Descendenţii (The Descendants) este o dramă de familie intimistă, presărată cu
umor pe alocuri, istoria unui tată care trebuie să preia toate responsabilităţile
familiei, când, în urma unui accident violent, soţia intră în comă. Şi, pe lângă
situaţia delicată, mai are pe cap şi o moştenire imensă ce urmează a fi tranzacţionată
către o importantă reţea imobiliară. Dar cum faci faţă problemelor domestice în
momentul în care descoperi că soţia nu mai era demult fidelă, iar fetele – de
10 şi respectiv 17 ani – se confruntă cu diverse probleme pe care trebuie să le
gestionezi? Matt King, interpretat conştiincios de George Clooney, trebuie să împace pe toată lumea într-un timp relativ
scurt, dar, mai mult decât orice, trebuie să se împace cu trecutul său: relaţia
cu soţia sa ajunsese să scârţâie din pricina muncii excesive şi a unui program
haotic, în vreme ce copiii sunt debusolaţi şi greu de controlat.
Filmul curge uşor, cu nuanţe dramatice
punctate frumos de glume haioase: pentru că, atunci când Matt află de la fiica
sa mai mare de relaţia extraconjugală a soţiei sale, va face tot posibilul să îl
cunoască pe domnul cu pricina. Mai mult, nu vor cădea în melancolia şi depresia
specifică morţii clinice prin care trece Elisabeth, ba dimpotrivă, vor aduna toţi
oamenii dragi în salonul de spital spre a-şi lua rămas bun. Isteria însă îşi
face simţită prezenţa, ţinută sub control, manifestată în gesturile, reacţiile şi
replicile micuţei Scottie, care adună deopotrivă furie şi inocenţă, pendulând între
amintirea trecutului şi nesiguranţa viitorului. De cealaltă parte, Alexandra încearcă
să îşi vindece rănile trecutului – lipsa de comunicare din relaţia cu mama sa
–, în timp ce tupeul afişat faţă de tatăl său este reacţia oricărui adolescent
care
respinge orice, oricum, mai ales în asemenea situaţii. Iar Matt trebuie să
facă faţă, să găsească o soluţie spre a împăca toanele şi reacţiile de moment.
Pe de altă parte, regizorul Alexander Payne se concentrează şi
asupra colecţiei de verişori şi verişoare alături de care Matt moşteneşte un întreg
paradis imobiliar, radiografiind în acest mod bagajul emoţional pe care îl
poartă: parcă nu s-ar despărţi atât de uşor de pământul lăsat de strămoşii săi,
parcă ar acţiona altfel, căci, până la urmă, nu e vorba de bani, ci de
principii şi de memoria acestora ajunsă a fi disputată în funcţie de fluctuaţiile
pieţei imobiliare.
Clooney joacă rolul tatălui depăşit de situaţie,
dar şi al soţului care încearcă să se revanşeze pe ultima sută de metri. Iar
aceasta se dovedeşte a fi cea mai complicată parte: resentimente amestecate cu
regrete, dragoste şi loialitate – iată cel mai dificil test ce trebuie depăşit!
Spre deosebire de alte roluri, acesta sare clar din gama lui Clooney – cea cu
care ne-am obişnuit, desigur. Este unul dintre rolurile normale, fireşti, fără
spectaculozitate şi jocuri de culise. Este povestea unui om care vrea să se împace
cu trecutul şi să se împrietenească frumos cu prezentul şi viitorul. În fond,
Payne este un maestru în a ilustra viaţa cu bucuriile ei mărunte: cu detalii
haotice care definesc o existenţă marcată de greşeli. Clooney are la dispoziţie
un personaj cu un bagaj simplu, clar, onest din punct de vedere emoţional, care
îl detaşează net de celelalte roluri.
Iar Payne împleteşte elegant umorul şi
durerea sufletească cu o precizie infailibilă. Cea mai sinceră imagine este
aceea în care toţi trei stau întinşi pe canapea împărţind îngheţata, urmărind
programul la televizor. Transmite toată liniştea pe care ţi-o poţi imagina într-o
familie, un sentiment de bine amestecat cu banalul… Aşa cum ar trebui să fie! Şi
şterge orice urmă de conflict între generaţii mizând pe înţelegere şi dorinţa
de a găsi o soluţie, o cale de mijloc… indiferent care ar fi aceea!
Descendenţii este un film despre
familie şi despre toate încercările manifestate, despre loialitate, încredere,
dorinţa de a găsi soluţii pentru împăcare, despre identitate, clase sociale,
valori tradiţionaliste şi mai ales despre conştiinţa de sine şi de apartenenţă
la ceva. Iar acest ceva este, desigur,
familia mai întâi de toate, atât de bine ilustrat prin intermediul moştenirii
fabuloase lăsate în grija lui Matt. Transmite o linişte pe care cu greu o găseşti
pe ecran în poveştile americane. Iar una dintre secvenţele memorabile este
aceea în care Matt aleargă disperat – de parcă ar fi o chestiune de viaţă şi de
moarte – spre a primi o confirmare în privinţa relaţiei extraconjugale a soţiei
sale. Singur pe străzi, aleargă în şlapi, stârnind râsul, cu toate că acesta
este momentul lui de panică. Da, bărbaţii se comportă astfel uneori…
Descendenţii are nuanţele unei tragicomedii cu infuzie dramatică, o
frânghie pe care înaintezi fără niciun fel de şovăială. Este o comedie realizată
cu mult bun gust şi, cu siguranţă, a meritat Globul de Aur atât pentru actorul principal, cât şi pentru
categoria de film la care a concurat. Rămâne să vedem rezultatele Oscarurilor. 
