Newsflash
ANUNȚURI DE ANGAJARE

Două funcții de șef secție scoase la concurs de Spitalul din Buhuși

de Redacția Viața Medicală - mai 9 2025
Două funcții de șef secție scoase la concurs de Spitalul din Buhuși

SPITALUL „PROF. DR. EDUARD APETREI” BUHUȘI

scoate la CONCURS

în conformitate cu prevederile Ordinului m.s.p. nr. 1406/2006, Legea nr. 95/2006, următoarele funcții vacante:

            funcția de MEDIC ȘEF SECȚIE - CHIRURGIE GENERALĂ;

            funcția de MEDIC ȘEF SECȚIE – PSIHIATRIE CRONICI.

            La concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, se pot prezenta medici specialiști sau primari, cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectivă, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului sănătăţii publice (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca medic specialist).

            Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România, precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5 lit b), c) sau d) nu pot participa la concurs.

            Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: 

            ‒ interviu ‒ susținerea proiectului de management ‒ probă eliminatorie;

            ‒ proba scrisă ‒ constă în alegerea prin tragere la sorţi a 10 titluri din tematica anunţată ‒ din care comisia va formula 10 subiecte din legislaţia sanitară ‒ probă eliminatorie;

            ‒ proba clinică sau proba practică pentru medici se susţine în faţa comisiei de examinare pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist de comisia de examinare.

            La punctajele obţinute în urma promovării probelor prevăzute mai sus se va adăuga un punctaj rezultat din analiza și evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice, pe baza documentelor depuse de candidaţi la dosar, conform prevederilor anexei la prezentele norme.

            Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:

            ‒ cerere pentru înscrierea la concurs în care se menționează funcția pentru care dorește să concureze;

            ‒ copie xerox a diplomei de studii;

            ‒ adeverința din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;

            ‒ acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa la prezentele norme;

            ‒ declarație pe propria răspundere că nu a fost condamnat penal pentru fapte care îl fac incompatibil cu funcția pentru ocuparea căreia dorește să concureze;

            ‒ declarație pe propria răspundere că nu se află în stare de incompatibilitate; 

            ‒ certificat privind starea de sănătate;

            ‒ dovada/adeverința din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care a activat sau de către Colegiul Medicilor din România;

            ‒ copie xerox autorizației de liberă practică sau certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România, vizat pentru anul în curs;

            ‒ copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate și în muncă;

            ‒ un proiect de management privind evoluția viitoare a secției;

            ‒ chitanța de plată a taxei de concurs de 150 de lei.

            Persoanele care vor ocupa, funcția de medic șef secție sau șef laborator, sub sancţiunea revocării din funcţie, au obligaţia ca, în termen de 2 ani de la data ocupării funcţiei şi ulterior la fiecare 2 ani, să facă dovada absolvirii unuia dintre cursurile de perfecţionare de scurtă durată în management sanitar, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, cu exceptia medicilor specialişti sau primari în specialitatea sănătate publică și management sau care au absolvit un masterat sau doctorat în management sanitar sau managementul serviciilor de sănătate, organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată.

            Înscriele la concurs se fac la Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează după minimum 30 de zile de la publicarea în „Viața Medicală”.

            Relații suplimentatre se pot obține la Biroul R.U.N.O.S., tel.: 0234/262.220 int. 106.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe