Medicina, la rândul ei, a folosit și a fost folosită, nu doar în sens hipocratic, ci și pentru avansarea unei anumite agende. Când alianţa a fost sub umbrela umanismului și aspiraţiilor civilizaţiei, dar cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, am putea spune despre complicitate că a produs salturi spectaculoase. Totuși, de partea întunecată a lumii stă și complicitatea în adversitate, unde medicul și statul sfârșesc prin a face mai mult rău.
De curând, la un congres, am fost interpelat, în postura mea de oficial WPA (Asociaţia Mondială de Psihiatrie), privind situaţia psihiatriei în România, dar și complicitatea dintre medic și stat în ceea ce privește tratamentul unor populaţii vulnerabile: bătrâni, pacienţi psihiatrici cronici, instituţionalizaţi, dar și minori aflaţi în grija autorităţilor. Expertul Naţiunilor Unite/ONU cunoștea îndeaproape situaţia de aici. Cunoștea bine inclusiv mijloacele prin care România continuă să mintă despre situaţia de marasm în serviciile de sănătate mintală. Unele centre de cronici sunt veritabile lagăre. Unele spitale permit încălcări grosolane ale bunelor practici... și la limita legii, dar și a legii. România se numără printre ţările cu palmares negativ în privinţa: a) internărilor involuntare în servicii de psihiatrie; b) nerespectării protocoalelor de internare involuntară.
Și totul cu complicitate medicală. Să scrii asta îl provoacă pe medicul român, care devine defensiv. Îţi va spune că nu are de ales. O să-ţi spună să schimbi, măcar câţiva pași, locul tău cu poziţia lui. Complicitate, bombicitate, ce-s bazaconiile astea internaţionale?
Dar o observaţie a psihiatrului neamţ, cu care am stat îndelung de vorbă mai apoi, mi-a prilejuit un argument interesant. Nu cumva, mi-a spus colega mea de breaslă, practicile astea cutumiale și complicitatea reprezintă, de fapt, obstacolul în calea schimbării? Cum vrei să convingi statul să investească în psihologi, dacă le dai pacienţilor pastile? Cum vrei să convingi statul să investească în psihiatrie comunitară, dacă tu continui să internezi involuntar? Am să scriu extins pe tema asta, în lunile care vin. Deocamdată las aici doar câteva gânduri de început.