Poemele sale de respiraţie nu prea lungă se aştern liniştit în pagină şi, citindu-le, am crede că stăm de vorbă cu un amic, dacă nu am tresări din când în când la întâlniri cu figuri de stil neaşteptate. Acest lucru se întâmplă, de exemplu, în admirabilul poem Amprenta, în care poetul ne spune: încet/privind în sudoare/forma inversă/a trupului tău (metaforă senzuală care ţinteşte departe, tocmai la Giulgiul de la Torino), care este lipsit de pribegia surâsurilor (frumos redată efemeritatea lor). Acestea despicau chipul şi – surpriză – alte locuri de taină/în părţi/niciodată asemănătoare care rimează cu faliile nepăsătoare şi chemări tulburătoare. Poemul este, cum am spus mai sus, izbutit şi îl apropie pe autor de optzecişti. Pe acelaşi teritoriu de senzual, ba chiar erotic se aşază versurile din Iniţiatică. Culoarea unui libido plastic se scurge de-a lungul alunecării mângâietoare a imaginilor.
Alt poem al plachetei, Restituţie, conţine de asemenea metafore-surpriză: …mă-întorc la ţărm/în putrede ovaţii/cioplind în vânt silabe grele. În prima strofă, rima este inconsecventă şi şovăitoare, dar în celelalte două se încrucişează aşezat, dând impresia de stabilitate. Am inversat intenţionat ordinea enumerării pentru că avem impresia că tonul din Pseudo-motto distonează într-un anumit fel cu restul poemelor. Imaginile sunt impure: bălăciţi în siajul/colocviilor decadente sau chiar ermetice: scuipând cu câte/un gerunziu defardat sau cu pâlnia scăldată în bale; adjectivele cad severe: …versuri insolente, …verb infatuat, …dramatism fals, trimiţând chiar la Edgar Alan Poe: croncăne incontinent… Revoltă? Da, însă împotriva cui? Dintre multele compuneri reuşite, alegem la întâmplare pentru lectură Apa morgana, pentru că abundă în ceea ce am numit mai sus metafore-surpriză şi aşterne inovaţii de formă.
Ne oprim aici cu analiza de întâmpinare, convinşi că „mostrele“ sunt edificatoare pentru a recomanda un bun mânuitor al cuvintelor de adâncime care, indubitabil, ştie să ne conducă printre sensuri paralele.
