Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  REUNIUNI  »  Congrese

Șase invitați speciali și o multitudine de teme de actualitate

Viața Medicală
Dr. Roxana DUMITRIU joi, 29 iunie 2017

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București este o instituție prestigioasă, ce se bucură de recunoaștere academică la nivel național și internațional. Anul acesta se împlinesc 160 de ani de la înființare, prilej de sărbătoare și de aducere aminte a întemeietorilor învățământului medical din România. În acest context aniversar a avut loc a cincea ediție a Congresului UMF, între 29 și 31 mai. Manifestarea științifică a reunit personalități din domeniul medical și cercetători din România și de peste hotare și un număr record de participanți, peste patru mii.
Având ca idee fundamentală multidisciplinaritatea, în cadrul congresului au fost organizate sesiuni dedicate urologiei, cardiologiei, endocrinologiei, neurologiei, diabetologiei, chirurgiei, dar au fost abordate și probleme de sănătate publică, epidemiologie, biostatistică și genetică medicală. Au fost organizate lansări de carte, sesiuni speciale pentru acordarea de premii tinerilor cercetători și au fost expuse peste trei sute de lucrări sub formă de postere electronice.

 

 

Recunoaștere academică

 

     În prima zi a congresului a fost organizată o ceremonie de acordare a titlurilor de doctor honoris causa profesorilor Arnulf Stenzl, Petar Seferović și Jens Rassweiler. Ceilalți trei laureați au fost profesorii Andreas Leithner, Bengt Winblad și John Bilezikian.
     Prof. dr. Arnulf Stenzl este șeful departamentului de urologie al Universității „Eberhard Karls” din Tübingen (Germania). A devenit profesor în anul 1992, este autor a peste trei sute de articole științifice și membru în consiliul editorial al mai multor reviste științifice de prestigiu. În 2002, a introdus pentru prima dată în Germania noi tehnici chirurgicale pentru tratamentul tumorilor vezicii urinare. A studiat în SUA, efectuând rezidențiatul în urologie la University of California, Los Angeles, devenind ulterior profesor asistent în cadrul aceluiași departament. De asemenea, a efectuat studii în domeniul oncologiei urologice.
     Prof. dr. Petar Seferović, medic cardiolog, este președinte ales al Asociației de insuficiență cardiacă a Societății europene de cardiologie, președintele Societății sârbe de insuficiență cardiacă, membru corespondent al Academiei sârbe de științe și arte și, nu în ultimul rând, profesor în cadrul departamentului de medicină internă la Universitatea de Medicină din Belgrad. A fost cel de-al doilea autor implicat în redactarea ghidurilor ESC pentru managementul bolilor pericardice și este membru al comitetului științific pentru redactarea noilor ghiduri europene pentru insuficiență cardiacă și pentru cel al bolilor cardiovasculare în diabetul zaharat.
     Al treilea laureat al titlului de doctor honoris causa, profesorul Jens Rassweiler, este membru activ în numeroase societăți de urologie și face parte din comitetele editoriale ale mai multor reviste medicale internaționale. A fost primul chirurg german care a realizat o nefrectomie laparoscopică (în 1992). În 2010, a primit același titlu onorific de la UMF „Victor Babeș” Timișoara.
     Prof. dr. Andreas Leithner, șeful departamentului de ortopedie și traumatologie de la Universitatea de Medicină din Graz și secretar al Societății europene de oncologie musculoscheletică, s-a numărat, de asemenea, printre laureații cu titlul de doctor honoris causa din acest an. Este autor a numeroase articole științifice și are peste opt sute de lucrări prezentate în cadrul numeroaselor congrese naționale și internaționale la care a participat.
     Prof. dr. Bengt Winblad, al cincilea laureat, este în prezent șeful departamentului de neurogeriatrie și neurobiologie de la Institutul Karolinska, director al unității de triaj a Spitalului universitar Karolinska, director al Centrului pentru diagnostic precoce și terapie și cercetare în domeniul bolilor neurodegenerative. A publicat peste o mie de lucrări științifice, fiind citat de peste 50.000 de ori.
     John Bilezikian este profesor de medicină și farmacologie la Universitatea Columbia, șeful departamentului de endocrinologie și directorul programului de boli osoase metabolice din cadrul centrului medical al Universității Columbia. Este membru în numeroase organizații, printre care Societatea de endocrinologie, Federația americană pentru cercetare clinică, Societatea americană pentru studii clinice, Asociația americană a endocrinologilor clinicieni. Principalele subiecte de cercetare ale profesorului Bilezikian sunt bolile osoase metabolice – osteoporoza, hiperparatiroidismul primar sau hipoparatiroidismul.

 

Urologia și noile standarde internaționale

 

     Sesiunea plenară organizată în colaborare cu Asociația Română de Urologie, moderată de acad. Ioanel Sinescu și prof. dr. Viorel Jinga, i-a avut ca speakeri pe doi dintre invitații speciali ai congresului UMF, Arnulf Steinzl și Jens Rassweiler.
     Despre cancerul de prostată și tehnicile imagistice utilizate pentru stabilirea diagnosticului și prognosticului bolii a vorbit prof. dr. Arnulf Steinzl. Mortalitatea prin cancerul de prostată a scăzut în ultimele decenii, în acest sens fiind certă utilitatea dozării PSA (antigenul specific prostatic) în screeningul acestei boli, fiind considerat de către anumiți specialiști unul din cei mai buni biomarkeri din oncologie. Cele mai noi ghiduri ale Societății europene de urologie în colaborare cu Societatea europeană de radioterapie și oncologie și Societatea internațională de oncologie geriatrică au ca recomandare de grad A, nivel 1a, efectuarea de IRM multiparametric decât repetarea biopsiei, dacă biopsiile anterioare au fost negative dar suspiciunea clinică de cancer de prostată persistă. IRM multiparametric asociat cu metode imagistice cu secvențe de difuzie (DWI) și contrast dinamic prezintă o sensibilitate mult mai bună în detecția și localizarea cancerelor cu un scor Gleason de peste șapte. Studiul PROMIS (Prostate MRI Imaging Study) demonstrează că efectuarea IRM multiparametric înaintea biopsiei crește acuratețea diagnosticului. Pacienții incluși în studiu au fost evaluați inițial cu ajutorul acestei metode, apoi au fost supuși biopsiei prostatice combinate: biopsie ecoghidată (TPM) și biopsie ghidată prin ecografie transrectală, iar rezultatele evaluării prin rezonanță magnetică nu au fost comunicate pacienților. Concluziile studiului au fost că, utilizând triajul cu ajutorul rezonanței magnetice multiparametrice, 27% din pacienți pot evita biopsia primară. Sensibilitatea evaluării IRM pentru detecția cancerelor semnificative din punct de vedere clinic a fost de 93% (95% CI 88–96%), cu o valoare predictivă negativă de 89%.
     În ceea ce privește tehnica utilizată pentru prelevarea de biopsii, există atât avantaje, cât și dezavantaje ale celor două tehnici, transrectală și transperitoneală. În cazul celei transrectale, avantajele ar fi că se poate utiliza anestezia locală, dar există riscul infecțiilor, în timp ce biopsia efectuată trans­peritoneal este sterilă. Profesorul Steinzl a prezentat primele rezultate ale primului studiu prospectiv despre biopsia perineală asistată prin tehnici de chirurgie robotică vs. biopsia off-target la pacienții care au fost supuși biopsiilor repetate. S-a observat o detecție de 62% a cazurilor de cancer de prostată și 85% a cazurilor semnificative din punct de vedere clinic (cu scor Gleason de peste șapte). Durata procedurii a fost de 32 de minute, au fost înregistrate efecte adverse Clavien-Dindo de gradul I în proporție de 16%.
     În concluzie, rezonanța magnetică crește rata de detecție comparativ cu biopsia ecoghidată transrectal și în cazul biopsiilor repetate, dar un rezultat negativ al acestei evaluări nu exclude cancerul prostatic. Dacă tumora este de mari dimensiuni, nu este necesară efectuarea IRM, putându-se localiza palpatoriu și ecografic și apoi se poate efectua biopsia. În cazul unor dimensiuni mici, este necesar un grad înalt de suspiciune și astfel se impune localizarea prin această tehnică. Diagnosticul imagistic este foarte important pentru că ghidează indicația de biopsie și ajută la stadializare și monitorizare.
     Cele mai noi inovații în domeniul roboticii au fost prezentate de Jens Rassweiler. Profesorul german a trecut în revistă scurta istorie a chirurgiei robotice. Prima intervenție de chirurgie robotică documentată a avut loc în anul 1985, când Puma 560 a fost utilizat pentru a realiza o biopsie cerebrală. Apoi, de-a lungul timpului, au apărut alte dispozitive: Artemis (oferă imagini 3D și navigație, utilizat pentru biopsia de prostată), Zeus (poate răspunde la comenzi vocale) și bine-cunoscutul Da Vinci.
     Din 2001, a apărut și conceptul de telechirurgie. În ciuda dorinței de a efectua intervenții chirurgicale de la distanță, există numeroase limitări ale acestei metode. Procedeul Lindbergh este un exemplu de intervenție chirurgicală minim invazivă efectuată prin intermediul telemedicinii. Procedura, o colecistectomie, a fost realizată de chirurgi francezi în anul 2001. Brațele robotului Zeus au fost controlate cu ajutorul unor fibre optice.
     În cadrul aceleași sesiuni dedicate urologiei, dr. Constantin Gîngu (Institutul Clinic Fundeni) a vorbit despre o procedură importantă, cistectomia. Cancerul de vezică urinară este al șaptelea ca frecvență în rândul bărbaților și al unsprezecelea în populația generală. Costurile dedicate managementului acestei boli sunt ridicate. Studiile arată că 25% din pacienții diagnosticați cu cancer vezical prezintă invazie musculară sau metastaze. De asemenea, 50% din totalul pacienților cu această neoplazie vor fi supuși, la un moment dat, de-a lungul evoluției bolii, cistectomiei radicale.
     Statisticile Institutului Clinic Fundeni raportează efectuarea a peste 200 de cistectomii radicale, anual. În ceea ce privește tehnica chirurgicală utilizată, există mai multe metode, în funcție de sexul pacientului. O cistectomie radicală standard la un bărbat presupune rezecția vezicii urinare, a prostatei, a veziculelor seminale, a ureterelor distale și a ganglionilor limfatici regionali. Un aspect extrem de important este reprezentat de prezervarea organelor sexuale, în acest sens existând mai multe posibilități: prezervarea prostatei în totalitate, a veziculelor seminale și a mănunchiului vasculonervos sau prezervarea capsulei prostatice, a veziculelor seminale și a mănunchiului vasculonervos sau doar prezervarea acestuia din urmă. Prezervarea sau nu a prostatei reprezintă un subiect controversat. Un studiu prospectiv cu privire la patologia prostatică asociată cancerului vezical a arătat că printre piesele histopatologice prelevate în cursul cistoprostatectomiilor radicale, 21,2% prezentau adenocarcinom prostatic, 9,2% invazie prostatică de către tumora vezicală primară, iar 41,2% hiperplazie benignă de prostată. Concluziile studiului au fost că riscul oncologic depășește beneficiile funcționale ale prezervării prostatei, deci este mai sigur ca prostata să fie rezecată.
     Un studiu realizat la Fundeni, despre recuperarea funcției sexuale după cistectomia radicală cu ajutorul neovezicii ortotopice, a demonstrat că prezervarea inervației vezicale contribuie la creșterea calității vieții, în special la pacienții tineri. Studiul a inclus 47 de pacienți bărbați, diagnosticați cu cancer vezical; 35 au fost supuși intervenției de cistectomie radicală cu prezervarea inervației bilateral, iar 12 au suferit cistectomie radicală cu prezervarea inervației unilateral. Funcția erectilă a acestor pacienți a fost evaluată prin intermediul chestionarului IIEF-5 (SHIM). Au fost selectați pentru studiu doar cei cu un scor peste 17 (disfuncție erectilă ușoară sau fără). Postoperator la un an, 22,6% din pacienți nu aveau disfuncție erectilă, 66,8% aveau disfuncție ușoară/moderată și 8,6% aveau o disfuncție severă.

 

Cele trei fenotipuri ale hiperparatiroidismului

 

     Sesiunea plenară organizată în colaborare cu Societatea Română de Endocrinologie a avut ca temă principală bolile paratiroidiene. Invitatul special al ediției de anul acesta a congresului, prof. dr. John Bilezikian, a vorbit despre noile ghiduri de diagnostic și tratament în hiperpara­tiroidism.
     În istorie, hiperparatiroidismul primar a înregistrat o evoluție interesantă. Dacă înainte de 1970 era privită ca o boală a osului, ulterior s-a descoperit că hiperparatiroidismul primar prezintă caracteristici biochimice și osteodensitometrice particulare. A început să fie utilizat, ca screening de rutină, dozarea calciului seric, iar în țările în care această determinare nu se utilizează de rutină, hiperparatiroidismul se prezintă cu manifestări clinice zgomotoase (în țări din America de Sud sau în India). A fost înregistrată o schimbare a fenotipului acestei boli. Măsurarea densității minerale osoase a permis identificarea modificărilor scheletice înainte ca aspectele morfologice să poată fi decelate radiologic.
     Tratamentul chirurgical, ca metodă de tratament utilizată în cazul acestor pacienți, se poate indica în anumite cazuri și la pacienții asimptomatici. În 2014 au fost revizuite ghidurile în acest sens. Astfel, se recomandă intervenția chirurgicală dacă nivelul calciului seric depășește cu 1 mg valoarea normală, scorul T în cadrul evaluării osteodensitometrice este mai mic de –2,5 indiferent de nivel, clearence-ul la creatinină este sub 60 ml/min/1,73 m2, există calculi renali vizibil radiologic, ecografic sau la CT, calciurie de peste 400 mg/24 h plus alți parametri biochimici urinari ce indică un risc crescut de apariție a calculilor, vârstă sub 50 de ani.
     O situație clinică particulară, ne spune profesorul Bilezikian, este hiperparatiroidismul normocalcemic. În acest caz, trebuie realizat diagnosticul diferențial cu deficitul de vitamina D, hipercalciuria, insuficiența renală (clearence la creatinină sub 60 ml/min/1,73 m2), administrarea anumitor medicamente (diuretice tiazidice, litiu), hipercalciuria, malabsorbție gastrointestinală, alte boli osoase metabolice asociate cu un nivel crescut al PTH (boala Paget). În acest sens, au fost observate două circumstanțe clinice în care este stabilit diagnosticul de hiperparatiroidism normocalcemic: evaluarea unei densități minerale osoase scăzute sau a fracturilor (în acest caz pacienții pot fi simptomatici) sau dozarea de rutină a PTH la indivizii la care nu există o indicație reală (pacienții tind să fie asimptomatici). Managementul acestor pacienți reprezintă un subiect de amplă dezbatere. Astfel, se pot doza calciul seric și PTH anual, iar DXA se poate efectua la unul sau doi ani. Există două posibilități de evoluție a bolii: pacienții devin hipercalcemici și în acest caz se aplică recomandările ghidurilor sau apare progresia bolii cu scăderea în continuare a densității minerale osoase, apar fracturi sau calculi renali, nefrocalcinoză, iar în cazul acestor pacienți este indicată cura chirurgicală. Preoperator, adenomul paratiroidian se poate localiza cu ajutorul CT, ultrasonografiei sau scintigrafiei. Succesul rezecției chirurgicale se traduce prin revenirea la normal a indicilor biochimici (calciu seric, PTH, 25-OH vitamina D, calciurie, markeri osoși).
     În concluzie, există trei tipuri fenotipice ale hiperparatiroidismului: cel simptomatic, cel asimptomatic sau hiperparatiroidismul normocalcemic. În ciuda asbsenței simptomatologiei, în hiperparatiroidism structura osului este profund afectată, atât la nivel cortical, cât și trabecular, crescând astfel riscul de fractură. Tratamentul non-chirurgical poate fi ales în cazul pacienților care nu prezintă criterii pentru chirurgie: administrarea de estrogen, raloxifen, bisfosfonați, cinacalcet.

 

Hipertensiunea arterială și accidentul vascular cerebral

 

     La nivel mondial se înregistrează 17,1 milioane de decese prin boli cardiovasculare, conform Organizației mondiale a sănătății, iar aterotromboza este cauza principală de deces la nivel mondial. În România, prevalența infarctului miocardic este de 2,4%, iar a accidentului vascular cerebral de 3,3%, arată prof. dr. Daniel Lighezan (Timișoara). Acidul acetilsalicilic, cu efecte pleiotrope (crește protecția endotelială și scade inflamația) mediate de oxidul nitric, este extrem de util în prevenția cardiovasculară. Studiile au arătat că cea mai mică doză eficientă este de 45 mg. În doză mică este recomandat pacienților hipertensivi cu evenimente cardiovasculare în antecedente. De asemenea, studiul ISIS-2 a demonstrat că acidul acetil­salicilic trebuie administrat după apariția infarctului miocardic acut, cu efecte dovedite pe scăderea mortalității cardiovasculare, iar tratamentul are beneficii pe termen lung, studiul dovedind că beneficiile obținute prin o lună de tratament persistă pe termen lung. Administrarea se face pe o perioadă nedefinită cât timp nu apare o contraindicație. Se recomandă administrarea celei mai mici doze cu cea mai mare eficiență. În cadrul administrării există riscul apariției complicațiilor hemoragice, acestea depinzând de profilul pacientului (dacă acesta asociază și ulcer peptic sau prezintă alte comorbidități), iar riscul de sângerare crește odată cu vârsta.
     Abordarea unui pacient cu hipertensiune arterială, diabet zaharat, hipercolesterolemie, eventual care prezintă și un stent poate pune probleme în alegerea tratamentului optim. Tratamentul combinat poate reprezenta soluția unui control eficient al tensiunii arteriale, arată prof. dr. Dragoș Vinereanu (București). În prezentarea sa au fost subliniate avantajele combinațiilor fixe. Acestea au acțiune aditivă și uneori sinergică pe reducerea valorilor tensiunii arteriale și protecția organelor țintă. Combinația dintre un blocant al canalelor de calciu și un blocant al receptorilor de angiotensină II poate fi cea ideală.
     Relația dintre hipertensiunea arterială și accidentul cerebral este foarte puternică. Cu cât tensiunea arterială este mai ridicată, cu atât riscul este mai mare. Într-o metaanaliză a șaisprezece studii, cu 70.664 de pacienți prehipertensivi, s-a demonstrat că administrarea unui tratament antihipertensiv a determinat o reducere de 22% a riscului de AVC la acești pacienți. Fiziopatologia acestor fenomene este complexă, după cum explică prof. dr. Ovidiu Băjenaru (București), care subliniază că reducerea tensiunii arteriale pentru prevenția primară a accidentului vascular cerebral este mai importantă decât alegerea agentului inițial. O altă metaanaliză, realizată în anul 2004 pe studii de cohortă și peste 40 de studii randomizate, arată că o scădere cu 10 mm Hg a tensiunii arteriale sistolice determină o scădere a riscului de AVC cu o treime, iar o scădere cu 5 mm Hg a tensiunii arteriale diastolice determină o scădere a riscului cu 30–40%. În privința agenților terapeutici, inhibitorii enzimei de conversie, blocantele receptorilor de angiotensină I, blocanții canalelor de calciu cu acțiune lentă, diureticele ameliorează disfuncția endotelială, acționează pe remodelarea vasculară și pe aterogeneză.
     Un factor de risc foarte periculos pentru AVC este variabilitatea tensiunii arteriale. Acești pacienți au risc de cinci ori mai mare decât cei care nu prezintă această modificare. În acest sens, blocantele canalelor de calciu par mai utile decât betablocantele.
     Pacienții care au suferit deja un accident ischemic non-cardioembolic recent prezintă un risc crescut de recurență dacă tensiunea arterială sistolică este mai mică de 120 mm Hg sau între 140 și 150 mm Hg sau este foarte crescută, cu valori de peste 150 mm Hg. O valoare țintă se poate considera a fi între 120 și 140 mm Hg.

 

Chirurgia și bolile inflamatorii intestinale

 

     Bolile inflamatorii intestinale au înregistrat în ultima decadă o creștere a incidenței. Colita ulcerativă și boala Crohn sunt entități diferite din punct de vedere histopatologic, clinic dar și al localizării anatomice. Dr. Sorin Păun a prezentat indicațiile tratamentului chirurgical, dar și tehnicile folosite în tratamentul acestor două afecțiuni.
     Colita ulcerativă prezintă leziuni continue și superficiale, afectează obligatoriu rectul, fără fistule, cu posibilă degenerare malignă, și a înregistrat o îmbunătățire a prognosticului în ultimii 50 de ani. Opțiunile farmacologice s-au îmbunătățit, la fel și tehnicile chirurgicale și îngrijirile perioperatorii. Printre tehnicile chirurgicale ce pot fi utilizate în această boală, Sorin Păun a amintit: proctocolectomia restaurativă cu ileoanoanastomoză cu rezervor ileal, colectomia totală pe cale abdominală cu ileorectoanastomoză sau colectomia totală pe cale abdominală cu ileostomie terminală. Proctocolectomia totală cu ileostomie Brooke este contraindicată la pacienții obezi, în urgențe sau la cei care nu suportă ileostomia permanentă. Indiferent de tehnica aleasă există riscul apariției anumitor complicații: stenoza anastomozei, abcesul pelvin, rezervorul ileal nefuncțional, incontinența materiilor fecale sau infertilitate în cazul pacientelor de sex feminin.
     În boala Crohn, tratamentul chirurgical se indică în cazul urgențelor – perforație intestinală, hemoragie severă, ocluzie intestinală – sau dacă tratamentul medicamentos este ineficient, apar fistule perianale, pioderma gangrenosum (complicații cronice extraintestinale).

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC