Toamna
aceasta aduce atracţii deosebite la mai toate teatrele lirice din ţară. Opera
din Craiova a invitat un cunoscut, dar controversat regizor bulgar, Plamen
Kartaloff, pentru a pune în scenă Don
Giovanni de Mozart. Costumele au fost create de Cătălin Botezatu,
designerul implicându-se, probabil pentru prima oară, într-o astfel de „aventură“.
La
Opera din Iaşi, după producţia cu Lucia
din Lammermoor de Donizetti, montată
de renumitul Andrei Şerban, şi reluarea altei montări de mare succes realizată
de acelaşi regizor, Indiile galante de
Rameau, artistul va reveni abia la primăvară pentru o nouă colaborare. Până
atunci însă, la 3 noiembrie, marcând cei 58 de ani împliniţi de la prima
ridicare de cortină, s-a cântat Tosca de
Puccini, creaţie prin care, atunci, începea istoria Operei din oraşul moldav.
De această dată a fost prezentată melomanilor în viziunea regizorală a
bulgarului Ognian Draganoff.
Anterior, acelaşi regizor a montat capodopera
pucciniană la Opera din Timişoara, inclusă şi de această dată în Festivalul
„Timişoara muzicală” care, ajuns la ediţia XXXIX, se derulează în perioada 15
octombrie – 16 noiembrie, aducând pe afiş cele mai reuşite spectacole din
ultimii ani, partituri de referinţă din
literatura de gen: Nabucco, Traviata şiTrubadurul de Verdi, Tosca de Puccini, Faust de Gounod, Adriana
Lecouvreur de Cilea, iar, la final, premiera cu Turandot de (acelaşi) Puccini, pusă în scenă de tenorul Corneliu
Murgu.
Se
pare că anul acesta lucrurile se leagă sub semnul coincidenţelor, ultima creaţie
semnată de Puccini regăsindu-se, tot în 16 noiembrie, şi în Festivalul Operei
din Constanţa, în viziunea oferită de Alice Barb în trecuta stagiune. Manifestările
s-au deschis însă cu o premieră foarte reuşită: baletul Romeo şi Julieta de Prokofiev, în coregrafia inspirată a
reputatului balerin Horaţiu Cherecheş şi cu superba scenografie realizată de
Natalia Kornilova. Au urmat multe alte noutăţi, pe lângă reluări atractive, aşa
cum au fost, spre exemplu, operele Elixirul
dragostei de Donizetti (tot în regia lui Draganoff!) sau Flautul fermecat de Mozart,
programându-se şi o seară de muzică românească, o gală extraordinară de balet,
concerte din opere şi operete alături de Constanţa Brass Band, în 8 noiembrie,
pentru ca a doua zi publicul să se bucure de o „premieră de divertisment
muzical“ purtând titlul canzonetei O
sole mio. Alte tentaţii irezistibile au fost premiera de operă Imitations pe muzica de Dinos
Constantinides (din SUA) şi recitalul renumitei soprane Leontina Văduva, apoi
spectacolul Amor caliente, baletul Don Quijote de Minkus, concertul
simfonic şi opera Boema de Puccini.
În
Bucureşti, efervescenţa spectacolelor lirice ale toamnei a făcut loc şi pentru
un omagiu adus lui Dumitru Capoianu, care ar fi împlinit 85 de ani, dacă mai
era printre noi. Momentul a fost marcat printr-o seară camerală derulată pe
scena Ateneului, acolo unde maestrul a condus ani buni Filarmonica bucureşteană.
Celui omagiat i-a fost dedicat un întreg caiet-program, cuprinzând repere din
activitatea sa, citate din zicerile sale de duh, fotografii sau desene ce-l
reprezintă.
Programul,
decupat din muzica sa camerală, a
debutat cu patru lieduri compuse pe versuri de George Topârceanu şi Victor-Ion Popa, abordate de soprana Bianca
Manoleanu şi tenorul Florin Diaconescu. Cei doi au fost acompaniaţi la pian de
Remus Manoleanu. Lucrarea Katzenlieder a fost cântată corect de pianistul Roman
Manoleanu şi urmată de Sonata pentru violoncel solo, în care Anca Vartolomei a
reliefat din nou ştiinţa de a înţelege muzica contemporană cu o scriitură
dificilă, dar totuşi accesibilă. Pe cu totul alte coordonate, „Trixy“,
„Toccata“ pentru chitară, a adus în prim-plan un instrument extrem de îndrăgit
de Capoianu şi sonurile de inspiraţie spaniol-sud-americană. Mihai Cojocaru a
reuşit să le pună în valoare parfumul, revenind apoi pe podium alături de
Ion-Bogdan Ştefănescu în Sonata pentru flaut şi chitară.
Seara
s-a încheiat cu trio „Arcuri“, prilejuind evoluţia excelentă a unor tineri
precum violonista Cornelia Petroiu, pianista Anamaria Biaciu-Popa şi
violoncelistul Eugen-Bogdan Popa, care au realizat contrastele cerute în pagini
alerte sau, din nou, introspectiv-melancolice. Interesant de observat a fost
finalul ce se stinge treptat, remarcat şi în alte opusuri incluse în program,
trădând o latură mai puţin cunoscută a compozitorului Dumitru Capoianu. Lumea
îl (re)cunoştea prin replicile şi umorul său, temperamentul exploziv şi
permanenta stare de „neastâmpăr“, uneori şi prin reacţiile destul de tăioase,
dar nicidecum ca un liric-visător – poate doar romanţele să-l fi „deconspirat“
în acest sens.
Surprinzătoare
a fost absenţa din sală a compozitorilor şi interpreţilor, foşti colegi sau
colaboratori de o viaţă. Dar poate că aceştia au onorat invitaţia de a asista,
câteva zile mai târziu, la o altă manifestare dedicată memoriei muzicianului,
organizată de această dată de Muzeul naţional „George Enescu“ şi Uniunea
Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Manifestarea a prilejuit şi
vernisajul unei expoziţii ce „surprinde în imagini aspecte din viaţa şi
activitatea“ sa, subliniate şi prin evocarea rostită de muzicologul Viorel
Cosma, şi prin filmul Remember
„Capoianu-Gopo“ regizat de Manuela Hodor. Pelicula grupează secvenţe
decupate din filme de referinţă create de Gopo, coloana sonoră fiind semnată de
Dumitru Capoianu – Scurtă istorie, şapte
arte, Homo sapiens, Intermezzo pentru o dragoste eternă, Ecce homo, Infinit –
urmate de înregistrări audio şi video, fragmente din lucrările sale cântate în
concert de-a lungul vremii, într-un montaj realizat de profesorul Corneliu Rădulescu,
de la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.
