SPITALUL ORĂȘENESC ȘTEI
cu sediul în Stei, str. Cuza Vodă nr. 5, jud. Bihor
în conformitate cu prevederile Ordinului m.s.p. nr. 1406/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea concursului/examenului pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie, şef de laborator sau şef de serviciu din unităţile sanitare publice coroborat cu prevederile art. 185 din Legea nr. 95/2006 reforma în domeniul sănătăţii - republicată și a Regulamentului de concurs nr. 2114/29.10.2025 privind organizare concursului ori examenului pentru ocuparea functiei de șef secție din cadrul Spitalului Orășenesc Ștei,
scoate la CONCURS
un post de medic șef secție Medicină internă.
Conditii specifice de participare la concurs:
1. La concursul pentru ocuparea funcțiilor de șef secție se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea respectivă, specialitate pe care o practică în mod curent și în care sunt confirmaţi prin ordin al ministrului sănătăţii publice (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca medic specialist).
2. Persoanele sancţionate în ultimii 2 ani de către unităţile la care au fost angajate sau de către Colegiul Medicilor din România nu pot participa la concurs.
3. În situația în care vor contesta conform legii sancţiunea aplicată fie de unitatea angajatoare, fie de Colegiul Medicilor din România, interdicţia prevăzută la pct. 2 produce efecte de la data la care hotărârea judecătorească rămâne definitivă.
4. La concursul organizat pentru ocuparea funcţiilor de şef de secţie, nu pot participa, persoanele cărora le-a încetat contractul de administrare în ultimii 2 ani, în condițiile de mai jos:
a) nerealizarea indicatorilor specifici de performanţă o perioadă de minimum un an, din motive imputabile acestuia;
b) prestaţia în funcţia de şef de secţie nu este conformă cu normele metodologice sau deontologice, ca urmare a sesizării direcției de sănătate publică, a Colegiului Medicilor din România sau a comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii Publice;
c) neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de administrare;
Persoanele care ocupă în urma concursurilor funcția de șef secție, sub sancţiunea revocării din funcţie, au obligaţia ca, în termen de 2 ani de la data ocupării funcţiei şi ulterior la fiecare 2 ani, să facă dovada absolvirii unuia dintre cursurile de perfecţionare de scurtă durată în management sanitar, avizate de Ministerul Sănătăţii în baza criteriilor de calitate stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
Înscrierile la concurs se vor face la sediul unităţii din str. Cuza Voda nr. 5, în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia anunțului în publicația „Viața medicală” respectiv în perioada 28.01.2026-11.02.2026 ora 15, iar concursul se organizează în termen de minim 30 zile și maxim 90 de zile de la publicare.
Rezultatele analizării dosarelor se afişează la sediul spitalului în termen de două zile lucrătoare de la data încheierii înscrierii.
Pentru dosarele respinse se stabileşte un termen de 5 zile lucrătoare pentru completarea lor. După expirarea termenului dosarele nu mai pot fi completate cu alte acte.
Contestaţiile privind respingerea dosarelor de concurs se depun la autoritatea în a cărei subordine de află unitatea sanitară publică Unitatea Administrativ Teritoriala orașul Ștei, în termen de 24 de ore de la data afişării. Răspunsul la contestaţie se comunică în termen de 3 zile lucrătoare de la data depunerii acesteia.
Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină în mod obligatoriu următoarele documente:
a) cererea în care se menţionează funcţia pentru care doresc să concureze;
b) copia xerox a diplomei de studii;
c) adeverinţa din care să reiasă confirmarea în gradul profesional;
d) actele doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în anexa la Ordinul m.s.p. nr. 1406/2006;
e) declaraţia pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte care îl fac incompatibil cu funcţia pentru ocuparea căreia doreşte să concureze;
f) declaraţia pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate;
g) certificatul privind starea de sănătate;
h) dovada/adeverinţa din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancţionat de către conducerea unităţilor în care şi-a desfăşurat activitatea sau de către Colegiul Medicilor din România;
h1) în situaţia prevăzută la art. 1 alin. (6) din Ordinul m.s.p. nr. 1406/2006, un document, certificat de grefă, emis de instanţa judecătorească competentă, din care să reiasă existenţa pe rolul instanţei a unui litigiu cu privire la sancţiunea aplicată;
i) copia xerox a autorizaţiei de liberă practică sau certificatul de membru al Colegiului Medicilor din România;
j) copia carnetului de muncă sau, dupa caz, o adeverinţă care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în specialitate;
k) un proiect de management privind evoluţia viitoare a secţiei, laboratorului sau serviciului medical;
Documentele depuse la dosarul de înscriere la concurs în copie xerox, vor fi însotite de documentele originale pentru conformitate.
Odată cu înscrierea la concurs, candidații vor primi un numar de identificare care va reprezenta numărul de înregistrare al dosarului de concurs depus de unitate. Pe tabelele ce vor fi afișate cu rezultatele probelor de concurs, precum și rezultatul de la selecția dosarelor, fiecare candidat va fi individualizat cu numărul de identificare acordat.
Probele de concurs:
Concursul sau examenul va consta în următoarele probe, fiecare probă fiind eliminatorie dacă nu se obţine punctajul minim de promovare:
a) interviu ‒ susținerea proiectului de management( maximum 100 de puncte și minimum de promovare 50 de puncte);
b) probă scrisă (punctaj maxim 100 de puncte și minim 70 de puncte);
c) probă clinica (punctaj maxim 100 de puncte și minimum de promovare 50 de puncte).
Interviul ‒ susţinerea proiectului de management permite evaluarea capacităţii manageriale a candidatului și are următoarele caracteristici:
a) este obligatoriu;
b) se susţine la nivelul unităţii care a publicat funcţia la concurs;
c) este eliminatoriu.
Proba scrisă a concursului sau examenului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă și constă în alegerea prin tragere la sorți a 10 titluri din tematica anunțată prin publicația de concurs, din care comisia va formula 10 subiecte și are următoarele caracteristici:
a) este obligatorie;
b) este secretă;
c) este eliminatorie.
Proba clinică pentru medici se susţine în faţa comisiei de examinare pe baza metodologiei stabilite pentru obţinerea titlului de medic specialist.
Candidații care nu au obținut punctajul minim de promovare vor fi declarați respinși și nu vor continua concursul.
La punctajele obţinute în urma promovării probelor se va adăuga un punctaj rezultat din analiza și evaluarea activităţii profesionale şi ştiinţifice, pe baza documentelor depuse de candidaţi la dosar, conform prevederilor anexei la Ord. m.s.p. nr. 1406/2006.
După desfăşurarea tuturor probelor vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au obţinut minimum 200 de puncte.
Candidatul care va ocupa funcția se stabilește în ordinea crescătoare a punctajului obținut.
Rezultatul concursului se consemnează într-un proces-verbal şi se aduce la cunoştinţă candidaţilor prin afişare la sediul comisiei de concurs sau de examen, în termen de 24 de ore de la terminarea concursului.
După afişarea rezultatelor candidaţii pot depune contestaţii în scris la sediul comisiei de examinare, în termen de 24 de ore, iar răspunsul se va afişa de către aceasta în termen de 24 de ore de la depunerea contestaţiei.
Dispoziții finale:
Calendarul privind susținerea probelor de concurs, va fi comunicat la o dată ulterioară, după finalizarea perioadei de înscriere.
Temele-cadru pentru proiectul de management, bibliografia și tematica sunt afișate la sediul unității și pe site-ul spitalului.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la Compartimentul R.U.N.O.S. din cadrul spitalului sau la telefon: 0259/333.468.
În cazul în care programul va suferi modificǎri pe parcursul derulǎrii, acestea vor fi aduse la cunoştinţă candidaţilor prin afişare la sediul și pe pagina de internet a spitalului.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe