Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  PROIECTE  »  Documentar

Esenţa motivaţiei în medicină

Dacă vrem medici buni trebuie să investim în ei, să acceptăm sau să sprijinim ideea că rezultatele superioare se obţin prin oameni care au condiţii superioare de viaţă şi activitate. Medicul tratează corect pacientul dacă este odihnit, dacă are un tonus optim, dacă are satisfacţii profesionale şi de viaţă care îl ajută să meargă înainte.

 

 

 

 

   Universităţile de medicină formează noile generaţii de doctori. Drumul până la împlinirea profesională este lung şi presărat cu obstacole. Dobândirea statutului de medic necesită absolvirea a şase ani de universitate, încărcaţi de eforturi susţinute, de nopţi petrecute în faţa cărţii şi a calculatorului, de mii de ore în biblioteci şi, desigur, de multe privaţiuni şi lipsuri. Sunt ani investiţi într-un om care va pretinde să se numere printre elitele societăţii. Examenul de rezidenţiat decide, în mare parte, drumul pe care îl vor urma tinerii medicinişti. Medicul preia apoi moştenirea marilor învăţaţi şi formatori de şcoli, sculptori de caractere, oameni care au cunoscut „sacrificiul“.

 

Începutul carierei medicale

 

   Studentul îndeplineşte funcţia de iniţiat în formarea medicală fundamentală, candidat fiind la o carieră me­dicală. Ce motivaţii au tinerii pentru a deveni medici? Sentimentul de rezonanţă cu profesia medicală sau „chemarea vocaţiei“, care poate avea la bază şi dorinţa din copilărie de a fi doctor, influenţa familiei şi, de ce nu, ideea că medicina este un domeniu mereu în actualitate, oferind su­ficiente beneficii în plan personal şi chiar material.
   Sistemul de învăţământ medical a cu­noscut schimbări majore în ultimii ani: numă­rul absolvenţilor a fost foarte mare, astfel că şi numărul pretendenţilor la angajare a fost în creştere. S-a pus accentul pe cantitatea de resurse umane, abordare justificată de necesităţile de acoperire a populaţiei cu servicii medicale. Calitatea nu trebuie lăsată ca obiectiv secundar, solicitând pregătire temeinică şi documentare detaliată.

 

Rezidenţiatul

 

   Rezidentul învaţă o specialitate, fiind aspirant la ocuparea unui post. S-a descoperit că, în ultimii ani, studenţii la medicină şi rezi­denţii au elaborat criterii ale capacităţii de formare profe­sio­nală a clinicilor universitare şi chiar clasa­mente ale spitalelor, pentru urmarea stagiului de rezidenţiat. S-a ajuns la un paradox al pregătirii: decizia de viitor a unor medici a depins în mod dramatic de clasamentele cu spitale.
   Statutul medicilor rezidenţi, formarea şi integrarea lor în unităţile medicale au constituit obiectul mai multor analize recente. Au fost semnalate astfel câteva probleme majore ale începutului carierei medicale. După începerea stagiilor de rezidenţiat, mulţi tineri au trecut prin experienţe neplăcute, au fost puşi în situaţia de a nu fi băgaţi în seamă, de a nu şti ce au de făcut. Criticii au vorbit de regimul discrimi­natoriu impus de unii medici, care îi tratează pe rezidenţi cu nepăsare sau cu aversiune. Apoi, scrisul sau „scriptologia“ ocupă 80% din activitatea rezi­den­ţilor. Aceste fapte au fost interpretate într-o manieră scandaloasă, considerându-se că rezidenţii sunt supuşi la acest regim pentru că îi „ameninţă cu concu­renţa“ pe medicii vechi. S-a reproşat sistemului româ­nesc de formare medicală faptul că nu încura­jează im­pli­carea mai profundă a rezidenţilor din anii terminali, spre deosebire de omologii lor din alte centre medicale euro­pene, obligaţi să-şi asume responsa­bilitatea actu­lui medical în demersuri operatorii sau de tratament.
   Chiar dacă toţi rezidenţii sunt dotaţi mintal, de ce nu toţi ajung la un nivel profesional ridicat, de creatori în medicină? Răspunsurile sunt multiple: statutul lipsit de împuternicire optimă în structura organizatorică, lipsurile omoară energia, îi plasează în situaţia de a fi subutilizaţi, birocraţia secţiei le ocupă timp şi le defocalizează efortul intelectual (în loc să înveţe, să citească studii noi, ei fac foi şi petrec un timp îndelun­gat aşteptând diverse sarcini). Cu alte cuvinte, rezidentul poate fi „răpus“ de sistem sau chiar de tratamentul superiorilor lui (stil dictatorial, aroganţă, trufie, chiar umilire). Desigur, mulţi supravieţuiesc pentru că sunt motivaţi să lucreze, să progreseze. Dacă managementul secţiei reuşeşte să organizeze activitatea rezidenţilor într-o manieră eficientă, atunci va clădi o şcoală în care tinerii medici sunt loiali, motivaţi să progreseze, să facă ştiinţă şi practică de cea mai bună calitate.
   Sarcina maeştrilor este de a crea discipoli. Aduc cu această ocazie un omagiu profesorilor mei, Constantin Arseni şi Alexandru Constantinovici, creatori de medicină şi de generaţii de medici foarte buni. De unde vine motivaţia medicului rezident? Mulţi observă calităţile medicului şef, care impresionează şi inspiră, insuflând dorinţa de a fi parte a unei echipe similare sau chiar parte a echipei maestrului. Alţii sunt motivaţi de un „angajament de continuitate“, adică nu pot renunţa, trebuie să meargă mai departe pentru a se realiza în viaţă. Cei mai mulţi rezidenţi găsesc medicina ca o sursă de satisfacţie prin însăşi conţinutul profesiei şi prin perspectivele de carieră.

 

Perioada de specialist

 

   În acest stadiu, medicul are funcţia de curant şi intră în programe de pregătire avansată. Pentru un proaspăt absolvent de rezidenţiat pare greu de găsit o cale de împlinire profesională, deoarece schemele de personal sunt deja ocupate în centrele bine dotate. Este încă un motiv pentru care mulţi rezidenţi preferă să se orienteze spre locuri mai puţin preţioase şi pretenţioase, dar care pot asigura, cel puţin pentru început, garanţia unui mediu profesional decent. Mulţi medici nu acceptă un post într-o unitate fără dotări şi amplasată în arii geografice îndepărtate deoarece nu doresc să se plafoneze profesional. Odată cu reuşita angajării, pot apărea noi surse de motivare precum „antrenamentul medical“, competiţia, găsirea unor soluţii la problemele pacienţilor. Există şi surse demo­tivante, precum salarizarea precară, lipsa condiţiilor optime de muncă, a dotărilor, mediul nesigur (mai ales prin conduita pacientului şi a familiei lui), reglementări legale ilogice, mass-media agresivă.
   După cum ştim, distribuţia teritorială nesistematică a medicilor a perturbat posibilităţile de angajare. Paradoxal, deşi există zone neacoperite, s-a înre­gistrat un fenomen inedit în viaţa medicală româ­nească: şomajului în rândul medicilor.În paralel, s-a dezvoltat fenomenul de emigrare. Deşi în ţară medicii sunt criticaţi, huliţi, admonestaţi public, târgurile de joburi îi cheamă şi mulţi reuşesc să ocupe posturi în clinici din străinătate pe salarii mult mai „decente“ decât în România, în condiţiile unui respect real.

 

Primariatul

 

   Acest stadiul antrenează funcţia de decident şi operator cu competenţe avansate, medicul având autonomie profesională foarte mare. Este perioada con­sacrării în cariera medicală. Stabilitatea profesio­nală şi capacitatea de a obţine rezultate sunt motivatorii principali. Medicul primar este decident pentru viaţa pacientului. El ia decizia diagnostică şi de intervenţie, bazându-se pe date anamnestice, clinice, paraclinice. Medicul primar realizează intervenţia, dar ajunge la acest nivel după multiple experienţe operatorii în calitate de ajutor şi apoi de operator principal. Examenul de primariat este un examen dur, deoarece primariatul este o treaptă înaltă a carierei medicale, care se câştigă prin efort deosebit. Nu se poate ajunge la acest nivel în mod rapid şi prin alte resorturi (influenţe) decât competenţa confirmată.
   Motivaţiile principale ale medicului primar sunt: nevoia de consacrare a competenţei, de dovedire a capacităţii de a face lucruri complicate, aspiraţia de a avea performanţe deosebite, dorinţa de a avea reputaţie şi audienţă în rândul pacienţilor, dorinţa de a asimila cele mai noi realizări ale medicinii. Cu alte cuvinte, motivaţia medicului primar este de a se desăvârşi profesional.

 

Doctoratul

 

   Stadiul acesta se poate suprapune cu ultimele două stadii de mai sus, adăugând supraspecializarea într-un domeniu al cer­ce­tării, recomandând medicul ca expert într-o arie ştiin­ţifică. Studiile de doctorat constituie o pârghie a dezvoltării profe­sionale, a recu­noaşterii şi avansării în carieră.

 

Cariera universitară

 

Aceste stadiu poate începe încă din peri­oada rezidenţiatului, repre­zen­tând un ele­ment suplimen­tar al dezvol­tării carierei medicale. Cadrul didactic în­depli­neşte funcţia de pro­mo­tor al cercetării şi de for­mator al noilor generaţii de medici. Motivaţiile sale sunt legate de cunoaşterea ştiinţifică, activitatea de formare a tinerilor medici, obţi­nerea unui statut academic superior.

 

Stadiul de şef de clinică

 

   Un medic primar poate deveni şef de clinică – nivelul medical cel mai înalt. În stadiul de şef de secţie, medicul îndeplineşte funcţia de conducere a activităţii medicale, de management al secţiei şi al personalului. Şeful clinicii este întruchiparea competenţei, respon­sa­bilităţii. Face parte din structura de conducere a unităţii medicale şi ia decizii manageriale şi adminis­trative. Este persoana reprezentativă a clinicii, numele cel mai cunoscut, reperul pentru personalul medical şi auxiliar, pentru pacienţi şi însoţitorii lor. Şeful de secţie trebuie să fie însă un model de conduită.
   Motivaţiile unui şef de secţie sunt legate de menţinerea funcţionalităţii clinicii şi dezvoltarea ei, obţinerea satisfacţiei pacienţilor, consolidarea echipei, identificarea şi construirea noilor talente.
   Dincolo de acest stadiu, medicul poate exercita funcţii de conducere clinică, academică şi manage­rială: profesor universitar, director medical, consilier ministerial etc. Motivaţiile sunt legate de manifestarea maturităţii şi a capacităţii de a contribui la buna desfă­şurare a activităţilor sistemului, motivaţia de a ocupa un loc superior în structurile medicale.
   Recunoaşterea din partea academiilor de specia­litate reprezintă încununarea carierei medicale, fiind un stadiu accesat numai de medicii care au contribuţii multiple şi recunoaştere naţională şi inter­naţio­nală. Motivaţiile, la acest nivel, sunt legate de realizarea transferului de competenţe dinspre medi­cina de vârf către medicina autohtonă prin conexiunea cu mediile academice reputate la nivel naţional şi internaţional, intrarea în structuri ştiinţifice continentale şi globale, recunoaşterea în ţară şi în străinătate, men­ţi­nerea şi dezvoltarea şcolii naţionale de medicină.

 

   Toate etapele de mai sus se întrepătrund, durând între 11 şi 18 ani. În contextul dezvoltării actuale a medicinii, este greu de presupus că poate cineva să progreseze foarte repede şi să traverseze rapid aceste etape. Orice promovare fără acoperire incumbă riscuri uriaşe din punct de vedere clinic, dar şi social. Drumul către împlinirea destinului carierei medicale presupune pentru toţi pretendenţii aceleaşi condiţii: efort continuu (nu există repaus clinic sau intelectual), învăţare con­tinuă (nu se acceptă practici depăşite), perfecţionarea profesională şi umană necontenită (competenţa se întrepătrunde cu caracterul şi formează profilul medicului apreciat, venerat de discipoli şi de pacienţi).
   Din lista de motivaţii prezentate rezultă valoarea deosebită a motivaţiei intrinseci în cariera medicală. Nu trebuie să neglijăm valoarea altor categorii. Nu dorim să creionăm un portret nerealist al medicului – ca martir. Adevăratul profil trebuie să includă o importantă componentă de motivaţie socială – a fi respectat în statutul social obţinut şi a avea acces la resursele care permit menţinerea nivelului de performanţă. Nu poţi fi un bun medic dacă trăieşti în modestie. Nu poţi opera dacă vii la spital cu mâinile îngheţate sau obosit de transportul în comun, plin de neajunsuri şi frustrări de diferite categorii. În realitate, nu putem scăpa niciodată de tensiunea specifică profesiei, însă mereu căutăm sursele menţinerii unui echilibru optim, încât să putem funcţiona foarte bine pentru viaţa noastră şi pentru beneficiul pacientului. Dacă vrem medici buni trebuie să investim în ei, să acceptăm sau să sprijinim ideea că rezultatele su­perioare se obţin prin oameni care au condiţii superioare de viaţă şi activitate. Medicul tratează corect pacientul dacă este odihnit, dacă are un tonus optim, dacă are satisfacţii profesionale şi de viaţă care îl ajută să meargă înainte. Motivaţia extrinsecă este deci un accesoriu absolut necesar, în timp ce motivaţia intrinsecă este motorul real al profesiei medicale.

 

   Şi totuşi, care este chintesenţa motivaţiei în profesia de medic? Cum reuşeşte medicul să se menţină în activitate, în formă deosebită, deşi profesia sa este foarte grea? Feedbackul de la pacient este secretul motivaţiei medicului. Când vezi cum pacientul aflat în stare critică devine conştient de progresul său, îţi mulţumeşte verbal sau numai cu privirea, simţi că munca ta înseamnă viaţă, îţi dă un înalt sens al existenţei. Suprema realizare a medicului constă în mulţumirea pacientului, în valoroasa sintagmă: „Domnule doctor, vă mulţumesc!“. Acest mesaj creează descărcarea neurohormonală care vitalizează organismul medicului, îl împinge înainte, într-un maraton nesfârşit, în lupta de a asigura continuitatea vieţii. Această realizare divină îl face pe medic să înfrunte obstacole, să se simtă plin de vitalitate, să meargă mereu înainte.

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 200 de lei
• Digital – 129 de lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC