căutat şi
alte tipuri de activităţi care o ajutau să aibă un stil de viaţă sănătos. Nu
face zilnic sport, nici când nu e în sesiune. Mai are de lucru la organizare.
„Vine şi anul şase, sper să pot face loc şi sportului“, îmi spune Carmen.
Vorbeam de anul terminal? Ai zice că
singurul sport pe care îl mai practică unii studenţi e maratonul prin materie.
M-a mirat că nu e chiar aşa. Valentin lucrează la lucrarea de licenţă şi se
pregăteşte să întâmpine cariera de medic. „Nu neglijez complet sportul, mai
merg la alergat şi la sală. Depinde cât de bine îţi manageriezi timpul. Oricând
poţi să rupi o oră, două pentru un strop de mişcare.“ L-am întrebat ce
sentimente are faţă de persoanele sedentare. „E alegerea lor, însă cât de
caraghios ar părea un cardiolog obez, care recomandă mişcare pacienţilor săi? Omul,
prin construcţia sa anatomică, este o fiinţă destinată mişcării, sedentarismul
e împotriva firii.“
Soluţii sunt, intenţie să existe. Este
necesar să redăm greutate noţiunii de menţinere în formă chiar din facultate.
Sportul nu e inamicul timpului nostru, ci un companion propice. Un mod de viaţă
activ poate fi urmat mai ales în perioada studenţiei. Un 
program
încărcat nu justifică disponibilitatea redusă de a face sport. Lipsa mişcării
poate să aibă consecinţe grave în timp, sedentarismul fiind asociat cu o gamă
largă de afecţiuni.
Tinerii de astăzi vor fi doctorii de mâine.
Ca să poţi da sfaturi pertinente pacienţilor tăi despre necesitatea şi importanţa
sportului, trebuie mai întâi să fii tu un model. Credibilitatea se câştigă prin
exemple concrete. Teoria se învaţă bine de la cineva care ştie bine practică,
nu? Dacă te educi din vreme să fii o persoană activă, ai toate şansele să
continui şi când vei fi adult cu acte în regulă. Mai mult, sportul poate fi un
colac de salvare din calea sindromului burnout, care pare tot mai
frecvent în rândul tinerilor medici. Nimeni nu-şi doreşte să fie pacientul unui
medic mohorât. Aşa că pune-ţi pantofii de alergat în picioare şi mergi în parc.
Şi poate maratonul prin materie nu va fi singurul la care vei participa.
