Ministerul Sănătăţii (MS) a anunțat ieri că Republica Coreea a donat țării noastre 600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19.
Ceremonia de donație a 600.000 de teste antigenice rapide pentru depistarea COVID-19 a avut loc ieri, 16 mai, la sediul companiei Unifarm.
Ceremonia a avut loc în prezența Ministrului Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, și a Excelenței Sale, Rim Gap-soo, Ambasadorul Republicii Coreea în România, se arată într-o informare transmisă de MS.
În cadrul ceremoniei, ministrul Sănătății și Ambasadorul Republicii Coreea în România au evidențiat cooperarea strânsă dintre cele două guverne în domeniul sănătății publice, în special în efortul de a lupta împotriva pandemiei de COVID-19.
Citiți și: Colaborare româno-coreeană în domeniul Sănătății
„Reamintim faptul că în luna octombrie a anului 2021 România a oferit ajutor statului coreean printr-o donație de vaccinuri Moderna.”, potrivit sursei citate.
Cele 600.000 de teste primite de Ministerul Sănătății vor fi repartizate unităților medicale, serviciilor județene de ambulanță și centrelor rezidențiale și vor fi folosite pentru testarea persoanelor suspecte că sunt infectate cu virusul SARS-CoV-2, dar și a pacienților, pentru a fi evitate focarele.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe