Guvernanţii ne vor fumători. De ţigări normale
ori mai subţiri, mentolate sau nu, prea puţină importanţă are. Ţigări accizate
să fie. Pentru că fiecare rotocol eliberat de fumătorul învederat aruncă în puşculiţa
statului bani frumoşi. Pe fumător îl arde la buzunar şi la plămân, statului îi
dă satisfacţia supremă a colectării de bani. Însă preţul plătit din punctul de
vedere al sănătăţii nu mai interesează pe nimeni. Nici pe guvernanţi, nici pe
fumători – dacă le-ar păsa, ar intra în categoria nefumătorilor. Poate doar pe
unii mofturoşi, din jurul ţigărilor aprinse, deranjaţi de acest obicei ori de
mirosul aferent. Cine rămâne să tragă ponoasele? Personalul medical la care –
de cele mai multe ori – ajunge viciatul. Unităţile spitaliceşti şi personalul
aferent cunosc cel mai bine cum stăm în ţara asta cu fumatul.
România va trimite, în această perioadă, la
Bruxelles, reprezentanţi care să le explice europenilor că ţara noastră nu
renunţă în acest moment la ţigările mentolate şi la cele slim (adică acelea subţiri,
care sunt doar o mare păcăleală de fapt, fiindcă, per total, cantitatea de
nicotină e aceeaşi, doar designul e diferit). Uniunea Europeană a emis acte
normative prin care recomandă interzicerea comercializării acestor tipuri de ţigarete.
Însă ţara noastră nu se simte pregătită să renunţe la banii ce-i intră în
vistierie din viciul celor care trag în piept fumurile mentolate ori cele ale ţigărilor
slim. Oficialii noştri au oferit drept explicaţie doar partea financiară a
lucrurilor, fără nicio referire la sănătatea populaţiei. A, ba da, îmi cer
scuze, au făcut un calcul al randamentului şi au concluzionat că le sunt mai de
folos banii din accizele ce se încasează pentru ţigarete decât o populaţie sănătoasă.
Socotelile arată că aproximativ 10% din banii încasaţi pentru acest viciu sunt
necesari pentru a doftorici apoi fumătorii îmbolnăviţi. Rămân 90% din aceşti
bani, pe care îi primeşte statul! E ca şi cum ai dansa pe coşciugul celui pe
care tocmai l-ai lăsat în groapă, fericit că el s-a dus într-o altă lume şi ţie
ţi-a rămas acum locul lui de parcare!
Ţara noastră are în acest moment aproximativ
cinci milioane de fumători. Pentru tratamentul unei persoane pe care această
meteahnă o bagă-n spital se cheltuiesc aproximativ 1.600 de euro pe lună, dar
cui îi pasă atât timp cât alţi 14.000 de euro ajung lunar la stat din aceste
fumuri?
Oficialii sănătăţii publice din România rămân
neputincioşi în faţa unei astfel de abordări şi a unei decizii pur economice,
deloc sănătoase. Ce ne rămâne nouă, furnizorilor de servicii medicale pentru
populaţie? Să încercăm să determinăm înlăturarea acestui viciu şi a urmărilor
sale nefaste chiar înainte ca ele să se instaleze. Să facem campanii,
organizate sau ad-hoc, să oferim exemple şi să încercăm să-i determinăm pe cei
din jurul nostru cât e de scump (financiar, dacă vreţi, sau, mai important, din
punctul de vedere al sănătăţii) un asemenea obicei. Să identificăm şi să aplicăm
o metodă de educaţie medicală în sănătatea populaţiei.
Alte state au
găsit soluţii, chiar aplicând preţuri prohibitive la ţigări, atunci când au
realizat că sănătatea populaţiei e mai de preţ decât umplerea vistieriei
statului cu bani din accize. Până când România va înţelege acest lucru, nu ne rămâne
decât ca noi să luptăm cu iarba dracului arătând fumătorilor că raiul pe pământ
înseamnă să nu fii sclavul ţigărilor.
