Newsflash
Internaționale

Coronavirus Italia: numărul cazurilor de infecție crește rapid

de Florentina Ionescu - feb. 24 2020
Coronavirus Italia: numărul cazurilor de infecție crește rapid

Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) a dat câteva informații publicității ieri, referitor la situația din Italia și creșterea numărului de cazuri confirmate de infecție cu noul coronavirus.

În ultimele zile, Ministerul Sănătății din Italia a confirmat un număr din ce în ce mai mare de cazuri de COVID-19, inclusiv două decese (între timp, numărul persoanelor decedate a crescut la patru). Aceste cazuri sunt în două regiuni din nordul Italiei, însă au fost înregistrate cazuri și în alte zone din nordul țării, potrivit ecdc.europa.eu

pacient-caz-confirmat

În prezent, ECDC monitorizează îndeaproape situația. Reprezentanții Centrului țin legătura cu autoritățile italiene pentru a le oferi tot ajutorul în acest stadiu și pentru a le sprijini eforturile în limitarea transmiterii coronavirusului pe plan local.

„Pe măsură ce situația evoluează rapid, ne așteptăm la din ce în ce mai multe cazuri în Italia și cel mai probabil în Uniunea Europeană în zilele următoare”, scriu cei de la ECDC.

Potrivit Istituto Superiore di Sanita (ISS), cazurile suspecte de COVID-19 sunt mai întâi testate în laboratoarele de referință din regiune și din provincie. Acele persoane care au rezultate pozitive la teste sunt apoi testate încă o dată în cadrul ISS și doar acele persoane care sunt validate aici sunt raportate drept cazuri confirmate.

Autoritățile italiene încearcă să identifice toți contacții cazurilor confirmate și au anunțat măsuri în ceea ce privește sănătatea publică: au fost suspendate activitățile în școli și grădinițe și s-au suspendat și adunările ce presupun mase mari de oameni.

Cazuri raportate de COVID-19 pe continentul european:

  • Italia – 79 de cazuri

  • Germania – 16 cazuri

  • Franța – 12 cazuri

  • Marea Britanie – 9 cazuri

  • Spania – 2 cazuri

  • Rusia – 2 cazuri

  • Belgia – 1 caz

  • Findlanda – 1 caz

  • Suedia – 1 caz.

În ceea ce privește situația din Italia, ECDC scrie că 3 sunt cazurile importate, iar 76 sunt cazurile de infecție dobândită local, aceasta fiind situația la data de 23 februarie, ora 8.00 CET.

Mai jos sunt cele mai recente cifre referitoare la cazurile raportate de coronavirus în lume: 


Notă autor:

Sursa foto: www.rawpixel.com

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe