Newsflash
Știri

Iodură de potasiu: pastilele se ridică din farmacie, cu prescripție de la medic

de L. Budin - mai 25 2022
Iodură de potasiu: pastilele se ridică din farmacie, cu prescripție de la medic

Din data de 24 mai, pe site-ul Ministerului Sănătății se află în consultare publică un proiect de Ordin privind mecanismul prin care vor fi distribuite pastilele de iodură de potasiu către populație.

În proiectul de Ordin, se prevede ca direcțiile de sănătate publică să preda comprimatele către mai multe farmacii, de unde cetățenii le vor lua gratuit, pe bază de prescripție de la medicul de familie și după ce semnează semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului.

pastile-iodura-doctor

Pentru a ajunge la populația eligibilă și sub vârsta de 40 de ani, Ministerul Sănătății va distribui populației iodură de potasiu 65 mg în scop preventiv prin intermediul farmaciilor cu circuit deschis. Lista farmaciilor (...) se publică pe pagina web a  Ministerului Sănătății”, se arată în referatul de aprobare al Ordinului.

Cantitățile distribuite către farmacii se stabilesc de către direcțiile de sănătate publică județene și de Direcția municipiului București, cu avizul Ministerului Sănătății.

Medicul de familie, începând cu prima consultație acordată, inclusiv pentru consultațiile programate, eliberează, ca măsură strict preventivă, prescripția medicală pentru ridicarea din farmacia comunitară a comprimatelor de iodură de potasiu 65 mg pentru pacient (...). Pentru pacientul minor aflat în evidența proprie, medicul de familie eliberează reprezentantului legal al acestuia, prescripția medicală pe numele pacientului minor”, se mai arată în referat.

La ridicarea din farmacie, persoanele semnează Acordul pacientului privind administrarea tratamentului – document care se păstrează în farmacie, împreună cu formularul original al prescripției medicale emisă de medicul de familie, se subliniază în proiectul de Ordin.

Medicii de familie prescriu o singură dată comprimatele de iodură de potasiu. Persoanele care nu au medic de familie se pot prezenta la orice cabinet de medicină a familiei și completează, în vederea obținerii prescripției, o declarație pe propria răspundere.

În cazul pierderii prescripției medicale, medicul de familie eliberează un duplicat, la solicitarea scrisă a pacientului pe numele căruia a fost eliberată prima prescripție medicală”, se precizează în proiectul de Ordin.

Perioada maximă de stocare a iodurii de potasiu este de 6 luni de la data recepției.

La finalul perioadei de 6 luni, farmaciile (...) predau către direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București cantitățile rămase în stoc, precum și acordurile pacientului privind administrarea tratamentului și prescripțiile pe baza cărora au eliberat medicamentul (...), pe baza de proces verbal de predare-primire”, se continuă în proiectul de Ordin. 

În primele 5 zile lucrătoare ale fiecărei luni, farmaciile trimit către direcția de sănătate publică județeană, respectiv a Direcției municipiului București în raza căreia se află, o situație care va cuprinde numărul de persoane cărora le-au fost eliberate, în baza prescripției medicale, comprimatele de iodură de potasiu 65 mg, precum și numărul de comprimate eliberate, se mai arată în proiect.

Observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa:propuneri@ms.ro. Termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de-a 10-a zi de la data publicării pe site a textului.

Medicii de familie nu cred că pot distribui toată iodura de potasiu

Ministrul Sănătății: „Am crescut cu 22% finanțarea medicinei de familie”

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe