Newsflash
Internaționale

EMA: vaccinul spaniol eficient împotriva Omicron, în procedură de examinare

de L. Budin - mar. 30 2022
EMA: vaccinul spaniol eficient împotriva Omicron, în procedură de examinare

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) anunță că a lansat procedura de examinare a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania spaniolă HIPRA.

Serul pare să fie eficient împotriva variantei Omicron, informează AFP și Agerpres. PHH-1V este un vaccin „care pregăteşte corpul să se apere singur” împotriva COVID-19, au precizat reprezentanţii EMA.

doze_vaccin-spania

Rezultatele preliminare ne permit să credem că reacţia imunitară indusă de vaccinul spaniol HIPRA ar putea fi eficientă împotriva SARS-CoV-2, inclusiv împotriva variantelor care sunt considerate îngrijorătoare, precum Omicron”, a anunţat EMA într-un comunicat.

Agenția Europeană nu a precizat însă durata necesară pentru a finaliza procedura de examinare a vaccinului spaniol, denumit PHH-1V.

Conform legislaţiei europene, HIPRA trebuie să obţină aprobare de la Agenția Europeană pentru Medicamente, înainte de a putea depune o cerere de autorizare pe piaţă a vaccinului său, în cele 27 de ţări din UE.

PHH-1V are la bază tehnologia proteinelor recombinate, utilizată şi de compania americană Novavax şi de parteneriatul franco-britanic Sanofi-GSK. Serul spaniol combină două tipuri de proteine specifice, utilizate de coronavirus pentru a pătrunde în celulele gazdă.

Până în prezent, EMA a autorizat cinci vaccinuri anti-COVID-19 în Uniunea Europeană.

Peste 2.000 de refugiați s-au vaccinat anti-COVID în România

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe