Newsflash
Cultură

Doamne şi domniţe ale microfonului public

de Dr. E. G.-P. - iul. 7 2009
Doamne şi domniţe ale microfonului public

    Radio România Cultural este un mijloc de informare, dar şi o oază de linişte şi lumină în care, dacă păşeşti, uşor ca printr‑o grădină de vis, îţi vei afla propria cultură în peisajul luxuriant al culturilor lumii. Picături înmiresmate, de rouă, vocile domniţelor îţi încântă auzul şi îţi încălzesc inima.

    Dacă mâine, de pildă, să zicem sâmbătă, Magdalena Tara îţi serveşte, ca de obicei, la pat, cu vocea ei caldă, cultivată, un Matinal de weekend radiofonic, pe cât de gustos pe atât de hrănitor, poimâine Andreea Ionescu te binedispune cu slalomul ei avântat şi plin de umor printre remarcabilele prezenţe la microfon ale colegilor, într-o emisiune numită „Cu… minte de duminică“.

    În cursul săptămânii, cei uşor stresaţi, îngrijoraţi de cine ştie ce tip de criză, se pot relaxa „trecând strada“ de mână cu sprintena şi imaginativa Maria Balabaş într-o emisiune melodios distractivă, intitulată „Crossover“.

    Reveniţi apoi în „Timpul prezent“ cu o profesionistă de înaltă clasă a dialogului de substanţă, numită Elena Vlădăreanu.

    Dacă vă simţiţi profund responsabili de ceea ce se întâmplă cu mediul dumneavoastră de viaţă şi nu renunţaţi la îngrijorări, ascultaţi-o pe Mirela Nicolae cu ale ei zilnice minute de „Suferinţe ale culturii“. Veţi putea să le alinaţi!

    De formaţie universitară, Teodora Stanciu vine cu un timbru concomitent duios şi academic în emisiuni de Etică–Estetică.

    Veşnic căutătoare de nou, vibrând de nerăbdare să-l afle şi să-l spună, Dana Rei Vişan vă prilejuieşte în fiecare săptămână o ediţie proaspătă de „Întâlniri memorabile“.

    Pe fosta profesoară Corina Negrea, cu multiple stagii de documentare în laboratoarele şi universităţile de pe mapamond, dacă o asculţi, simţi cum decorul se schimbă ca să intri fără teamă şi inhibiţii în aerul tare al ştiinţei mileniului trei.

    …Şi nu le-am numit decât pe câteva dintre domniţele microfonului radioului public. Celelalte nu se vor supăra însă, pentru că una dintre trăsăturile care le uneşte este modestia. Ele fac totul din dragoste. Din dragoste de meserie, de oameni, de cultură. Nimic pentru glorie. Pare normal, dar e şi ciudat, adică neobişnuit în timpurile noastre năpădite de promo-uri, de publicitate şi de nuduri, la propriu şi la figurat.

    Ajunşi aici, imaginile sonore se suprapun armonios peste altele, cu halouri strălucitoare, aducând a ecou sau a reverberaţie. Ţinuta, glasul, atitudinea, gestul par a se fi transmis, cu permanente înnoiri, pe canale genetice neştiute, din generaţie în generaţie. Talentul şi competenţa la microfon a doamnelor de altădată s-au însoţit mereu cu modestia. Să ne gândim o clipă la eleganţa, în exprimare şi ţinută, a radioreportajelor Ecaterinei Oproiu, la gingăşia şi prospeţimea din glasul „copilului“ Silvia Chicoş, la interactivitatea Izabelei Sadoveanu şi a celebrei Tanti Radio (Titela Haqué) cu cei mici, la condeiul Luizei Vlădescu pentru preşcolari, al Silviei Kerim pentru copiii de toate vârstele, la spiritul analitic neconvenţional al Lenei Boiangiu, la emisiunea intitulată „Matematica fără cifre şi formule“, editată radiofonic de Elvira Dimitrescu (având un invitat permanent în persoana inegalabilului Grigore Moisil), la „Ştiinţa şi viaţa“ plină şi ea de nume celebre – păstorită de Lia Lăzărescu – la exigenţa şi rigoarea cu care Victoria Dinu (pe numele ei adevărat Elena Dimitropol) îşi alcătuia atrăgătorul „Magazin tehnico-ştiinţific“, sau la excursiile de mare anvergură, prin toate zonele culturale ale lumii, având-o ghid pe Catinca Ralea.

    Dumneavoastră numiţi astfel de contribuţii extraordinare – trecut ? Oricât de modest şi de birocratic v-ar suna, mai potrivit ar fi, cred, să le încadrăm într-un tezaur special de nemurire numit „Cultură Organizaţională“.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe