Anul 1905, luna mai – apare în peisajul publicistic românesc volumul 1 al publicaţiei „Revista Știinţelor Medicale”, incluzând opt numere, cu 1.285 (o mie două sute optzeci și cinci) de pagini. Profesorul spune în „Precuvântare”: „Titlul acestei reviste arată și scopul ei: expunerea sistematică a publicaţiunilor – fapte și idei – de oarecare interes apărute în diferitele domenii ale știinţelor medicale. Idea care ne-a condus este necesitatea ce se impune fiecărui medic – specialist ori nu – de a întreţine în sine o cultură medicală generală ca singurul mijloc permiţându-i a aprecia în mod critic fenomenele particulare observate în patologie”.

Ne aflăm în 2024, dar Profesorul o spune încă din 1905: „Bibliografia medicală este astăzi așa bogată încât există pentru medic o imposibilitate materială de a se orienta și de a-și face o idee măcar aproximativă despre mișcarea știinţifică”.

Pentru fiecare număr din volum, Profesorul a decis rubricile obligatorii. Pornind de la articolele de fond, cu rolul de a pune la punct subiecte de interes, continuând cu cercetări originale, între rubrici au fost incluse și articole de critică și cronică, o revistă anuală (incluzând activitatea într-un an într-un anumit domeniu medical), luna medicală (cu analize pe scurt ale unor articole interesante publicate în România sau internaţional, precum și referate „asupra activităţii diferitelor societăţi savante”), fapte clinice (prezentări de caz), interese profesionale (cu informaţii despre con­cursuri, congrese, posturi vacante, numiri, măsuri administrative) și o bibliografie generală. Precuvântarea este semnată simplu și maiestuos: Dr. I. CANTACUZINO.

Tetanos spontan

Chiar dacă următoarele fraze par a fi legate mai ales de Istoria Medicinei, în parte au validitate și astăzi și reprezintă (cel puţin) un îndemn la atenţie, colaborare, instruire temeinică: „Din contra, cazurile de tetanos consecutive sau unei insolaţiuni prelungite sau unor injecţiuni subcutanate de chinină prezintă o deosebită gravitate și intră în cadrul infecţiunii tetanice specifice. Iată cum evoluează un cas de tetanos consecutiv unei insolaţiuni: un individ sănătos, care nu prezintă nici o rană aparentă a fost expus un timp îndelungat la razele unui soare arzător; apar simptomele clasice ale insolaţiunei: cefalee intensă, ameţeli, vărsături, stare de agitaţie, sau une-ori, de prostraţie, puls repede și adese ori filiform, în fine o ipertermie pronunţată (42°-43°). Ori, câteva zile (6, 7, 10) după apariţia fenomenelor de insolaţie, apare și tetanosul începând cu trismus. Boala, odată declarată, are o evoluţie iperacută, fulgerătoare, tetanosul generalizându-se în câteva ore și bolnavul murind dese ori în mai puţin de 24 ceasuri, cu fenomene de dispnee intensă. Asemenea cazuri au fost des semnalate în timpul campaniilor lui Napoleon”.*

Modul în care Profesorul tratează subiectul „Despre câteva lucrări recente relative la tetanosul așa zis «spontaneu» sau «idiopatic»” în primele 19 pagini ale numărului 1 este unul remarcabil, la fel ca tot ceea ce Profesorul a făcut de-a lungul timpului.

Noi, cei de astăzi, trebuie să fim permanent recunoscători faţă de înaintași. Care sunt informaţiile de care dispunem, care este modul prin care putem accesa o informaţie, care este viteza cu care obţinem o informaţie? Cum ar fi arătat știinţa medicală fără eforturile lor? 

Eu cred că ar merita să atingem cu mâna noastră (și) acest volum, să rămânem (poate) puţin pe gânduri, apoi să continuăm fără a uita care ne este datoria (faţă de cei ce au fost).