Newsflash
Cultură

Gimnastica inimii și HTA

de Bianca URSU - iun. 1 2018
Gimnastica inimii și HTA
    În parcul Alexandru Ioan Cuza din București s-a desfășurat, pe parcursul unei zile întregi (22 mai), o campanie de informare cu privire la hipertensiunea arterială (HTA), organizată de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale din București, în parteneriat cu primăria sectorului 3. Au fost invitați să sprijine acest demers medici, psihologi și antrenori de fitness.
    Ziua a început cu o sesiune de exerciții fizice în aer liber, efectuate sub îndrumarea unuia dintre antrenorii de fitness – George Niculescu. Acesta a explicat că depozitele de grăsime pot fi prevenite prin „gimnastica inimii”. Totodată, el a efectuat cu cei prezenți mai multe tipuri de exerciții, din seria celor care sunt responsabile de menținerea unei inimi sănătoase, arătând și explicând rolul fiecăruia în parte.
    În tratarea hipertensiunii arteriale este foarte important ca indicațiile medicului cardiolog să fie respectate, la fel și administrarea tratamentului. Persoanele care au trecut pe lângă corturile special amenajate au putut discuta cu medicii prezenți, au cerut și au primit sfaturi privind starea lor de sănătate, și-au măsurat tensiunea arterială etc. Dr. Emma Weiss, medic de medicină internă la Spitalul de Urgență București, a stat de vorbă cu cei prezenți, le-a explicat ce înseamnă să fii pacient cu probleme cardiace, care este rolul prevenției în acest domeniu, de ce și cum trebuie administrat tratamentul și ce înseamnă să ai un stil de viață sănătos.
    Am aflat, de exemplu, că principalele semne ale hipertensiunii arteriale – ucigașul tăcut, cum îl denumește doctorița Weiss – apar după o perioadă lungă de evoluție a bolii și sunt, în general, greu identificabile. În timp, apar semne ale afectării organelor care suferă din cauza valorilor tensionale mari. Semnele pot fi ușoare, precum cefaleea sau vertijul, sau pot descrie tabloul clinic al unui accident vascular cerebral. Tensiunea arterială este o variabilă a vieții, iar valorile tensionale mari presupun un risc de evenimente majore. Pentru a avea un profil de risc similar cu al unui normotensiv, hipertensivul trebuie să aibă un stil de viață bazat pe exerciții fizice regulate, dar și pe o alimentație sănătoasă.
    Atunci când hipertensivul suferă și de diabet, este foarte important ca acesta să aibă și să respecte un jurnal de alimentație, a explicat dr. Luiza Pîrvu, medic specialist în boli de nutriție și diabet. Ea a subliniat, de asemenea, importanța și rolul sincerității pacientului față de medicul său curant. Psihologul Cătălina Buzdugan a intrat în dialog cu mulți dintre cei prezenți, le-a ascultat poveștile și le-a transmis sfaturi utile pentru a privi viața cu optimism.
    Dansul și exercițiile fizice la saltea au făcut și ele parte din programul pregătit de organizatori vizitatorilor – persoane cu vârste cuprinse între 6 și 81 de ani. Pe un fundal muzical, asigurat de acorduri de vioară, live, sub coordonarea unui antrenor, participanţii care au dorit și-au putut demonstra abilitățile sportive.
    Unul dintre vizitatori a fost de acord să ne împărtășească din impresiile lui, după participarea la această acțiune. Opinia lui este că aceste manifestări sunt foarte utile și ar trebui organizate mai des, în special pentru persoanele vârstnice, care frecventează cel mai mult parcurile, dar și pentru tineri. Faptul că a putut vorbi cu specialiști, fără să fie grăbit de timpul scurt pe care aceștia îl au pentru consultații la cabinet, l-a făcut să fie foarte deschis în a-și expune problemele de sănătate și așteaptă să se mai organizeze astfel de campanii, unde, spune el, va participa cu siguranță.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe