De la 1 iulie 2022 s-a deschis programul de dezvoltare a infrastructurii medicale prespitalicești pentru cabinete ale medicilor de familie sau asocieri de cabinete, din cadrul Programului Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR).
Personal, am avut mari speranţe în acest program. Și mai tare m-am bucurat când, după două ședinţe pe Zoom, ni s-a promis că vom avea un program lejer, simplu, ușor de aplicat; chiar ni s-a spus de fiecare dată că nu avem nevoie de firme de consultanţă care să ne consume banii aiurea, întrucât sigur ne vom descurca noi. Evident că, plin de entuziasm, am aplicat și eu pentru acest program.
Am început să-mi întocmesc dosarul, să-mi fac cont pe platforma PNRR, să încarc acolo documentele necesare, să caut firme care să-mi facă renovările în cauză etc. Într-un final, în 8 august 2023 am semnat contractul de finanţare. Studiind acest dosar am constatat că ceea ce se convenise iniţial (un proiect simplu, ușor de aplicat, fără ajutorul unei firme de consultanţă) nu se mai regăsea în contract. Pe lângă faptul că existau prevederi contradictorii în contract – capitolul VIII nu se regăsea în document (de la VII sărea la IX) –, ulterior am aflat că se schimbase coordonatorul de proiect, iar cel nou venise cu vechile idei birocratice, românești.
După această descoperire m-am repliat și eu. Am început să caut firme de consultanţă, fiind clar că nu voi putea duce singur la bun sfârșit acest proiect. Numai că firmele de consultanţă costă, iar tarifele nu sunt mici (pentru că fusesem recomandat de cineva, o firmă mi-a cerut doar 2.000 de euro/proiect, nu 3.000, cât era tariful minim!). Ţinând cont de toate aceste schimbări și de faptul că spaţiul nu-mi aparţine mie, ci Primăriei, am renunţat la proiect. Norocul meu a fost că Primăria, în calitate de proprietar, aplicase pentru un alt proiect prin PNRR, mult mai amplu decât mi se permitea mie ca medic, urmând ca spaţiul medical să fie renovat de această instituţie.
Urmăresc însă cu atenţie ce se întâmplă cu acest proiect. Mulţi colegi se plâng de lipsa de comunicare: nu primesc răspuns la e-mailuri sau la apelurile telefonice, canalul de comunicare de pe platforma PNRR nu a funcţionat luni de zile... Mai mult, sunt medici de familie care au finalizat renovarea cabinetului și așteaptă de luni bune banii promiși de la Guvern. S-a ajuns în situaţia în care unii colegi sunt ameninţaţi de firmele de construcţii că vor fi daţi în judecată pentru neplata sumelor datorate. Pentru a evita darea în judecată de firmele de construcţii, cei mai mulţi medici de familie au făcut împrumuturi bancare. Or, nu așa fusese înţelegerea iniţială.
Nici componenta de dotare a cabinetelor nu merge mai bine. Cu toate că aici sumele sunt mult mai mici și termenele mult depășite. Mai mult, iniţial ni s-a spus că ne vom face singuri mobilierul de cabinet (normal, cabinetele nu sunt identice, iar mobila trebuie să se încadreze în cabinet), dar acum se pare că se va cumpăra același mobilier pentru toate cabinetele (un pat a lui Procust în variantă medicală).
Ce e deranjant la aceste proiecte, pe lângă birocraţia excesivă și care nu este justificată de cerinţele europene, este această lipsă de predictibilitate: ţi se spune ceva la început, ulterior cerinţele se schimbă din mers, termenele nu sunt respectate... Sau tocmai această lipsă de predictibilitate rămâne singura predictibilă?!
Și de parcă toate aceste probleme nu ar fi fost îndeajuns, acum două-trei săptămâni Comisia Europeană (CE) atenţiona România că riscă să piardă 1,1 miliarde de euro din cele 28,5 miliarde din PNRR pentru că nu a reușit să îndeplinească șase cerinţe din cele 68 câte s-a obligat Guvernul că va îndeplini pentru a primi această sumă. Deocamdată e doar o amânare, urmând ca CE să reanalizeze peste șase luni îndeplinirea obligaţiilor de noul guvern al României. Timp în care medicii de familie (și nu numai ei) vor trebui să găsească o cale pentru a îmbuna firmele care le-au modernizat cabinetele.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe