Newsflash
Internaționale

Italia: vaccinurile au redus la jumătate numărul deceselor COVID

de L. Budin - apr. 13 2022
Italia: vaccinurile au redus la jumătate numărul deceselor COVID

În Italia, vaccinurile anti-COVID-19 au redus la jumătate numărul deceselor provocate de boală. Anul trecut, serurile au prevenit circa 8 milioane de cazuri și 150.000 de decese.

Cifrele au fost publicate într-un studiu al ISS - Institutul Naţional de Sănătate, derulat de la începutul lui 2021 până sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, informează agenția Reuters, preluată de Agerpres. Studiul a mai constatat că, prin campania de vaccinare, au fost prevenite peste 500.000 de spitalizări şi peste 55.000 de internări la terapie intensivă.

vaccinare-adolescentt

Studiul ISS a estimat că 72% din persoanele a căror viaţă a fost salvată de vaccinuri au 80 de ani şi peste, 19% sunt în grupa de vârstă 70-79 de ani, 7% au între 60 şi 69 de ani, iar 3% au sub 60 de ani.

S-au folosit date referitoare la eficacitatea vaccinării şi a numărului de doze administrate în fiecare săptămână, pentru evaluarea impactului vaccinurilor asupra bilanţului săptămânal al cazurilor de infectare, al spitalizărilor, al internărilor la terapie intensivă şi al deceselor.

Metodologia a fost dezvoltată iniţial pentru vaccinurile antigripale, însă a fost deja aplicată în alte ţări pentru studii asupra SARS-CoV-2, a precizat ISS într-un comunicat.

Italia a înregistrat 161.032 de decese asociate COVID-19 de la izbucnirea focarului, în februarie 2020 - al doilea cel mai sumbru bilanţ din Europa, după Marea Britanie. Ţara a raportat până în prezent 15,4 milioane de cazuri de infectare.

Aproximativ 79% din italieni au fost complet vaccinaţi, iar 65% au primit şi doza booster.

Raport: afacerile cu produse sanitare contrafăcute au prosperat în pandemie

Crucea Roșie: războiul ar putea duce la creşterea cazurilor COVID în regiune

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe