Agenţia Europeană pentru Medicamente a recomandat, joi, autorizarea vaccinului anti-COVID dezvoltat de compania farmaceutică franco-austriacă Valneva pentru piaţa europeană.
Acest vaccin ar trebui aprobat într-o primă fază doar pentru persoanele cu vârste cuprinse în intervalul 18-50 de ani, întrucât deocamdată există prea puţine date medicale despre efectele pe care serul le produse la persoanele de peste 50 de ani, au precizat reprezentanţii Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA).
Comisia Europeană va trebui să autorizeze la rândul ei noul vaccin, însă această procedură este considerată în general o simplă formalitate, scrie Agerpres.
Citește și: Vaccinul anti-COVID realizat de Valneva, autorizat în Marea Britanie
Vaccinul Valneva va deveni astfel cel de-al şaselea ser anti-COVID autorizat în Uniunea Europeană.
„După o evaluare amănunţită, comitetul pentru medicamente de uz uman din cadrul EMA a ajuns, prin consens, la concluzia că datele asociate acestui vaccin sunt robuste şi întrunesc criteriile europene de eficacitate, siguranţă şi calitate”, a anunţat EMA într-un comunicat.
Experţii europeni au examinat datele furnizate de studii şi teste clinice realizate cu acest vaccin începând din decembrie 2021, iar serul Valneva a fost deja autorizat în Marea Britanie în luna aprilie.
Vaccinul Valneva se administrează în două doze şi conţine virusuri inactivate, care nu pot cauza o infecţie şi o boală, însă declanşează formarea de anticorpi neutralizanţi.
Potrivit EMA, experţii europeni încă nu au putut să determine eficacitatea acestui vaccin împotriva variantei Omicron.
Cele mai comune efecte secundare ce au fost observate sunt sensibilitate şi durere în zona vaccinării, oboseală, dureri de cap, dureri musculare, ameţeli şi vărsături.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe